Finanțe Stiri

Transparenta, o provocare pentru departamentele fiscale

14 dec. 2015 3 min

Transparenta, o provocare pentru departamentele fiscale

Reading Time: 3 minute

Angajatii din departamentele fiscale trebuie sa-si schimbe fundamental modul in care folosesc si aduna datele, daca vor sa faca fata cerintelor tot mai mari de transparenta fiscala, reforma si folosire a unor sisteme informatice in procesele decizionale ale companiilor.

Cel mai recent studiu PwC, Tax function of the future – Unlocking the power of data and analytics, analizeaza provocarile cu care se confrunta departamentele fiscale in procesarea si stocarea multitudinii de date, precum si motivele pentru care gestionarea informatiei cruciale pentru operatiunile fiscale a devenit foarte importanta.

Departamentele de taxe sunt unele dintre cele mai mari consumatoare de date din organizatii, si petresc peste 50% din timp pentru culegerea datelor, in vreme ce doar 30% este alocat pentru analiza fiscala strategica, multi dintre directorii fiscali declarand ca este imposibil sa gaseasca o solutie pentru obtinerea de date gata prelucrate pentru raportarile fiscale.

Raportul subliniaza faptul ca multe dintre sarcinile privind datele ce revin departamentelor fiscale nu provin propriu-zis din probleme fiscale, ci din probleme de la nivelul companiilor. Este nevoie ca echipa de manageri fiscali sa fie cea care sa preia conducerea in comunicare si facilitarea intalnirilor cu diferite alte departamente din organizatii, printre care tehnologia informatiei (IT) sau financiar, care sa asigure o reprezentare adecvata si intelegerea cerintelor fiscale.Mihaela Mitroi_small

“Lumea afacerilor se confrunta cu realitatea multiplicarii cerintelor de prelucrare si stocare a datelor la nivelul organizatiilor, iar functia fiscala nu va fi ocolita de acest proces. Se pierde prea mult timp cu colectarea si evaluarea ineficienta a datelor care nu sunt integrate. Este nevoie de solutii robuste, sigure, sustinute de tehnologia potrivita pentru colectarea, verificarea si raportarea informatiilor fiscale”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentul de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC Romania.

Cresterea transparentei si cerintele de raportare mai stricte atrag de la sine solicitari mai dese de date din partea autoritatilor, carora departamentele fiscale vor trebui sa le raspunda. Aceasta nevoie va creste pe masura implementarii unor initiative precum raportul privind Erodarea Bazei Impozabile si Transferul Profiturilor (BEPS) al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD),ce include necesitatea raportarii pe fiecare jurisdictie in parte (CbCR).

“Calitatea si actualitatea datelor trebuie sa se imbunatateasca astfel incat departamentul fiscal sa poata raspunda repede si in mod credibil cerintelor tot mai mari de transparenta, sa se poata asigura ca rezultatele reflecta in mod adecvat implicatiile fiscale ale activitatilor companiei, precum si sa poata contribui strategic la procesul decizional organizational”, a adaugat Mihaela Mitroi.

PwC estimeaza ca departamentele fiscale isi vor schimba fundamental modul in care folosesc si privesc datele prin utilizarea sistemelor de planificare a resurselor intreprinderii (ERP), instrumentelor de business intelligence (BI) si retelelor online de informatii fiscale, pentru a oferi informatii gata prelucrate departamentelor fiscale.

“Dupa cum arata tranzitia de la culegerea datelor inspre analiza lor propriu-zisa ce conduce la procesul decizional, managementul fiscal presupune mai multe operatiuni decat simple baze de date. Imbunatatirea modului in care datele sunt colectate si utilizate ar putea crea o deschidere in departamentele fiscale catre tehnici de analiza a datelor rareori utilizate pentru informatiile fiscale – insa vitale in deciziile companiilor. Analiza tendintelor, planificari pentru fuziuni si achizitii in functie de scenarii de tipul <ce-ar fi daca>, precum si posibilitatea de a identifica incompatibilitati in tratamentul fiscal – toate acestea arata ca functia fiscala a viitorului poate transforma datele in informatii prelucrate in beneficiul companiilor”, a conchis Mihaela Mitroi.

Raportul PwC atrage atentia asupra faptului ca, in actualul context al unei lumii a informatiei, departamentele fiscale vor fi nevoite sa sporeasca vigilenta in privinta securitatii datelor, pentru a nu risca scurgerea sau publicarea unor informatiiconfidentiale.

 

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: