Companii Business Lifestyle Stiri

Investiție de 19 milioane euro în primul hotel din România deschis în aeroport

13 aug. 2019 2 min

Investiție de 19 milioane euro în primul hotel din România deschis în aeroport

Reading Time: 2 minute

Apex Alliance Hotel Management a deschis primul hotel de la noi din țară amplasat în incinta Aeroportului Intenațional Henri Coandă. Hotelul Hilton Garden Inn Bucharest Airport are la dispoziție 218 camere și se adresează preponderent segmentului business și personalului companiilor aeriene care operează pe aeroport.

Investitorul lituanian Apex Alliance Hotel Management îți continuă parteneriatul cu firma de consultanță Optim Project Management printr-o serie de unități hoteliere deschise în România, Hilton Garden Inn Bucharest Airport atrăgând o investiție de 19 milioane euro.

Hilton Garden Inn Airport 5

Cele 218 camere disponibile ale noului hotel, aflat la doar 150 de metri de terminalul Plecări al Aeroportului Internațional Henri Coandă, aparțin segmentului ”focussed hotels” din categoria Superior, Standard, dar cuprinde și camere destinate persoanelor cu dizabilități. Hotelul dispune de cinci săli de conferință cu o suprafață totală de 225 de metri pătrați care pot fi compartimentate.

Camerele au un design modern, cu accente minimaliste și sunt dotate cu birouri, scaune ergonomice și WI-FI. În plus, hotelul dispune de un serviciu self laundry, de un magazin deschis 24 de ore în fiecare zi, precum și de o parcare subterană, disponibilă contra-cost.

Hilton Garden Inn Airport1

Durata medie a șederii în noul hotel este estimată la o noapte de cazare, iar gradul de ocupare la 65-70%. Prețurile promoționale pornesc de la 69 de euro/cameră, urmând ca acestea să se înscrie în linia pieței.

Specificul hotelului este de a primi solicitări de rezervări ”same day”, gradul de ocupare fiind influențat in mod direct de dinamica zborurilor de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă

Hilton Garden Inn Bucharest Airport inaugurează odată cu deschiderea hotelului și restaurantul Wright Flyer care va avea o capacitate de 126 de locuri și va oferi servicii complete: mic dejun, prânz și cină, precum și room service.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: