Opinii

6 idei despre cum îți poți optimiza timpul și energia

28 oct. 2019 5 min

6 idei despre cum îți poți optimiza timpul și energia

Reading Time: 5 minute

Timpul este o resursă limitată: nu poți să-l recuperezi odată pierdut, nu poți să-l economisești fiindcă nu ai unde să-l depui, nu poți să-l împrumuți de la prieteni. Mai mult decât atât, și energia de care dispunem este o resursă limitată: nu putem dispune de ea 24 de ore din 24. Degeaba ajungem la ora 6 acasă, dacă nu mai avem nici un strop de energie ca să ne bucurăm de timpul liber. Pentru un stil de viață echilibrat este important să ne optimizăm atât timpul, cât și energia, și să înțelegem că sunt strâns corelate.

de Elena Pădurariu

Ca psihoterapeut și coach am investit și investesc în continuare mult efort în găsirea metodelor de optimizare a timpului și al energiei, confruntându-mă deseori cu persoane pe care le tratez de burn-out pentru că nu au reușit să își cunoască limitele, sau pentru că le-au ignorat și au mers mai departe. Din experiența acumulată am selectat 6 idei pe care le-am considerat ca fiind cele mai ajutătoare și relevante. Ele reprezintă un început, un insight care să te pună pe gânduri și să te facă conștient de faptul că pentru o viață sănătoasă și fericită trebuie să îți asumi o parte de responsabilitate.

Pentru a-ți optimiza timpul:

  1. Creează-ți un obicei în a conștientiza cum îți consumi timpul, monitorizând ceea ce faci pe parcursul unei zile. În momentul în care ești conștient de timpul tău, poți să îți pui următoarea întrebare: este acesta modul în care doresc să îmi petrec timpul acum? Autorul Brian Tracy a spus odată un lucru care mi-a rămas în minte: modul în care ne petrecem timpul are legătură cu stima de sine. Cu cât facem mai multe lucruri pe care nu ni le dorim, cu atât scade stima de sine. Drept dovadă, încearcă să te vezi ca un observator din afară și să te întrebi dacă îți place ceea ce te vezi că faci, sau ai fi dorit să faci altceva în loc? O diferența mare înseamnă un consum sporit de energie, generat de conflictele interioare ce se creează când nu facem ceea ce vrem noi.
  2. Identifică și elimină întreruperile și activitățile care îți fură din timp.  În momentul în care vei reuși să conștientizezi cum îți petreci timpul, vei vedea clar cât de mult timp aloci unor activități de care ai putea să scapi relativ ușor și care, luate una câte una, nu reprezintă mare lucru, dar când le aduni, au un efect semnificativ asupra productivității. Poate ajută să știi că lista activităților ce ne întrerup munca sau ne fură timp se împarte în două categorii:
  • cele pe care ni le provocăm noi înșine, precum: inabilitatea de a delega, lipsa de organizare, lipsa capacității de a lua decizii, lipsa de concentrare, perfecționismul, lăsarea lucrurilor neterminate, un birou dezorganizat, timpul petrecut în rețele sociale etc;
  • cele care ne sunt impuse de alții: neclaritatea sarcinilor pe care trebuie să le îndeplinim, întâlniri ne-relevante, un șef dezorganizat, întreruperi din partea altora, e-mailuri și telefoane, așteptarea răspunsurilor de la alții, etc.

Pentru mai mult ajutor poți ține un jurnal al modului în care îți petreci timpul pe durata a două săptămâni, notând în fiecare zi întreruperile, sau factorii ce îți distrag atenția din programul tău. Alege activitatea de care vrei să scapi și formulează o strategie de eliminare a ei.

  1. Câștigă o mai mare concentrare în muncă selectând activitățile prioritare și importante și blocând pentru acestea intervale fixe de timp în calendarul tău, evitând pe cât posibil întreruperile în aceste intervale. Lipsa de concentrare este unul dintre dușmanii cei mai mari când este vorba de productivitate. Ne face mai pretabili la greșeli, la întârzieri peste deadline, acordăm mai mult timp realizării unei sarcini decât ar fi cazul. Iar adicția la mediile de comunicare este o condamnare la moarte a focusului datorită timpului mare necesar creierului nostru pentru a reveni la o sarcină odată ce a fost întrerupt. Așadar, data viitoare când ai în plan lucrul la un proiect important, pune telefonul deoparte, oprește notificările, fă-te greu de găsit.

Vinovate pentru lipsa de focus sunt și propriile gânduri care ne „invadează”, împiedicând-ne de multe ori să urmărim firul activității de care ne ocupăm. Disciplina gândurilor se face cu ajutorul tehnicilor de meditație sau de mindfullness, tehnici ce ne sunt din ce în ce mai la îndemâna prin intermediul app-urilor specializate, precum Calm sau Headspace.

Pentru optimizarea energiei este important să luăm în calcul energia fizică, emoțională, mentală și spirituală toate aflându-se într-o stare de interdependență. Cele mai importante lucruri ce poți să le faci sunt:

  1. Oferă-ți pauze regulate ca niște ritualuri scurte, dar frecvente, de reîncărcare. Oferă-ți o pauză de 15 minute după ce ai lucrat neîntrerupt 90 minute, sau dacă observi că devii iritabil. Fă o listă cu ceea ce te ajută să îți încarci energia, fie că este mersul pe jos, rehidratarea sau un snack sănătos. Pentru o reîncărcare emoțională, alege cu grijă rețeaua de prieteni ce te înconjoară, mergi mai degrabă pe principiul calitate decât cantitate. Stabilește activități plăcute pentru tine fie singur, fie cu prietenii – activități care îți dea un sens de anticipare plăcut, dar care să te și încarce cu energie pozitivă.
  2. Creează o viziune personală, bazată pe sistemul de valori cele mai reprezentative pentru tine. Care sunt cele mai importante cinci valori? Poți alege între: familie, status, sănătate, autonomie, expertiză, loialitate, competență, aventură, integritate, provocare, prietenie, dezvoltare personală etc. Când ai descoperit care sunt aceste valori, iți poți stabili și viziunea ta asupra vieții ceea ce va contribui la o energie spirituală sporită. Află cine ești tu și ce te face cu adevărat fericit? Multe studii au arătat că angajații fericiți dau rezultate mai bune și sunt mai conectați cu organizația din care fac parte atunci când viziunea lor personală și sistemul lor de valori se aliniază cu cea a companiei.
  3. Învață să spui nu, dar și să ceri ajutorul când ai nevoie. Mulți dintre noi încercăm să îi mulțumim pe alții și astfel ne punem pe noi pe locul doi. Mai mult, multora le este mult mai ușor să ofere, decât să ceară ajutor ceea ce poate fi o rețetă sigură pentru burn-out. Sigur că este important să ne oferim ajutorul, dar pentru a nu rămâne noi fără energia necesară, este important să stabilești de ce, când și cui oferi ajutorul și să poți să îți cunoști limitele și prioritățile personale. Adam Grant a studiat rețeta pentru succes a relațiilor de reciprocitate și a observat că un efect pozitiv asupra nivelului de energie obținem când ne oferim ajutorul pentru o cauză importantă nouă și care ne face plăcere, unor persoane care ne răspund prin reciprocitate sau care dau altora mai departe și, nu în ultimul rând după ce am blocat pentru noi timpul necesar pentru realizarea a ceea ce ne este nouă important.

Cum spuneam, ideile prezentate mai sus reprezintă doar „o scurtătură”. Managementul timpului și al energiei sunt subiecte foarte complexe, dar și foarte individuale, câteodată necesitând sprijin profesional din partea unui terapeut sau coach.

Psihoterapeut și coach sistemic, Elena Pădurariu își folosește experiența și cunoștințele în Viena, asistând comunitatea de români de acolo. Este pasionată de subiectul work-life balance, managementul timpului și al energiei. Această pasiune s-a născut din nevoia și dorința de a descoperi secretul unei vieți productive și eficiente care să nu necesite sacrificiul vieții personale. www.padurariu.at

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: