Stiri

A apărut cea de-a patra ediție a Community Index Magazine

16 nov. 2022 3 min

A apărut cea de-a patra ediție a Community Index Magazine

Reading Time: 3 minute

Anuarul bilingv Community Index Magazine, ajuns la cea de-a patra ediție, conține nu mai puțin de 180 de pagini de analize, interviuri în exclusivitate cu experți internaționali de renume, articole și interviuri cu profesioniști locali, CEOs și experți din domeniul sustenabilității și CSR-ului, cât și numeroase studii de caz ale unor companii care pot fi considerate reper la nivel de proiecte pentru comunități.

Publicația poate fi deosebit de utilă nu doar pentru profesioniștii din domeniu, ci și pentru membrii comunităților, ONG-uri, universități, agenții de PR și autorități.

Ce tip de conținut regăsesc cititorii în anuarul Community Index Magazine?

În premieră, ediția din 2022 a Community Index Magazine conține articole și interviuri în exclusivitate cu experți recunoscuți la nivel global din domeniul sustenabilității corporative, precum: Wayne Visser (University of Cambridge Institute for Sustainability Leadership), Michael Wernstedt (Inner Development Goals), Fawzia Koofi (the first woman Second Deputy Speaker of Parliament in the history of Afghanistan), Heidi Solba (Let’s Do It World), Jessica Lobo (UN Global Compact Network UK) sau Torkild Justesen (CEC European Managers)

Anuarul conține, de asemenea, articole și interviuri cu personalități recunoscute la nivel național, cu experiență vastă în sustenabilitate și CSR, precum: Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova, Alice Nichita, Director Corporate Affairs & Sustainability Coca-Cola HBC România, Alina Greavu (Aluziva) Content creator & Social activist, Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România sau Angela Galeța, Director Fundaţia Vodafone România

Ce este Community Index?

Community Index este primul și singurul index al programelor şi proiectelor derulate de companiile din România pentru a investi în comunităţi, lansat în 2019. Ranking-ul este cea mai mare bază de date a proiectelor de CSR din România și reprezintă un instrument de analiză util companiilor, autorităților și comunităților atunci când iau decizii de investiție.

Este parte componentă a ranking-ului Romania CST Index (anterior Romania CSR Index), cea mai importantă analiză a nivelului de performanţă şi transparenţă din perspectiva sustenabilităţii corporative, din țara noastră.

Există o mare varietate de inițiative și proiecte pe piață, iar o privire de ansamblu structurată poate oferi informații extrem de relevante care să ajute factorii decizionali să creioneze o strategie bine adaptată la contextul local și național.

Pentru a stabili proiectele care au fost incluse în Community Index 2022, au fost analizate peste 870 de inițiative, proiecte sau programe care au avut loc în România în perioada ianuarie 2021 – decembrie 2021. Scorecard-ul pe baza căruia a fost făcută evaluarea a avut, în total, 6 categorii și 46 de indicatori aliniaţi la cele mai importante standarde sau referinţe internaţionale din domeniul investiţiilor în comunităţi.

Ce noi descoperiri a scos la suprafață analiza din 2022?

Piața de investiții și donații în sprijinul comunităților a crescut în ultimii ani și se ridică la peste 80 milioane euro anual, în principal pentru proiecte de educație pentru elevi (8.4%), sănătate (11.5%) sau medii defavorizate (18.1%). Un alt domeniu de interes pentru companii este Artă/Cultură, 9.2% dintre proiecte fiind dezvoltate în această direcție. Totuși, sub 5% dintre proiectele derulate de companiile din România sunt destinate combaterii schimbărilor climatice, iar 4.4% dintre proiecte sunt dezvoltate în direcția orașe sustenabile.

Printre principalele trenduri evidențiate în urma analizei menționăm o ușoară creștere a nivelului de transparență privind rezultatele și impactul proiectelor de CSR. De asemenea, companiile tind să alinieze mai bine strategia de CSR la specificul industriei și la strategia de business. În ceea ce privește angajații, aceștia sunt tot mai dornici de a ajuta comunitățile și apreciază companiile care le oferă această oportunitate. Un alt trend observat este că există un interes crescut privind obiectivele pe termen lung: companiile pun mai mult accent pe a genera impact pe mai mulți ani și a evita crearea unei dependențe a comunității – se concentrează pe dezvoltarea unor abilități care să rămână în comunitate chiar și după ce o companie își retrage sprijinul.

Care sunt obiectivele ranking-ului Community Index?

Misiunea Community Index este de a evidenția proiectele de CSR cu o performanţă ridicată care pun mai mult accent pe aspecte precum dialogul cu stakeholderii, sustenabilitatea proiectelor şi măsurarea impactului pe termen mediu şi lung. În plus, indexul are scopul de a evidenția acele proiecte care pot fi considerate Best Practices la categoria lor și care pot fi folosite drept exemplu în stabilirea strategiei unui proiect nou.

Anuarul este contribuția agenției The Azores Sustainability & CSR Services la dezvoltarea domeniului sustenabilității corporative din România. Pe lângă know-how și conținut autentic, acesta contribuie în mod concret la popularizarea conceptului de sustenabilitate în mediul de business: o parte dintre anuarele print va fi oferită, în mod gratuit, companiilor care au peste 500 de angajați (>750 de companii). În plus, varianta flipview va fi disponibilă gratuit o lună de zile, pentru a populariza domeniul și a contribui la dezvoltarea acestuia.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: