Business Stiri Tech

Somfy România dublează vânzările sistemelor de automatizare pentru perdele şi draperii

18 nov. 2020 2 min

Somfy România dublează vânzările sistemelor de automatizare pentru perdele şi draperii

Reading Time: 2 minute

Somfy România și-a dublat valoarea afacerilor pe segmentul sistemelor de automatizare destinate echipamentelor de umbrire pentru interior: motorizarea pentru perdele și draperii.

Rezultatele pozitive se bazează pe diversificarea portofoliului pentru piața locală şi pe lansarea gamei de produse WireFree, motoare alimentate cu baterie, care au răspuns nevoilor de renovare în contextul în care românii au căutat soluţii simplu de instalat pe parcursul unui an atipic, care a redefinit perspectiva asupra propriilor locuinţe.

”Pandemia a schimbat preferințele de consum ale românilor. Observăm o preocupare tot mai mare pentru îmbunătățirea dotărilor locuinței, ceea ce a dus la accelerarea vânzărilor de automatizări şi soluţii pentru case smart. În contextul în care locuinţa a preluat mai multe roluri în comparație cu perioada de dinaintea pandemiei, au crescut cerinţele pentru intimitate și confort pe întreg parcursul zilei, precum și atenția acordată optimizării costurilor generate de utilizarea spațiului pentru o durată mai îndelungată de timp”, spune Vlad Rovo, Country Manager Somfy România și Moldova.

Cererea din zona premium vine ca o consecință a noilor nevoi de simplificare a stilului de viață, de confort acustic ridicat, de optimizare a consumului de electricitate şi de economie de timp. Pe lângă beneficiile imediate, pe termen scurt, adoptarea soluțiilor de automatizare a locuinței la scară largă va contribui în timp la atingerea pragurilor globale de sustenabilitate. 

”Dacă în 2019 am lansat cea mai silențioasă motorizare pentru perdele și draperii de pe piață, Glydea™ Ultra, o soluție premium, adaptabilă și discretă, dar și varianta economică Movelite™, continuăm acum extinderea cu game de motorizări WireFree, alimentate cu baterie reîncărcabilă, ideale pentru spațiile în care nu există surse de electricitate în zona ferestrelor. Aceste motorizări aduc un plus de confort şi răspund cerinţei utilizatorilor de a beneficia de o instalare cât mai simplă, care nu necesită realizarea de lucrări suplimentare de amenajare”, a adăugat Vlad Rovo.

Perdelele, draperiile, jaluzelele electrice sunt controlate în mod standard prin intermediul unei telecomenzi. Suplimentar, pot fi integrate în sistemul de casă inteligentă Somfy, accesibil prin utilizarea unității de comandă Connexoon Window RTS, care permite centralizarea, controlul și programarea echipamentelor de umbrire de interior: perdele, draperii, jaluzele, etc, precum și a sistemelor de iluminat compatibile direct dintr-o aplicație dedicată de mobil. Astfel, utilizatorii vor putea realiza controlul acestora printr-un singur click, de acasă sau de la distanță, sau prin intermediul unei comenzi vocale. Connexoon Window RTS este compatibil cu asistenții vocali Google Assistant și Amazon Alexa.

 

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: