Antreprenori Business Companii

Beko lansează prima sa linie de electrocasnice care elimină peste 99% din bacterii și virusuri

8 oct. 2020 2 min

Beko lansează prima sa linie de electrocasnice care elimină peste 99% din bacterii și virusuri

Reading Time: 2 minute

Beko, lider al pieței europene de electrocasnice, lansează HygieneShield, o gamă inovatoare de produse de uz casnic, care vine să răspundă nevoilor actuale ale consumatorilor în contextul Covid-19 și al sporirii măsurilor de igienă.

Noua gamă cuprinde șapte electrocasnice dotate cu programe și funcții de dezinfectare a alimentelor ambalate și a obiectelor personale, care îi vor ajuta pe consumatori să rămână în siguranță acasă și, astfel, să se adapteze noului context:

  • Sterilizator UV multifuncțional
  • Frigider cu sertar cu lumină UV pentru dezinfectare
  • Uscător de rufe cu lumină UV
  • Mașină de spălat rufe și mașină de spălat cu uscător HygieneShield
  • Cuptor încorporabil cu abur saturat și căldură
  • Mașina de spălat vase HygieneShield

Linia HygieneShield a fost dezvoltată ca urmare a cercetărilor de piață desfășurate în întreaga lume. Grație noilor tehnologii inovatoare, electrocasnicele au capacitatea de a elimina peste 99% din bacterii și virusuri (inclusiv coronavirus), oferind un nivel superior de siguranță.  

Cercetările de piață efectuate de Beko în 31 de țări au arătat că una dintre preocupările principale ale oamenilor în aceste momente este menținerea unui grad ridicat de igienă. Studiile arată că majoritatea consumatorilor dezinfectează ambalajele produselor cumpărate imediat ce ajung acasă și au grijă să-și igienizeze frecvent telefoanele mobile sau cheile. În plus, 75% dintre oameni recunosc că fac mai des curățenie în casă, 64% spun că spală mai frecvent rufe și 68% acordă o mai mare atenție dezinfectării ambalajelor produselor cumpărate.

Având ca sursă de inspirație natura, noua linie Beko utilizează aburul și căldura, astfel încât consumatorii să poată obține acasă rezultate excelente de igienizare. Lansarea noii game a avut loc în cadrul unui eveniment virtual, la care au participat Hakan Bulgurlu, Chief Executive Officer Arçelik, și Zeynep Yalım Uzun, Chief Marketing Officer Arçelik, alături de expertul medical Dr. Sarah Jarvis și Chris Sanderson, co-fondator și CEO al Future Laboratory.

„A fost un an foarte dificil și credem că, acum, mai mult ca oricând, toată lumea ar trebui să aibă acces la produse de bună calitate care să le mențină sănătatea, dar care să fie prietenoase și cu mediul. Suntem încântați să introducem pe piață cele mai recente inovații ale Beko și prima noastră linie completă de electrocasnice. Produsele au fost adaptate pentru a ajuta consumatorii să atingă un nivel ridicat de igienă acasă și, astfel, să fie mai protejați de infecții și boli. Tehnologiile noastre sunt testate, independent, de Airmid Health Group, o organizație de cercetare biomedicală respectată. Sperăm ca produsele noastre să ofere consumatorilor un grad suplimentar de confort, știind că stau în locuințe sigure și curate”, a declarat Hakan Bulgurlu, CEO Arçelik.

Dr. Sarah Jarvis spune:

„Am vorbit de nenumărate ori despre dezinfectarea cu ajutorul luminii UV, utilizată pe scară largă, de câțiva ani, pentru sterilizare în spitale, avioane și fabrici. COVID-19 ne-a determinat să fim mai atenți și să luăm cele mai stricte măsuri de protecție, dar pacienții mei încep să se gândească tot mai mult la modul în care își igienizează locuințele, unde petrec majoritatea timpului. Păstrarea lucrurilor curate este provocarea acestor zile și îi îndemn pe toți să mențină un sistem riguros de igienizare.”

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: