Când se deschide primul restaurant wagamama din România. Sphera Franchise Group aduce brandul pe piața locală
Reading Time: 2 minuteSphera Franchise Group aduce în România wagamama, brandul pan-asiatic recunoscut la nivel internațional, marcând intrarea Grupului într-un nou segment de restaurante și un pas semnificativ în strategia sa de diversificare a portofoliului.
Sphera Group a achiziționat drepturile de franciză pentru deschiderea de restaurante în România și va implementa planul prin intermediul unei noi companii, deținută în totalitate de Sphera Franchise Group.
„Această nouă achiziție în portofoliul nostru marchează o altă etapă importantă pentru Sphera Franchise Group, pe măsură ce continuăm să ne consolidăm și să diversificăm ecosistemul de branduri. wagamama este un brand respectat la nivel global, cu o poziționare diferențiată, un model operațional solid și atractivitate pentru consumatori. Intrarea sa în România se aliniază strategiei noastre de extindere către segmente cu potențial ridicat și de diversificare a experiențelor culinare oferite pieței locale.”
Călin Ionescu, CEO al Sphera Franchise Group
Primul wagamama va fi în București
Fondat la Londra în 1992, wagamama operează o rețea internațională de restaurante și este recunoscut pentru meniul său de inspirație asiatică, modelul operațional eficient și conceptul de design contemporan. Filozofia brandului, axată pe mâncare proaspătă și hrănitoare, servită într-un cadru dinamic și orientat către comunitate, a contribuit la succesul său pe numeroase piețe.
“Suntem încântați să colaborăm cu o echipă atât de puternică și pasionată precum Sphera Group pentru a aduce wagamama în România. Este o piață interesantă pentru noi și o oportunitate excelentă de a împărtăși energia wagamama – de la mâncarea și aromele noastre până la modul în care îi facem pe oameni să se simtă – cu un public complet nou.”
Francisco Neves, Vicepreședinte Senior Francize & Parteneriate la wagamama
Primul restaurant wagamama din România se va deschide la București spre sfârșitul anului 2026 – începutul anului 2027, aducând conceptul de fast-casual dining al brandului, consacrat la nivel global. Cunoscut pentru produsele sale proaspete, aromele îndrăznețe și atmosfera modernă, wagamama reprezintă o completare a portofoliului existent de branduri Sphera și susține obiectivele de creștere pe termen lung ale Grupului.
Adăugarea wagamama reflectă viziunea Sphera de creștere durabilă, excelență operațională și parteneriate strategice cu branduri internaționale de top. Cel mai recent, Grupul a anunțat adăugarea brandului de restaurante Hard Rock Café (2025) și a brandului italian Cioccolatitaliani (2024), cunoscut pentru produsele sale premium pe bază de ciocolată.
Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deținând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România și KFC în Chișinău, Republica Moldova și în anumite zone din Italia și, de asemenea, brandul Cioccolatitaliani în Italia. Sphera Group a achiziționat și drepturile de franciză pentru deschiderea de restaurante Hard Rock Café în România și Republica Moldova.
Grupul deține peste 175 de restaurante pe cele trei piețe și are aproximativ 5.000 de angajați. Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori București din 2017, sub simbolul SFG, fiind singura companie din HoReCa inclusă în indicele principal BET, precum și în indicii MSCI Frontier Markets.
Foto: 345623883 © Cristian Storto | Dreamstime.com
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


