Analize Business Lifestyle

42% dintre europeni cred că bugetul de vacanță pentru acest an va fi la fel ca înaintea pandemiei

19 mai 2020 3 min

42% dintre europeni cred că bugetul de vacanță pentru acest an va fi la fel ca înaintea pandemiei

Reading Time: 3 minute

Cele mai multe țări au început deja să relaxeze restricțiile iar celelalte analizează deja procedurile pe care le vor putea implementa în curând, iar oamenii sunt dornici să călătorească după atât de mult timp petrecut în case. Respondenții europeni așteaptă să pornească din nou la drum, începând cu destinațiile din regiunile apropiate, conform unui nou studiu realizat de LuggageHero, rețeaua de găzduire de bagaje prezentă în 40 de orașe din Europa și America de Nord.

Aproape jumătate dintre participanți au declarat că ar dori să călătorească în altă țară înainte de luna septembrie dacă nu vor mai exista restricții privind deplasările, în timp ce 26% vor aștepta până anul viitor pentru a face acest lucru – 6% dintre aceștia condiționând plecarea de accesul la un vaccin. Deși regulile pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului sunt prioritare, se poate observa o creștere a dorinței de a călători în afara țării în 2020. Procentul celor care așteaptă aceste vacanțe este cu 23% mai mare decât rezultatul din luna aprilie, ajungând la 70% dintre respondenții europeni. Românii sunt aliniați acestui trend, 69% dintre ei confirmând această dorință.

75% dintre participanții la studiu vor călători în interiorul țării

În perioada mai – septembrie (inclusiv), cel puțin 75% dintre respondenți declară că vor să exploreze țara în care trăiesc, parcurgând cu mașina distanțe mai lungi sau plănuind escapade în orașele preferate. Răspunsurile din România depășesc media europeană, procentul celor care vor să călătorească (și) în interiorul țării în acest an ajungând la 87%.

Mai mult de jumătate dintre europeni vor călători în lunile de vară, dar alți 20% sunt atât de dornici de plimbări încât vor porni la drum în primele 15 zile după ridicarea restricțiilor. În partea opusă, 3% au spus că nu vor să părăsească orașul în care locuiesc până nu vor avea acces la un vaccin iar un grup similar de 3% va aștepta revenirea economiei.

Călătorii de afaceri

Chiar dacă ședințele online au devenit obișnuite în ultimele două luni, oamenii încă preferă întâlnirile, mai ales în ceea ce privește mediul de afaceri. Doar 17% dintre europeni au spus că s-au adaptat la eficiența ședințelor la distanță și – contrar așteptărilor – 60% sunt de părere că vor avea cel puțin o călătorie în interes de serviciu până la finalul anului. Dintre respondenții din țara noastră, doar 10% ar prefera ca aceste întâlniri să aibă loc în mediul virtual, sub media europeană.

Buget

Mai mult de trei sferturi dintre participanții la studiu au spus că impactul financiar pe care l-a avut pandemia asupra bugetului familial a fost relativ mic, între 0 și 25%. În România doar 64% au reușit să păstreze scăderile de venituri în aceste limite. Totuși, 11% dintre europeni au declarat că în ultimele luni veniturile familiei au scăzut cu mai mult de 50%, în comparație cu 16% dintre participanții români la studiu.

Surprinzător, estimările de buget pentru călătoriile din 2020 arată mai bine în sondajul din această lună, comparativ cu cel de luna trecută. În luna mai, 42% dintre europeni se așteaptă să cheltuiască aceleași sume ca în planificarea inițială, iar 18% vor reduce bugetul doar cu 0-20%. Aceeași întrebare adresată în luna aprilie a arătat că 36% dintre europeni vor păstra același buget de vacanță pentru acest an, iar scăderile estimate erau puțin mai mici. Probabil că turiștii au găsit unele soluții financiare sau doar au avut temeri mai mari în primele faze ale pandemiei. Așteptările românilor privind bugetul de vacanță pentru acest an sunt similare cu cele ale celorlalți europeni, 56% dintre conaționali – media europeană fiind de 60% – estimând reduceri de maximum 20% pentru călătoriile din acest an.

Sondajul a fost realizat pe date colectate între 10-14 mai 2020 prin formulare online, asigurând echilibrul de vârstă, gen și reprezentare geografică.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: