Good News CSR Stiri

Biz Good News: 32.000 de utilizatori au apelat la eduacces.ro pentru resurse de învățare adaptate copiilor cu cerințe educaționale speciale

21 mart. 2022 3 min

Biz Good News: 32.000 de utilizatori au apelat la eduacces.ro pentru resurse de învățare adaptate copiilor cu cerințe educaționale speciale

Reading Time: 3 minute

Platforma EduacCES, lansată în sprijinul cadrelor didactice care vor să adapteze învățarea la nevoile specifice ale copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), a înregistrat peste 32.000 de utilizatori în cele 10 luni de când este disponibilă, anunță Asociația FDP – Protagoniști în educație împreună cu Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE).

Crearea platformei eduacces.ro a fost finanțată de Fundația Vodafone România cu un buget de 240.000 de lei prin programul „Connecting for Good”, și dezvoltată de Asociația FDP – Protagoniști în educație, cu sprijinul Code for Romania, în cadrul programului Civic Labs.

De la lansare, platforma a fost populată cu peste 1.500 de fișe și materiale de lucru, teste, modele de lecții, articole științifice, rapoarte de cercetare și manuale care au fost apoi descărcate de aproape 229.000 de ori.

Platforma oferă totodată peste 100 de jocuri interactive, create prin aplicația Jamboard, care le permit copiilor să interacționeze tactil cu materia de învățat, să scrie cu degetul pe ecran, să manipuleze jetoane, să facă asocieri etc. Jocurile și activitățile propuse acoperă mai multe arii de dezvoltare, de la stimularea cognitivă, la psihomotricitate și dezvoltarea emoțională.

eduacces.ro

Platforma oferă, de asemenea, acces la clipuri video educative care prezintă principalele caracteristici ale tulburărilor specifice de învățare (TSI), informații care înlesnesc depistarea timpurie, de către părinți sau cadre didactice, a elevilor afectați, informații despre serviciile de suport educațional și terapeutic pentru copiii/ elevii cu CES, dar și despre principalele tipuri de servicii sociale disponibile pentru acești elevi, precum asistența psihopedagogică, terapia logopedică, evaluarea și orientarea / reorientarea școlară.

Filmele au rolul de a informa cadrele didactice din școlile de masă asupra caracteristicilor acestui tip de tulburări și a modului în care ele afectează învățarea. Totodată, sunt prezentate procedurile elaborate de Ministerul Educației și Cercetării pentru desfășurarea examenelor de Evaluare Națională și a Examenului Național de Bacalaureat pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

La creșterea comunității EduacCES au contribuit peste 1.700 de profesioniști în educație care  și-au creat conturi în platformă pentru a împărtăși din experiența lor și a oferi oportunități adaptate de învățare pentru copiii cu CES. Platforma a reușit să ajungă la mii de persoane din toată țara și să promoveze incluziunea socială a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES), peste 7.000 de utilizatori alăturându-se comunității de pe Facebook, Instagram și LinkedIn.

EduacCes oferă:

  • un centru digital de resurse de învățare adaptate (fișe de lucru, manuale, cercetări, modele de lecții, jocuri interactive organizate în funcție de diagnostic și clasă);
  • un spațiu care încurajează schimbul de experiență și dezvoltarea unei comunități incluzive de profesioniști în educație;
  • suport online asigurat de specialiștii EduacCES (psihologi, psihopedagogi, psihoterapeuți etc.) cadrelor didactice care întâmpină provocări la clasă;
  • materiale disponibile în limbile română, engleză, maghiară și germană, pentru a asigura o acoperire națională și pentru copiii cu dificultăți de învățare care aparțin minorităților.

În România, sunt peste 75.000 de elevi cu cerințe educaționale speciale (CES), dintre care circa 55.000 în învățământul de masă. Sistemul de învățământ, de stat sau privat, nu este pregătit însă să asigure accesul egal la educație tuturor copiilor, pe de o parte pentru că numărul consilierilor și al logopezilor școlari este prea mic, reducându-se astfel timpul și atenția acordate fiecărui copil, și pe de altă parte pentru că multe cadre didactice nu se simt suficient de pregătite în ceea ce privește asigurarea incluziunii școlare și sociale pentru copiii cu CES. În acest context, furnizarea unor resurse educaționale adaptate a devenit o nevoie stringentă pentru cadrele didactice și specialiști, în efortul de incluziune a copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Foto 108901428 / Children Education Fun © Oksun70 | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: