În prezent, grupul ETi deține 9 unități de producție, cea mai nouă fiind amplasată în România, dezvoltată cu un buget de peste 50 de milioane de euro. Din 2018, odată cu deschiderea operațiunilor în România și Polonia, ETi a început expansiunea la nivel internațional, cu un portofoliu complex de branduri de biscuiți, ciocolată, prăjituri, napolitane și gustări sărate. Din portofoliul ETi pe piața românească fac parte brandurile ETi Dare, ETi Puf și Milk Burger.
Beatrice Chiș este International Marketing Director al producătorului de dulciuri ETi, coordonând strategia de marketing a companiei la nivel internațional și consolidarea brandurilor din portofoliu pe mai multe piețe unde grupul își extinde operațiunile. O poziție cu multe responsabilități și provocări, dar și satisfacții pe măsură.
Marketingul este un domeniu atât de dinamic, încât nici nu-mi dau seama când au trecut anii. Nicio zi nu seamănă cu precedenta și din fiecare provocare am mereu câte ceva de învățat. Lucrez în marketing de mulți ani, dintre care peste 10 ani în industria dulciurilor, un segment extrem de competitiv, iar din 2017, de când m-am alăturat echipei ETi, cariera mea a devenit o călătorie fantastică, în care zi de zi simt că devin un profesionist și mai complex. Am început ca Senior Brand Manager și, în prezent, coordonez strategia de marketing ETi la nivel internațional. Ultimii 5 ani au fost de creștere accelerată, iar planurile pe care le avem sunt pe măsura potențialului pe care brandurile noastre le au.
Piața s-a diversificat destul de mult, au luat amploare noi categorii, printre care dairy snacks sau batoanele cu cereale, iar segmentele tradiționale, precum biscuiții sau prăjiturile ambalate au cunoscut evoluții interesante, ca urmare a unei mai mari deschideri către trendul de indulgence – consumul pentru plăcerea gustului. Piața s-a segmentat și în ceea ce privește preferințele de consum, câștigă din ce în ce mai mult teren categoriile de nișă: bio, eco, fără zahăr, fără gluten, fără grăsimi sau cu conținut redus de grăsimi nesănătoase.
De altfel, alimentația echilibrată urcă în topul preocupărilor consumatorilor. Dulciurile cu ingrediente naturale și cu un conținut caloric redus încep să fie din ce în ce mai apreciate și, în linie cu aceste tendințe, avem grijă să oferim opțiuni care răspund noilor nevoi și gusturi ale consumatorilor. În 2022, am lansat biscuiții Dare cu cereale integrale și fibre dietetice, cu conținut redus de grăsimi și fără adaos de conservanți sau coloranți artificiali. Toate acestea îi fac să fie combinația perfectă între gustul excelent, care este motivația principală de cumpărare în categoria dulciurilor, și compoziția valoroasă nutrițional.
Un alt trend îl reprezintă atenția la față aportul caloric versus valoarea nutrițională. Soluția cu care venim în acest sens este să diversificăm gamele de produse în ambalaje cu gramaj mic, pentru un control mai eficient al porțiilor.
Mereu atenți la nevoile și preferințele consumatorilor, urmărim trendurile, iar pe unele le creăm chiar noi. Deschiderea pentru noutate, inovația și creativitatea sunt trei dintre abilitățile care nu trebuie să lipsească din munca de zi cu zi a unui marketer, indiferent de industria în care activează, cu atât mai mult în cea alimentară.
ETi este un business care a mizat întotdeauna pe inovație. Este o valoare pe care și-a bazat dezvoltarea și una dintre calitățile pe care le-am apreciat din prima zi când m-am alăturat echipei. Cred în puterea inovației de a pune lucrurile în mișcare și de a duce la un înalt nivel de performanță.
În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…
Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…
Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…
Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…
Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…
Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…