AnimaWings: Când antreprenoriatul îți dă aripi
Reading Time: 4 minuteÎntr-o industrie aeriană în care prețul a devenit principalul diferențiator, AnimaWings a ales să parieze pe o carte diferită.
Marius Pandel, CEO al AnimaWings, ne-a vorbit despre construcția unui operator aerian român diferit, care oferă servicii all-inclusive la bord, o flotă modernă ce va ajunge la 18 aeronave până în 2027 și ambiția de a oferi experiențe de zbor dincolo de transportul pasagerilor dintr-un punct al hărții în altul.
Ce v-a motivat să ieșiți din modelul tradițional al operatorilor low-cost și să propuneți o alternativă diferită de companie aeriană?
Motivația a fost una foarte pragmatică. Piața aeriană din România este deja puternic dominată de operatorii low-cost, iar intrarea într-un segment atât de aglomerat nu ar fi adus nimic nou, în beneficiul pasagerilor. Am preferat să construim un model diferit, orientat spre servicii complete, poziționat corect ca preț și gândit pentru pasagerii care își doresc mai mult decât un simplu zbor dintr-un punct în altul.
Nu ne-am propus să concurăm low-cost-ul pe preț, ci să oferim o alternativă echilibrată, în care raportul dintre cost și experiență să fie corect pentru pasager. Am plecat de la ideea de respect față de călător. Am ales aeronave moderne, am decis ca serviciile de bază să fie incluse în tarif, respectiv bagajul de cabină, selecția locului, check-in-ul, astfel încât pasagerul să știe de la început ce primește.
Contează și faptul că vorbim despre o companie 100% românească. Într-o piață în care majoritatea zborurilor sunt operate de companii din afara țării, ne-am dorit să construim un operator local solid, capabil să lege orașele României între ele și cu hub-uri internaționale importante, într-un mod eficient și previzibil. Un operator care să facă business pentru România, cu taxe plătite în țară și care să se întoarcă în economia locală prin dezvoltarea infrastructurii atât de necesare.
Care sunt principalele obiective strategice ale AnimaWings pentru 2026?
2026 este un an important și pentru aviația românească. Există un context de creștere care trebuie valorificat corect. Pentru AnimaWings, miza este să demonstrăm, pas cu pas, că o companie aeriană românească poate opera la standarde internaționale și poate deveni o opțiune de încredere pentru pasagerii care își doresc o alternativă reală la modelul low-cost.
Strategia noastră rămâne una de construcție atentă, nu de expansiune forțată, și ne concentrăm pe trei direcții majore. Prima vizează extinderea rețelei de rute, atât interne, cât și internaționale, cu accent pe conectarea României cu destinații-cheie turistice și de business. Astfel, am încheiat 2025 cu 28 de rute operate în regim regulat, iar pentru anul acesta am anunțat deja o serie de noutăți printre care se numără zboruri din București spre Londra – Gatwick, Geneva și Milano Malpensa, dar și numeroase zboruri în premieră din alte regiuni ale țării, cum sunt de exemplu Atena și Olbia (din Timișoara și Cluj).
De asemenea, în sezonul de vară, vom opera 19 rute către destinații populare din Grecia și Spania, cu plecări din București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și Craiova. În paralel, continuăm să investim în flota de aeronave. Airbus A220-300 rămâne coloana vertebrală a dezvoltării noastre. Investițiile în aeronave moderne, eficiente și mai prietenoase cu mediul sunt esențiale pentru a susține creșterea și pentru a menține un nivel ridicat de confort și predictibilitate operațională.
În 2025, am recepționat cea de-a cincea aeronavă A220, anul acesta vor mai intra în flotă încă trei aeronave din același model, iar planul nostru este ca până la finalul anului 2027 să ajungem la un total de 18 avioane, consolidând unul dintre cele mai valoroase portofolii din aviația privată românească, evaluat la peste 1 miliard de dolari. Nu în ultimul rând, ne concentrăm pe experiența pasagerilor și calitatea serviciilor oferite prin proceduri simple, confort mai bun, punctualitate și o ofertă la bord adaptată așteptărilor pasagerilor, fără costuri ascunse.
În toamna lui 2025 ați lansat un serviciu de all-inclusive la bordul aeronavelor AnimaWings. Ce v-a inspirat să introduceți acest concept?
Ideea a pornit de la nevoia pasagerilor de a avea o experiență mai simplă, fără servicii fragmentate și costuri adăugate pe parcurs. Am văzut tot mai clar dorința pentru un produs integrat, în care lucrurile esențiale sunt incluse din start, nu construite bucățică cu bucățică și adăugate, adeseori, prin taxe mascate ce împovărează consumatorul în final.
În același timp, am vrut să readucem plăcerea zborului de altădată, într-o piață în care experiența a fost redusă, de multe ori, la strictul necesar. Există o nostalgie reală față de aviația de odinioară, când zborul însemna atenție, confort și timp de calitate pentru pasager. Pachetele all-inclusive AnimaWings sunt construite ca produse integrate. În funcție de tipul zborului, acestea includ bagaj de cabină, iar în varianta extinsă și bagaj de cală, servicii gastronomice complete la bord, băuturi, gustări, locuri premium, prioritate la check-in și îmbarcare, precum și flexibilitate în modificarea rezervărilor.
Cum vedeți evoluția pieței de transport aerian în România și Europa în următorii cinci ani și ce rol vă doriți să joace AnimaWings în această evoluție?
În următorii cinci ani, piața de transport aerian din România și Europa va continua să crească, însă într-un mod mai matur și mai selectiv. Vom vedea o cerere susținută pentru călătorii leisure, o revenire treptată și mai bine calibrată a segmentului corporate și o atenție tot mai mare acordată experienței pasagerului, eficienței operaționale și sustenabilității.
România are un potențial real de dezvoltare, atât prin creșterea mobilității populației, cât și prin conectarea mai bună cu hub-uri europene și destinații strategice din afara UE. În acest context, AnimaWings își propune să fie un jucător care aduce echilibru în piață: o companie aeriană românească modernă, cu servicii de calitate, flotă nouă și un model de business flexibil, adaptat nevoilor reale ale pasagerilor. Ne dorim să contribuim la redefinirea așteptărilor față de o companie aeriană românească – nu prin volum, ci prin consistență, experiență și încredere.
Care sunt cele mai mari provocări anticipate pentru următorii ani și cum se pregătește AnimaWings pentru acestea?
Principalele provocări vor ține de volatilitatea costurilor operaționale, disponibilitatea resurselor – de la personal calificat la capacitatea flotelor – și de adaptarea continuă la un mediu economic, fiscal și geopolitic imprevizibil. În același timp, așteptările pasagerilor cresc constant, iar diferențierea prin servicii devine tot mai importantă.
AnimaWings se pregătește pentru aceste provocări prin investiții clare și bine calculate: flotă nouă, eficientă, procese operaționale optimizate și o abordare prudentă a extinderii rețelei de rute. Preferăm să creștem sănătos, cu accent pe fiabilitate și experiență, nu pe expansiune forțată. În plus, experiența extinsă a grupului de firme din care facem parte în zona de ospitalitate și servicii ne ajută să privim aviația dintr-o perspectivă mai largă – aceea a relației cu clientul, nu doar a transportului din punctul A în punctul B.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 402 (15 ianuarie – 15 februarie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


