Creativitate Lifestyle

Antreprenoriat creativ pentru comunitate: Iulian Văcărean, fondatorul asociației E Ceva Bine și omul din spatele festivalului Femei pe Mătăsari

16 iun. 2026 5 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Antreprenoriat creativ pentru comunitate: Iulian Văcărean, fondatorul asociației E Ceva Bine și omul din spatele festivalului Femei pe Mătăsari

Reading Time: 5 minute

Iulian Văcărean, fondatorul asociației E Ceva Bine și omul din spatele festivalului Femei pe Mătăsari, construiește de aproape 25 de ani proiecte sociale și culturale pornite dintr-o idee simplă: schimbarea începe cu oamenii de lângă tine. Între strada Mătăsari, campanii pentru copii bolnavi, proiecte educaționale și Casa din Deal din Maramureș, traseul lui vorbește despre un tip de antreprenoriat creativ construit din comunitate, cultură și locuri care adună oameni.  

La început de vară, între 30 mai și 1 iunie, traficul din strada Mătăsari lasă loc concertelor, atelierelor, designerilor independenți, voluntarilor și oamenilor care revin anual aproape din reflex. Pentru mulți bucureșteni, Femei pe Mătăsari marchează începutul verii și păstrează sentimentul că orașul poate deveni, pentru câteva zile, mai apropiat și mai cald.

pixel bontida july 2023 72b76b63e3

Cu mai bine de un deceniu în urmă, numele străzii trimitea către alte imagini. Mătăsari era asociată cu povești despre violență, marginalizare și femei exploatate sexual, aduse în zonă pentru activități care au rămas mult timp parte din reputația cartierului. O echipă de tineri și-a propus să schimbe atmosfera unui loc prin artă, muzică și comunitate. „Noi am venit și am zis că, împreună cu o echipă, reușim să schimbăm cartierul”, povestește el. După mai bine de 15 ani de Femei pe Mătăsari și Bărbați pe Mătăsari, festivalurile au ajuns să facă parte din structura culturală a orașului și să transforme strada într-un reper asociat cu creativitatea și începutul verii.

Schimbările festivalului au fost un proces continuu. „Chiar dacă au trecut 15 ani de festival, fiecare ediție a luat o formă diferită, pentru că orașul este într-o continuă transformare, iar festivalul răspunde nevoilor comunității și orașului”, spune el. Tema ediției din acest an, „Încotro?”, invită participanții să caute împreună direcția în care merg comunitățile și Bucureștiul însuși.

Iulian folosește des cuvintele: comunitatea, prietenii, voluntarii și ideea de bine. Formula prin care descrie activitatea organizației rămâne simplă: „facem să fie bine”. În jurul acestei expresii s-au adunat festivaluri, campanii sociale, proiecte educaționale și spații pentru artiști sau oameni interesați de implicare în viața orașului. Pentru Iulian, schimbarea socială începe aproape de casă. Spune că oamenii vor să schimbe țara sau lumea, dar uită adesea gesturile mici: vecinul care cară lemne, persoana în vârstă care are nevoie de ajutor sau atenția acordată celui de lângă tine. 

De la Beneva la E ceva bine

Asociația pe care o conduce a pornit în 2009 sub numele Beneva și s-a transformat ulterior în E Ceva Bine. Schimbarea de nume a venit după ani în care organizația a construit proiecte sociale, culturale și educaționale și după observația că, indiferent cât de complicată este o situație, există întotdeauna un punct de lumină care poate crește atunci când oamenii aleg să îl susțină. Din această filozofie s-au născut Femei pe Mătăsari, Bărbați pe Mătăsari, Drumul Crucii, Muzică pentru Viață, HOME Mătăsari, Limonada lui Iulian sau proiecte dedicate adolescenților.

Una dintre primele inițiative importante ale asociației a fost Pași pentru Viață, proiect dedicat copiilor bolnavi de cancer de la Spitalul Marie Curie. Din câteva lămâi, apă, zahăr și o masă așezată în stradă a apărut Limonada lui Iulian, campanie care a strâns fonduri pentru copiii aflați în tratament la oncologie pediatrică și a implicat voluntari, artiști și persoane publice. 

Proiectul HOME Mătăsari este un spațiu construit în jurul locuirii împreună cu artiști, activităților culturale și susținerii inițiativelor creative. Comunitatea s-a schimbat constant în timp și a adunat în jurul ei oameni interesați de implicare socială și viața orașului. Când vorbește despre partea dificilă a acestor ani, Iulian Văcărean ajunge la dinamica oamenilor care cresc și pleacă spre alte drumuri: „Te bucură creșterea lor, dar lasă și un loc lipsă când se îndepărtează de activitățile asociației”. Fraza explică discret costul emoțional al construcțiilor civice pe termen lung: comunitățile se refac permanent, iar continuitatea depinde de oamenii care aleg să rămână aproape.

483069422 1208420957522876 1099176620156933497 n

Cultura ca formă de schimbare

În opinia lui Iulian, acolo unde apare cultura, mediul începe să se transforme. Femei pe Mătăsari a crescut din această convingere. Timp de trei zile, strada devine spațiu pentru designeri independenți, mici antreprenori, ONG-uri, artiști și proiecte locale. În timp, festivalul a creat și o dimensiune economică prin vizibilitatea oferită afacerilor creative și producătorilor independenți. Mai târziu a apărut și Bărbați pe Mătăsari, extindere a conceptului către alte comunități și forme de exprimare urbană.

„Festivalul acesta aparține oamenilor. A crescut și s-a schimbat odată cu ei. A devenit brand de București și te face să aparții orașului”, spune Iulian Văcărean.

În ultimii ani, preocuparea pentru comunitate a început să se vadă și în proiecte dedicate adolescenților. Unul dintre ele, „Cei 17 magnifici care au schimbat viitorul”, pornește de la cele 17 obiective de dezvoltare durabilă asumate prin Agenda 2030 a ONU și   încearcă să traducă teme precum educația, reducerea sărăciei, protecția mediului, consumul responsabil sau accesul la resurse într-un limbaj accesibil tinerilor. Peste 50 de adolescenți din opt regiuni ale țării au participat la tabere și ateliere, apoi au construit spectacole de teatru educativ prezentate în mai multe orașe din România. Pentru Văcărean, teatrul funcționează ca instrument de educație, iar adolescenții au capacitatea de a multiplica idei și de a deveni vectori ai schimbării în comunitățile lor. “Tinerii pot transforma creativitatea în gest social; multe schimbări încep atunci când oamenii se simt parte dintr-o idee, nu doar spectatori ai ei”, punctează el. Văcărean spune că ONG-urile din România au devenit mai specializate și mai capabile să colaboreze cu instituțiile, dar crede că viitorul stă în proiecte construite împreună și în comunități adunate în jurul unei idei comune.

DSC1165

Între București și Maramureș

La câteva sute de kilometri de strada Mătăsari, pentru Iulian există un alt ritm. Casa din Deal, aflată în Baia Sprie, privește spre cele patru țări ale Maramureșului și este pentru el locul de întoarcere după perioadele aglomerate din Capitală. Aici petrece sărbători importante, păstrează legătura cu tradițiile și spune povești la foc. „M-am îndrăgostit mai întâi de oameni, apoi de locuri, apoi de obiceiuri și, în cele din urmă, de poveștile din Maramureș pe care de o vreme le spun la focul de la Casa din Deal”, povestește el. 

Între strada Mătăsari și dealurile din Baia Sprie există sute de kilometri și două ritmuri diferite de viață. Unul adună mii de oameni la început de vară. Celălalt păstrează liniștea, tradițiile și serile lungi în jurul focului. Privite împreună, locurile au același numitor comun: creează contexte în care oamenii petrec timp împreună și dezvoltă sentimentul de apartenență.

L-am întrebat pentru ce este recunoscător în această perioadă: voluntariatul, cei 17 ani de ONG, prietenii și oamenii care aleg să participe la proiecte „care contează pentru cei din jur”. În aceeași listă apar familia, orașul și convingerea că binele poate produce, în timp, mai mult bine. Schimbările mari cresc în jurul oamenilor care aleg să rămână și să construiască împreună.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 407 (15 iunie 2026 – 15 iulie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Articole pe aceeași temă: