Stiri Good News

Biz Good News: Sphera Franchise Group donează 30.000 euro și 10.000 de meniuri pentru refugiați

16 mart. 2022 2 min

Biz Good News: Sphera Franchise Group donează 30.000 euro și 10.000 de meniuri pentru refugiați

Reading Time: 2 minute

Sphera Franchise Group se implică în mod constant în proiecte de responsabilitate socială, dezvoltând de-a lungul timpului parteneriate de tradiție alături de organizații non-guvernamentale, cu scopul de a susține comunitățile vulnerabile. În contextul actual, Grupul se alătură demersurilor umanitare pentru sprijinirea persoanelor afectate de criza din Ucraina și donează mâncare și resurse financiare către o serie de colaboratori și asociații partenere, la nivel național.

20.000 de euro pentru Habitat for Humanity România

Astfel, 20.000 euro vor fi donați către Habitat for Humanity România ca parte a proiectului dezvoltat de aceștia pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina, care vizează, în primă fază, oferirea de sprijin de urgență (cazare, hrană), și, pe termen lung, includerea acestora în programele asociației.

De asemenea, Sphera Franchise Group donează 10.000 de euro către organizația SOS Satele Copiilor, alături de care există deja un parteneriat de tradiție prin proiectul Hot Bucket – valoarea de 1 leu din vânzarea acestui produs este redirecționată către organizație. Cu aceste fonduri, SOS Satele Copiilor își propun o serie de demersuri sociale, printre care pregătirea a aproximativ 130 de locuri de cazare. Pentru aceste spații, prioritare sunt grupurile vulnerabile – copiii din SOS Ucraina, copiii din centrele de plasament din Ucraina, copii însoțiți de mame ș.a.

10.000 de meniuri donate refugiaților

În plus, alături de mai multe asociații – Organizația Umanitară CONCORDIA, Asociația O Masă Caldă Cluj, Asociația de Responsabilizare și Dezvoltare a Tineretului Oradea (ARDT), Asociația Român Bun și Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), Sphera Franchise Group pune la dispoziția persoanelor refugiate din centrele special amenajate o masă caldă, oferind 10.000 de meniuri cu produse proaspăt pregătite în cadrul tuturor restaurantelor din portofoliu – KFC, Pizza Hut și Taco Bell.

“Este în ADN-ul Sphera Franchise Group să se implice în proiecte sociale pe termen mediu și lung, însă, dincolo de eforturile susținute constant la nivelul tuturor brandurilor din portofoliu, acesta este un moment dificil în care este nevoie să ne unim forțele și să potențăm acțiunile pentru ajutorarea imediată a persoanelor refugiate din Ucraina. Ne alăturăm astfel organizațiilor care depun eforturi extraordinare pentru a desfășura și susține acțiuni umanitare oferind resurse financiare și produse. Suntem încrezători că aceste ajutoare vor fi gestionate eficient de către organizațiile partenere care au toate resursele și cunoștințele necesare pentru a se implica acolo unde există nevoi urgente”, spune Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.

Dincolo de aceste acțiuni, Sphera lucrează la identificarea de oportunități de angajare pentru persoanele din Ucraina în restaurantele sale. În funcție de evoluția acestor demersuri, Grupul va reveni cu detalii.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: