Stiri Finanțe

Asigurare auto în mai puțin de 5 minute. Numărul întrebărilor adresate clienților se înjumătățește

3 feb. 2021 2 min

Asigurare auto în mai puțin de 5 minute. Numărul întrebărilor adresate clienților se înjumătățește

Reading Time: 2 minute

Allianz-Țiriac simplifică procesul de achiziție a asigurărilor auto și reduce la jumătate numărul de întrebări adresate clienților pentru emiterea unei polițe.

Astfel, în mai puțin de 5 minute și după maximum 11 întrebări, clienții persoane fizice primesc asigurarea auto, My Car (Casco si RCA) sau RCA, direct pe e-mail, arată asigurătorul într-un comunicat de presă.

Clienții care accesează website-ul www.allianztiriac.ro au posibilitatea să obțină o cotație tarifară în timp real și să încheie asigurarea pe loc. În cazul în care își doresc să obțină mai multe informații despre acoperiri și pachetul cel mai potrivit pentru nevoile lor, după obținerea unei cotații online, pot să solicite o discuție cu un consultant Allianz-Țiriac sau să ne contacteze telefonic. Soluția de simplificare va fi în curând disponibilă tuturor partenerilor de distribuție ai Allianz-Țiriac – agenți și brokeri – și va continua să fie dezvoltată.

Noua modalitate de cotare și achiziție completează inițiativele de simplificare ale Allianz-Țiriac, precum serviciul Claims Tracker care permite clienților să monitorizeze oricând stadiul dosarului de daună și să încarce online toate documentele necesare soluționării acestuia.

„Soluția de simplificare pe care am lansat-o astăzi, în prima fază pe website-ul Allianz-Țiriac, va fi disponibilă în perioada imediat următoare tuturor partenerilor noștri de distribuție – agenți și brokeri. Consultanța de calitate oferită de partenerii noștri a fost principalul contribuitor la performanța Allianz-Țiriac în cei peste 26 de ani de existență și rămâne un element cheie pentru succesul viitor. Simplificarea achiziției asigurărilor auto este doar o parte din procesul de echipare a consultanților și partenerilor noștri cu instrumente moderne, simple și intuitive, pentru ca ei să poată răspundă așteptărilor actuale ale clienților”, a declaratVirgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări.

În varianta simplificată de achiziție a asigurărilor auto, clienții parcurg patru pași simpli: oferă informații despre mașină și sofer, primesc oferta de preț, stabilesc detaliile finale, iar după validare, primesc electronic asigurarea. Soluția Allianz-Țiriac comunică cu bazele de date publice, ceea ce permite precompletarea automată a datelor de identificare a autovehiculului și face astfel achiziția mult mai rapidă.

Obținerea unei cotații, dar și achiziția simplificată pot fi efectuate direct de pe computer, telefon mobil sau tabletă, în limba română sau în engleză.

În cazul asigurării RCA, clienții pot adăuga în acoperire decontarea directă, care, la un tarif mediu de 88 lei, le oferă acces la serviciile prompte ale Allianz-Țiriac chiar și atunci când sunt loviți în trafic de șoferi cu asigurare la alte companii.

Noua modalitate de cotare și achiziție pe segmentul asigurărilor auto a fost lansată de grupul Allianz în același timp în toate țările din regiunea Europei Centrale și de Est.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: