Companii

Bergenbier are un nou director general

Reading Time: < 1 minut

Începând cu luna martie a acestui an, Mihai Voicu va prelua funcția de Director General al Bergenbier S.A., parte a consorțiului global Molson Coors. Totodată, el va avea și responsabilitățile de Director de Vânzări și Excelență Comercială.

Cu o experiență comercială de peste opt ani, Mihai Voicu va superviza operațiunile din România si va coordona întreaga agendă comercială. În plus, Mihai Voicu a activat în rolul de Director General Kamenitza Bulgaria, poziție pe care a deținut-o în ultimul an.

În noul rol, Mihai Voicu va fi responsabil de conturarea strategiei Bergenbier S.A. în concordanță cu prioritățile organizaționale, de crearea parteneriatelor strategice și consolidarea culturii companiei. El va beneficia de susținerea unei noi echipe de conducere, care va fi definitivată și anunțată la începutul lunii martie 2020.    

“Am acceptat această provocare cu foarte mare onoare și motivație, dedicându-mă în ultimii opt ani, alături de colegii mei, construirii și accelerării drumului spre îndeplinirea viziunii noastre. Eforturile echipei se vor concentra pe a accelera ritmul de creștere al companiei și pe a oferi produse excelente iubitorilor de bere din România”, a spus Mihai Voicu, Director General, Bergenbier S.A.

Absolvent al programului de EMBA – General Management – la Tiffin University, Mihai Voicu are peste 18 ani de experiență în FMCG.

Mihai Voicu a preluat conducerea companiei de la Lucian Ghinea, care a decis să se retragă după o activitate de succes pe parcursul a peste 18 ani în industria berii, dintre care șapte ani la conducerea companiei.

Team

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

2 zile ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

2 zile ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

3 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

3 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

3 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

3 zile ago