Companii

2Performant vrea să se listeze la bursă, pe piața AeRO, în a doua parte a acestui an

14 iul. 2020 2 min

2Performant vrea să se listeze la bursă, pe piața AeRO, în a doua parte a acestui an

Reading Time: 2 minute

Compania românească de marketing afiliat și influencer marketing 2Performant și-a anunțat intenția de listare pe piața AeRO a Bursei de Valori București în a doua jumătate a anului 2020. Intermediarul cu care 2Performant colaborează în vederea listării la BVB este brokerul Goldring.

2Performant a generat de-a lungul timpului peste 5 milioane de tranzacții online în valoare de peste 205 milioane de euro pe zona de comerț online și marketing digital, compania având un potențial ridicat de creștere, mai ales în această perioadă.

Prezentă de 12 ani pe piață, 2Performant dezvoltă și operează propria platformă integrată de marketing afiliat și influencer marketing, prin intermediul căreia businessurile pot colabora de la distanță cu parteneri, afiliați și influenceri. Este prima companie care a introdus pe piața românească marketingul afiliat, în 2009 (la acea vreme businessul se numea 2Parale).

2Performant este, conform datelor proprii, cel mai mare generator local de trafic pentru comerțul online din România, aducând lunar peste 5 milioane de clickuri pentru clienții din portofoliu. Din 2009, când era doar un startup, compania a crescut de peste 300 de ori din punct de vedere al cifrei de afaceri.

În 2019, 2Performant a înregistrat o cifră de afaceri de 3,2 milioane de euro, în creștere cu 20% față de 2018 și a continuat accelerat și în prima jumătate a lui 2020 pe fondul dezvoltării e-commerce-ului din perioada pandemiei și al mutării obiceiurilor de cumpărare preponderent în online.

„Compania 2Performant a investit din timp în tehnologia proprie, dezvoltată și operată de echipa noastră de developeri, tocmai pentru a ține pasul cu aceste creșteri importante. Până acum am făcut o investiție de peste 1 milion euro în propria tehnologie și vom continua să investim în ea și, în special, în îmbunătăţirea experienţei de utilizare, în contextul unor oportunităţi locale și regionale mai mari ca niciodată”, spune Dorin Boerescu, CEO al 2Performant.

La începutul lunii iulie, acționarii 2Performant au aprobat în unanimitate listarea companiei pe piața AeRO a BVB. Businessul este în prezent condus de Dorin Boerescu (CEO), Irina Dumitrașcu (CTO), Bogdan Aron (CFO) și are un board consultativ format din Sergiu Neguț (investitor și co-fondator Fintech OS), Vladimir Oane (antreprenor și co-fondator Deepstash) și Matei Pavel (antreprenor, investitor și co-fondator T-Me Studios).

Bogdan Aron, CFO și Partener 2Performant, spune că listarea tehnică la BVB face parte din obiectivele companiei de a continua dezvoltarea companiei și de a capta cât mai mult din creșterea comerțului online.

De la startup la listare

De-a lungul istoriei companiei, 2Performant a beneficiat de mai multe runde de finanțare care au susținut creșterea businessului și dezvoltarea propriei tehnologii. Compania a fost înființată în 2009, sub numele de 2Parale, în urma unei finanțări de tip seed de 15.000 de euro câștigate în cadrul unei competiții pentru startup-uri.

În același an, Dorin Boerescu se alătură companiei și cumpără 80% din business alături de un business angel în urma unei investiții de 50.000 de euro, urmând ca 2011 să aducă intrarea pe piața din Bulgaria.

Au urmat apoi alte runde de finanțare – 230.000 de euro în 2012 și 205.000 de euro în 2014. O nouă investiție de 250.000 de euro în 2015 și o creștere constantă a cifrei de afaceri până la 1,75 milioane de euro au făcut posibile lansarea 2Performant.com și migrarea în anul următor către o nouă soluție tehnică performantă, dar și consolidarea poziției de lider al pieței de marketing afiliat din România.

În 2018 compania realizează o investiție de 250.000 de euro din fonduri proprii și lansează propria platformă de influencer marketing, gândită și implementată ca un serviciu de management digital al campaniilor de influencer și de content marketing.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: