Interviuri Business Lifestyle

Biz Egipt: Austriacul care găzduiește români în Hurghada

29 mai 2021 5 min

Biz Egipt: Austriacul care găzduiește români în Hurghada

Reading Time: 5 minute

Albert Ettinger, General Manager la Baron Palace Sahl Hasheesh, un hotel în care vor fi cazați în fiecare zi până la finalul anului între 50 și 100 de turiști români, ne-a vorbit despre motivele pentru care Hurghada a devenit o destinație din ce în ce mai populară în rândul românilor și despre măsurile pe care le-a adoptat guvernul egiptean pentru impulsionarea turismului și a investițiilor din industria ospitalității.

Baron Palace Sahl Hasheesh piscina

Din câte am apucat să vizităm, conduceți un hotel foarte frumos. Ne puteți spune câteva cuvinte despre activitățile disponibile pentru turiștii care aleg să se cazeze aici?

Suntem cumva norocoși că avem o plajă foarte frumoasă aici, avem ­corali pentru pasionații de scufundări, este o bucată minunată din Marea Roșie. Poate ați văzut deja zona cu piscine, avem opt astfel de piscine: o piscină de familie, care este încălzită în permanență, chiar și iarna apa este caldă, apoi un infinity pool chiar în mijloc și o piscină pentru adulți. Toată clădirea este împărțită astfel: o parte este pentru adulți și cealaltă este destinată familiilor cu copii. ­Astfel, într-o zonă avem mereu liniște.

Resortul are 14 baruri și restaurante excelente, unde oaspeții pot opta pentru o gamă largă de preparate. În jumătatea dedicată familiilor, ­resort-ul pune la dispoziție un club pentru copii, atât pentru cei mici, cât și pentru adolescenți, care beneficiază și de un bar propriu. Punem la dispoziția turiștilor o mulțime de activități. Avem un program de divertisment variat: un pianist care interpretează opere cunoscute în fiecare seară, diverse activități în barul de pe plajă sau spectacole internaționale.

Sunt foarte multe activități care au loc aici, în special după Ramadan, care începe chiar în zilele următoare. După această perioadă, ne așteptăm la un val mare de turiști care vin în Hurghada, în special la turiști din vestul Europei care nu au avut unde să meargă în vacanță. Aici avem o gamă foarte variată de turiști, avem oaspeți din toate colțurile lumii. În acest moment suntem foarte bucuroși că avem o mulțime de oaspeți din România, care sunt turiști high-class. Și ei se simt foarte bine aici, pentru că au parte de soare, de prietenia angajaților noștri. Este o experiență excelentă.

Baron Palace Sahl Hasheesh front

Câți turiști români sunt așteptați aici până la finalul anului?

În fiecare zi ne așteptăm să avem aici în jur de 50 – 100 de turiști din România, până la finalul anului. Cam aceasta este media pe care am avut-o în ultima perioadă și cred că se va menține în continuare la acest nivel sau chiar va crește. Este normal, pentru că cei care s-au simțit bine aici, revin în țară și povestesc altor prieteni sau membri de familie, ori postează fotografiile pe Instagram. Noi ne adaptăm foarte repede. Avem angajați în hotel care deja vorbesc limba română și vom angaja în ­continuare vorbitori de limba română. Majoritatea turiștilor din România vorbesc limba engleză, pentru că sunt turiști high-class, dar sunt și câțiva care preferă să vorbească în română, așadar vom avea oameni în echipă care să îi înțeleagă și să îi ajute.

Hurghada devine o destinație din ce în ce mai populară în rândul turiștilor din România. De ce credeți că se întâmplă acest lucru?

În primul rând, cred că datorită zborului scurt, din România în Hurghada ajungi în mai puțin de două ore și jumătate. Și este foarte ușor să ajungi de la aeroport la resort-uri, pentru că nu este un oraș mare și nu e trafic ca în alte destinații turistice. Cred că nu este un drum obositor și, în plus, an de an în Hurghada vedem hoteluri noi, îmbunătățiri și standarde tot mai înalte. La inaugurarea Baron Palace Hotel, de acum șapte ani, s-a pus foarte multă presiune pe calitate, pentru că toată lumea își dorește să facă lucrurile bine. Competiția este bună întotdeauna. Hurghada este o destinație care mizează pe calitate, a devenit o destinație de lux. Avem clienți foarte diferiți aici în Hurghada, dar marea lor majoritate sunt turiști high-class din toate colțurile lumii. Acesta cred că este motivul pentru care destinația a devenit atât de populară. Zona aceasta de la malul Mării Roșii este extraordinar de frumoasă.

Marea majoritate a destinațiilor turistice sunt închise în acest moment, însă Egiptul a avut curajul să își deschidă porțile și a avut numai de câștigat. De ce credeți că a luat această măsură?

Dacă vă uitați la acest resort, veți observa că se întinde pe o suprafață foarte mare. Ai posibilitatea să păs­trezi distanțarea fizică. Majoritatea timpului îl petreci în aer liber, la plajă. Cred că principalul motiv pentru care oamenii aleg, în această perioadă, astfel de destinații în favoarea ora­șelor aglomerate este că aici ești în siguranță, stai în aer liber, la distanță de alți turiști. În Cairo, de exemplu, este mai greu să păstrezi distanța fizică.

Aici oamenii au sentimentul de siguranță și, pentru că spațiul este generos, se pot duce în zone unde nu sunt și alți oaspeți. În afara de acestea, mai sunt vremea, marea, condițiile. Toate acestea contribuie semnificativ în luarea deciziei de a veni aici.

Baron Palace Sahl Hasheesh pier

Ce măsuri a luat guvernul pentru a sprijini turismul și investițiile din zona turismului?

În primul rând s-au asigurat că zborurile vor continua, nu au sistat zborurile și că există întotdeauna posibilitatea ca turiștii să vină aici, fie din Cairo, fie direct în Sharm El Sheikh sau Hurghada. În plus, au fost foarte preocupați de siguranța turiștilor. Au lansat recent o inițiativă la nivel național, prin care toți angajații din industria ospitalității să fie printre primii vaccinați împotriva Covid-19, după medici și cadre medicale, pentru că turismul este o componentă importantă din economie. Toți anga­jații noștri sunt în acest moment pe o listă de așteptare și vor primi în scurt timp prima doză de vaccin. Este o inițiativă foarte bună, la finalul căreia toți angajații din industria hotelieră vor fi imunizați. Guvernul este preocupat de sănătate, de siguranță. De asemenea, au lansat cu ceva timp în urmă un program de siguranță alimentară. Mereu vin inspectori care să se asigure că se păstrează calitatea alimentelor și igiena în restaurantele hotelurilor.

#BizEgipt este un proiect Biz, realizat în parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai mari agenţii touroperatoare din România, specializată în organizarea de pachete și servicii turistice complexe, atât pe plan local, cât și peste hotare. Fondată în anul 1996, Karpaten Turism a fost una dintre primele agenţii touroperatoare care s-a dedicat promovării atracţiilor turistice din România și atragerii de turiști străini, reușind de-a lungul timpului să devină lider de piaţă în organizarea de circuite, croaziere și sejururi. Agenția a primit titlul de ,,Cea mai bună agenție de Incoming din România” din partea TopHotelAwards în 2016, 2018 și 2019.

Articolele au fost inițial publicate în Biz nr. 353 (7 mai – 7 iunie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: