Antreprenori Tech

Asistent virtual de nutriție

13 dec. 2017 3 min

Asistent virtual de nutriție

Reading Time: 3 minute

Doi antreprenori români perfecționează o aplicație care îți poate spune cât și când să mănânci sau câtă mișcare trebuie să faci ca să te menții cât mai sănătos. Iar NutritIO a făcut deja pași decisivi într-un domeniu cu potențial uriaș de creștere.

Când au aflat că nutriționiștii fac și astăzi planurile nutriționale pentru dietele pe care le recomandă cu creionul pe hârtie sau în Excel, Laurențiu Nicolae și Dragoș Gurgui s-au gândit imediat ce simplu ar fi să existe o aplicație care să facă acest lucru automat. „Am făcut o versiune inițială, i-am dat-o unui nutriționist să o folosească, dar ne-a spus că îi lipsea o anumită opțiune. Am refăcut-o, i-am dat-o iar, din nou mai dorea ceva și așa am tot cizelat-o”, povestește Laurențiu Nicolae (foto), cofondator al NutritIO.

Pentru nutriționiști, aplicația eco­no­misește timpul petrecut generând programe nutriționale, oferind acces la o bază de date cu circa 9.000 de alimente. Utilizatorii introduc doar limitele necesare pentru dieta respectivă, iar aplicația face toate calculele pentru ei și generează meniul pe zile. În plus, programul nutrițional poate fi modificat în timp real, pe baza interacțiunii realizate tot în aplicație între nutriționist și pacient.

Însă cei doi fondatori ai NutritIO și-au dat seama rapid că operau pe o piață destul de restrânsă. „Ne-am dat seama rapid că piața de nutriție e mică, nu puteam trăi din asta. Primeam cereri de la oameni care intrau pe site pe chat-ul nostru și ne cereau ajutorul să slăbească sau erau bolnavi și doreau un regim. Am descoperit că sunt oameni care ar avea nevoie să meargă la nutriționist, dar nu vor să meargă, la fel cum e cu psihologul”, spune Laurențiu Nicolae. A fost declicul pentru o nouă idee, concretizată într-un program de nutriție personalizată, care punea utilizatorii în contact cu un nutriționist, doar că la început era nevoie de efectuarea unor analize, pe baza cărora să poată fi făcute recomandări de regim.

Pasul următor a fost o aplicație cu grad de implicare mai mic, care să ajute oamenii dornici să-și schimbe stilul de viață să afle care ar trebui să fie stilul de viață optim pentru ei. „Colectăm informații pentru realizarea unui profil nutrițional și le spunem, pe baza acestor date, care e greutatea ideală, câte calorii ar trebui să mănânce, cum să le distribuie pe proteine, glucide, lipide în mesele zilei, care e necesarul zilnic de vitamine și minerale, cu exemple concrete de alimente care le pot furniza. Oferim și sfaturi legate de mișcare”, arată cofondatorul NutritIO.

Pentru realizarea unui profil nutrițional și o lună de abonament în aplicație, utilizatorii plătesc 10 euro, abonamentul lunar fiind tot de 10 euro în zona de retail. Însă NutritIO merge foarte mult către zona B2B, pe trei segmente principale: săli de fitness, corporații care dau beneficii angajaților și companii de asigurări. Aici vor fi mai multe modele de pricing, în funcție de ce va dori fiecare companie. „Idealul nostru este ca, pe viitor, utilizatorul să introducă date despre el și aplicația să îi genereze dieta în funcție de preferințe, nevoie, alergii etc. Mai avem un pic până acolo”, arată Laurențiu Nicolae. În ceea ce privește investițiile în business, cea mai mare a fost investiția de timp, în condițiile în care, timp de un an și jumătate, cei doi au lucrat în medie măcar 6 ore pe zi la aplicație, în paralel cu joburile lor.

Pentru echipa NutritIO, principalul obiectiv în cadrul Startarium este să ajungă la un model de business clar, care să asigure un cashflow constant. „Am pornit de la o idee, am mers pe iterații multiple, am perfecționat continuu și așa am făcut acest spin-off către utilizatori individuali. Ne ajută aici mentoratul, expunerea și, mai ales, partea de networking, pentru găsirea de noi clienți”, adaugă Laurențiu Nicolae. Modelul de business va fi testat pe piața românească și extins treptat pe cea internațională.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: