Biz CEO Exchange Interviuri Management

Biz CEO Exchange: Radu Berevoescu, PepsiCo – Decizii cu impact

26 feb. 2026 5 min

Biz CEO Exchange: Radu Berevoescu, PepsiCo – Decizii cu impact

Reading Time: 5 minute

Radu Berevoescu, General Manager al PepsiCo East Balkans, consideră că, pentru un lider, este important să reflecteze constant la ceea ce lasă în urmă și la impactul pe termen lung al deciziilor sale. „Pentru mine, întrebarea esențială este care va fi moștenirea pe care o voi lăsa în PepsiCo East Balkans”, spune Radu.

Cum a fost experiența Biz CEO Exchange pentru tine. Ce ți-a plăcut cel mai mult și cu ce ai rămas după acest schimb de roluri?

    A fost o experiență extraordinară. În rolul de CEO, agenda este adesea foarte încărcată, iar oportunitățile de a explora alte industrii sau modele de business sunt limitate. Biz CEO Exchange mi-a oferit exact acest tip de experiență de învățare, într-un format diferit și dinamic, prin interacțiunea cu o companie românească și cu un CEO autentic, Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania.

    În același timp, am avut ocazia să prezentăm propriile noastre operațiuni și am fost cu adevărat curios să descopăr perspectiva unui lider dintr-un domeniu diferit. M-am bucurat să întâlnesc oameni pasionați și să simt energia unui alt sector de activitate, ceea ce mi-a întărit încrederea în potențialul și succesul mediului de afaceri din România.

    Care e decizia cea mai grea pe care a trebuit să o iei vreodată ca CEO?

    Pentru orice CEO, deciziile fac parte din agenda zilnică. Una dintre cele mai importante responsabilități ale acestui rol este să iei decizii chiar și atunci când nu ai toate informațiile disponibile, mai ales într-un domeniu dinamic precum FMCG. Din acest motiv, deciziile de business, oricât de complexe ar fi, sunt rareori cele mai grele. Cele mai dificile decizii sunt cele care țin de oameni, pentru că aici nu mai optimizezi cifre, ci ai un impact direct asupra colegilor tăi.

    Ce nu apare niciodată într-un comunicat de presă, dar definește cultura organizației tale?

    Ceea ce nu apare într-un comunicat de presă, dar definește cu adevărat cultura PepsiCo, este atmosfera. Avem unul dintre cele mai ridicate scoruri de sănătate organizațională din Europa, însă dincolo de cifre, este vorba despre oameni care râd, glumesc și au un puternic sentiment de apartenență. Simt că oamenii vin cu plăcere la birou, iar nu de puține ori întâlnirile se încheie cu râsete și o stare generală de bună dispoziție.

    Cum ai descrie modul tău de a conduce? Ce stil de leadership te caracterizează?

    Aș spune că am un stil de leadership autentic, energic și curajos. Sunt o persoană competitivă, îmi place să câștig, dar nu cu orice preț. De aceea, îmi doresc alături colegi dispuși să facă acel pas în plus, să își asume responsabilități și să își depășească limitele.

    Ce consideri cel mai greu în ceea ce faci ca lider? Care a fost ultimul moment în care ai simțit frică reală în business?

    Consider că, în rolul de lider, este important să reflectezi constant la ceea ce lași în urmă și la impactul pe termen lung al deciziilor tale. Pentru mine, întrebarea esențială este care va fi moștenirea pe care o voi lăsa în PepsiCo East Balkans. Peste zece ani, mi-aș dori să se vorbească despre mine ca despre un lider care a dus compania la un alt nivel și care a avut grijă ca oamenii să se dezvolte și să performeze.

    Din această perspectivă, nu resimt o frică reală în business și cred că avem multe motive să fim curajoși. Există, desigur, momente cu adevărat dificile — pandemia sau contextul geopolitic din țările apropiate sunt exemple relevante — în care deciziile sunt complexe, însă prioritatea absolută rămâne siguranța oamenilor. Dincolo de astfel de situații, orice provocare de business poate fi depășită alături de o echipă puternică.

    Ce nu ai mai face niciodată, deși ți-a adus cândva succes? Ce nu e negociabil pentru tine ca lider, indiferent de contextul economic sau presiune?

    Pentru mine, modul în care facem business nu este negociabil. Etica, corectitudinea și respectul față de colegi trebuie să rămână constante, indiferent de situație. Nicio performanță și niciun rezultat nu justifică comportamente necorespunzătoare sau compromisuri de valori.

    Unul dintre principiile mele de leadership este să îi tratez pe colegi și pe parteneri așa cum mi-aș dori eu să fiu tratat.

    Cu cine te sfătuiești când iei decizii importante pentru companie? Sau se poate vorbi și în cazul tău despre “singurătatea liderului” pentru că mai des decizi și simți că ești pe cont propriu?

    Există, într-adevăr, o anumită singurătate a liderului. A fost, de altfel, unul dintre primele sentimente pe care le-am avut atunci când am pășit în rolul actual. Este însă un lucru firesc, pentru că există decizii importante care îmi aparțin și pentru care îmi asum pe deplin responsabilitatea.

    În același timp, sunt și situații în care mă consult cu mai multe persoane, începând cu echipa mea, cu colegi CEO din alte țări, cu managerul meu, dar și cu mentori, oameni care mi-au marcat parcursul profesional și la care apelez în continuare pentru perspectivă și echilibru.

    Care e acel obicei zilnic care îți îmbunătățește activitatea?

    Sportul. Practic sporturi de anduranță, iar antrenamentele zilnice mă ajută să mă concentrez mai bine, să îmi mențin disciplina și să mă deconectez. Este un echilibru esențial, care îmi oferă energie și claritate pentru activitățile de zi cu zi.

    Ce contează cel mai mult într-o companie pentru a obține rezultate bune?

    Oamenii, înainte de toate. Atunci când aceștia au obiective clare, se simt apreciați și au spațiul necesar pentru a lua decizii și a inova, rezultatele apar în mod natural. O cultură bazată pe încredere, colaborare și responsabilitate individuală creează premisele unei execuții de calitate și ale adaptării rapide într-un mediu în continuă schimbare. Strategia este importantă, însă impactul real vine din modul în care este pusă în practică.

    La câte evenimente de business reușești să participi doar cu scop de networking? Cu câți CEO / omologi reușești să interacționezi într-un an?

      Îmi place să mă conectez cu omologi atât din industrie, cât și din alte domenii, iar în timp am construit relații solide de colaborare și prietenie. De cele mai multe ori, aceste interacțiuni se dezvoltă în jurul unor proiecte importante la care lucrăm împreună. Un exemplu relevant este RetuRO SGR, unde companiile din industria băuturilor răcoritoare și a berii, alături de retaileri și Ministerul Mediului, au pus bazele unui sistem care s-a dovedit un succes.

      Nu pot spune exact la câte evenimente particip exclusiv pentru networking, însă încerc să fiu prezent ori de câte ori agenda îmi permite, prioritizând interacțiunile relevante și proiectele care creează valoare pe termen lung.

      Dacă mâine n-ai mai fi CEO, ce ți-ar plăcea să rămână oamenilor din felul în care ai condus?

        Mi-ar plăcea ca echipa să-și amintească strategia pe care ne-am asumat-o pentru a câștiga în piață și evoluția businessului din perioada în care am condus compania. La fel de important, mi-aș dori să rămână cu felul în care s-au simțit lucrând împreună, cu momentele de bucurie și energia pozitivă care ne-au unit. Pentru mine, a fost important să conduc într-un mod curajos, inclusiv în cele mai dificile contexte, iar această mentalitate, bazată pe încredere și pe ideea că nicio provocare nu este de netrecut, sper că am reușit să o transmit și colegilor mei.

        Ce cărți de leadership ți-au fost utile și le-ai recomanda?

          • The Diary of a CEO, de Steven Bartlett, o carte atipică de leadership, care adună principii de viață și de business extrase din propria experiență antreprenorială și din interviurile realizate pentru podcastul său. Accentul este pus pe mindset, conștiință de sine și pe reguli care te ajută să performezi și să evoluezi, indiferent de domeniul în care activezi.
          • The First 90 Days, de Michael D. Watkins, un ghid extrem de practic despre importanța primelor 90 de zile într-un nou rol. Cartea oferă instrumente clare pentru înțelegerea rapidă a contextului, construirea credibilității și evitarea capcanelor frecvente de la început de drum.
          • The Charisma Myth, de Olivia Fox Cabane, în care autoarea demontează ideea potrivit căreia carisma este un talent înnăscut și arată că aceasta poate fi dezvoltată prin exercițiu, disciplină și o mai bună înțelegere a mecanismelor emoționale și comportamentale din spatele relațiilor interumane.

          Biz CEO Exchange este un proiect unic Biz powered by AQUA Carpatica.

          Articole pe aceeași temă: