Management Stiri

Un antrenor printre antreprenori

17 dec. 2015 6 min

Un antrenor printre antreprenori

Reading Time: 6 minute

Sport sau business? Pentru Tomas Ryde nu sunt prea multe diferente. Ca antrenor al echipei nationale de handbal feminin, suedezul regaseste concepte, valori si strategii in lumea sportului pe care le aplica mai departe ca antreprenor

Primul meci oficial ca antrenor al echipei nationale feminine de handbal nu a fost lipsit de emotii pentru Tomas Ryde. Romania juca impotriva fostei vicecampioane mondiale Serbia, iar miza era uriasa: calificarea la Campionatul Mondial de Handbal din Danemarca. Mai erau putin peste zece minute din partida cand portarul echipei, Paula Ungureanu a cazut la podea imediat dupa ce a respins o lovitura de la sapte metri. Intreaga echipa a trecut, intr-o fractiune de secunda, de la bucurie la ingrijorare. De data aceasta nu mai parea o accidentare usoara. Pe chipurile jucatoarelor se putea citi teama, pe masura ce alergau spre coechipiera lor, inca intinsa pe podea. Era evident pentru toata lumea ca unul dintre pilonii echipei nu mai putea continua meciul si finalul devenea de acum si mai disputat. Antrenorul suedez a simtit amenintarea si, fara sa stea pe ganduri, a intrat pe teren, unde le-a vorbit fetelor, incalcand astfel regulamentul. Sigur, a fost sanctionat de arbitrii dar a reusit sa le remotiveze pe jucatoare, Romania castigand in cele din urma meciul.

Sportul se aseamana din foarte multe puncte de vedere cu mediul de business, unde intr-un astfel de moment de panica angajatii isi pierd focusul si pot actiona dezorganizat. Nu de putine ori, cand apare o situatie de criza angajatii isi pot canaliza intreaga atentie si energie in directia gresita, riscand sa piarda din vedere obiectivul pe termen lung al organizatiei. La fel si in meciul de handbal, cand jucatoarele s-au adunat in jurul coechipierei accidentate, desi Paula era asistata de medici, omitand pentru moment ca obiectivul echipei era calificarea la Campionatul Mondial. In astfel de cazuri interventia unui lider este una cruciala. Misiunea lui este sa “repuna in joc” fiecare angajat in parte si sa remotiveze intreaga echipa.

La ce lider ati putea apela cand compania trece printr-un moment dificil si nu faceti parte din echipa nationala de fete a Romaniei? Tot la Tomas Ryde. Tehnicianul nordic nu este un lider natural doar pe semicerc, ci si in business. Suedezul a fondat Serica Consulting, din fruntea careia ofera, de mai bine de 15 ani, consultanta in leadership, strategie sau managementul schimbarii. Intrarea lui Tomas Ryde in antreprenoriat si consultanta a fost cat se poate de fireasca si s-a petrecut la inceputul anilor 2000. Pe atunci, Ryde era antrenorul echipei nationale feminine a Suediei, dar lucra si pentru un furnizor de programe de training, ca specialist in leadership si team building. Intr-o seara de vineri, dupa programul de lucru, ii povestea la o bere unui prieten bun, Frederik Nillenstedt, impreuna cu care a pus bazele Serica Consulting, ca a observat cum se iscase de doua ori un conflict de munca intre un angajat si managerul acestuia.

Apoi, tot tehnicianul povestea despre nevoia unui proces pentru dezvoltarea unui set de valori comune in companii, a unei culturi, cand Frederik l-a intrerupt: “Dar tu ce ai facut in lumea sportului?”. Intrebarea nu il luase prin surprindere deloc pe antrenor, pentru ca in sala de sport valori precum disciplina, cultura, dezvoltare continua, leadership sunt concepte extrem de obisnuite. “Vinerea urmatoare stateam impreuna iar si ne gandeam ca poate gasim o idee cu care sa ajutam companiile sa creeze culturi pe baza unei misiuni si a unei viziuni”, spune Tomas Ryde pentru Biz. “Si din acel punct am avut o idee cum putem sa ajutam alti oameni si am pus bazele propriei noastre companii”, continua antrenorul povestea companiei de consultanta pe care a fondat-o la Stockholm.

Strategie pe semicerc

Cei doi si-au propus sa transforme mica afacere intr-un aliat puternic al companiilor, pe care sa le faca mai performante prin crearea unor sisteme personalizate, ce pot fi puse oricand pe hartie si apoi urmate de toti angajatii. Strategia a avut succes, pentru ca salariatii care simt ca fac parte din echipa se aliniaza valorilor organizatiei, sunt mai motivati si astfel creste gradul de loialitate fata de organizatie. Dar acesta nu a fost decat unul dintre ingredientele succesului. “Ca antreprenor, in primul rand trebuie sa muncesti mult, pentru ca este nevoie ca structura interna a companiei sa fie extrem de puternica, trebuie sa fii in piata si sa te intalnesti cu oameni, sa ii intrebi care sunt problemele lor si cum le poti rezolva si, in final, sa le rezolvi, ceea ce poate insemna timp”, adauga tehnicianul scandinav. “Este ca in sport, multa munca zilnic”, imi povesteste Tomas Ryde. La fel ca in sport, odata intrat in joc provocarile nu vor intarzia sa apara. Ca branding personal Tomas Ryde avea cativa asi in maneca, fiindca  manageri din companii mari sau antreprenori erau la curent cu rezultatele din sport, dar o dificultate de care s-a lovit atunci a fost crearea unui brand pentru companie, intr-un termen scurt si cu o mana de oameni.

DSC_4158
Tomas Ryde, fondator Serica Consulting si antrenorul echipei nationale de handbal feminin; Foto: Vali Mirea

Nu i-a fost usor nici sa identifice si sa aduca in echipa oamenii pe care ii dorea si care, la randul lor, voiau sa ramana acolo pe termen lung. Insa rezultatele s-au vazut in cele din urma. Succesul si cresterea companiei au dus la nasterea unui nou business, The Clipper Case, o companie lansata in vara acestui an, care investeste bani si know-how in organizatii aflate la inceput de drum. Noua linie de business i se potriveste manusa suedezului, pentru ca misiunea companiei parca se regaseste in fisa de post a unui antrenor bun: identificarea unor tineri talentati si motivati si transformarea viselor lor in realitate. “Daca lucrez pentru o companie din online sau pentru un producator de piese de masini, nu ma pricep la partea tehnica a businessului, dar stiu ce inseamna sa fii manager si ce inseamna sa conduci o echipa”, spune Tomas Ryde. “Este acelasi lucru. Stii unde vrei sa ajungi si cum sa ajungi in acel punct. Trebuie sa spargi obiectivul final in mai multe tinte si sa le gestionezi pe rand”, continua antreprenorul suedez. Si se pare ca reteta suedezului functioneaza de minune nu doar in antreprenoriat, ci si pe terenul de handbal.

Tehnicianul a avut pe agenda proprie in prima faza calificarea Romaniei la Campionatul Mondial din aceasta luna, iar apoi a urmat o victorie importanta impotriva campioanei mondiale Brazilia la Trofeul Carpati, in fata a peste 7.000 de oameni. Iar planurile antrenorului scandinav nu se opresc aici, fiindca urmareste calificarea Romaniei la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, de unde nu vrea sa revina fara o medalie, si ulterior la Campionatul European din Suedia, care va avea loc anul viitor. Pe langa aceste obiective mari, antrenorul mai are pe agenda si alte tinte, pe care le considera de asemenea importante: dezvoltarea unei forme fizice si psihice mai bune si mancare mai sanatoasa pentru handbaliste.

“Am observat ca pentru multa lume din Romania acest proces de gandire strategica, pe mai multe niveluri de obiective, nu este prea comun, conteaza doar sa castigi meciuri si sa te antrenezi”, spune Tomas Ryde. “Cred ca trebuie sa gandim si pe termen lung, dar si pe termen scurt”, spune antrenorul suedez, care adauga ca in Romania exista o cultura cu un lider care dicteaza. Romania nu are un lider care sa puna intrebari. In schimb, liderul roman vorbeste mult, in loc sa vorbeasca putin si sa implice pe altii. Daca oamenii se simt implicati si apreciati, abia apoi se vor simti in siguranta si vor fi deschisi. Abia atunci vom putea vorbi despre inovatie. La fel e si in sport, de ce sa spui tot timpul ce vrei de la jucatoare, in loc sa pui intrebari: cum putem sa facem sa iasa mai bine? Nu trebuie sa imi raspundeti acum, ganditi-va”, continua tehnicianul suedez.

Cu siguranta ca, de cele mai multe ori cand stati confortabil pe canapea, priviti la televizor un meci handbal si savurati o bere rece, nu va ganditi la strategii de business sau la inovatie. Dar cele doua universuri, care la prima vedere nu par sa aiba prea multe in comun, aproape coincid. O mica diferenta exista totusi: antrenamentele. Daca in lumea sportului antrenamentele acupa foarte mult timp din programul sportivilor, in mediul de business balanta dintre meciuri amicale, incalzire si “meciuri oficiale” este foarte putin echilibrata. Iar fara antrenamente, imbunatatirea serviciilor, a produselor si a fiecaruia este mai greoaie. “Nu este usor sa faci asa ceva la locul de munca, ar putea presupune o schimbare a mindset-ului, dar oamenii de afaceri ar trebui sa ia o pauza si sa analizeze ce fac si daca o pot face mai bine”, spune Tomas Ryde. Cum in sport si in business un lider bun pune intotdeauna intrebari excelente, va reamintesc de intrebarea pe care o adreseaza antrenorul suedez handbalistelor Romaniei, la care sa nu uitati sa cautati in permanenta noi si noi raspunsuri: “Cum puteti face sa iasa mai bine? Nu trebuie sa va raspundeti acum, ganditi-va”.

Cine este Tomas Ryde?

Tomas Robert Ryde este antrenorul principal al echipei nationale de handbal feminin de la jumatatea lunii martie a acestui an. Ryde este unul dintre cei mai importanti antrenori din handbalul mondial si are o experienta uriasa la varful competitiilor feminine. Este castigator al Ligii Campionilor cu echipa daneza Viborg, dar si castigator al campionatului Danemarcei in 2006 si 2008 si al Cupei in 2007 si 2008. Tehnicianul a fost antrenorul nationalei feminine de handbal a Suediei, pe care a dus-o in elita echipelor de profil. Antrenorul a dominat competitiile din Suedia, castigand in mod repetat campionatul si cupa fie cu Tyresö HF, fie cu Skuru IK. Inainte sa intre in antreprenoriat sau in lumea sportului, Ryde a fost ofiter de politie. Este casatorit cu Marie si au impreuna trei copii.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: