BizRemote by certSIGN Tech

BizRemote: Toți cei peste 1.800 de angajați Ubisoft România lucrează de acasă

24 mart. 2020 2 min

BizRemote: Toți cei peste 1.800 de angajați Ubisoft România lucrează de acasă

Reading Time: 2 minute

Studioul de jocuri video Ubisoft a implementat „work from home” în toate regiunile în care există studiouri, inclusiv în România, unde toți cei peste 1.800 de angajați lucrează de acasă.

„Încă de la începutul crizei, înainte să adoptăm această politică la nivel local, am decis să oferim posibilitatea de a lucra de acasă tuturor celor care au călătorit în zone cu risc, persoanelor cu afecțiuni de sănătate, dar și părinților care au copii mai mici de 12 ani. În ceea ce privește tranziția către sistemul de work from home pentru întreaga structură Ubisoft în România, cu peste 1.800 de angajați, suntem deja acolo”, a declarat, pentru Biz, Grigoriada Stroe, HR & Operations Director Ubisoft România, Serbia și Ucraina.

Aceasta adaugă că, și cu mult înainte de a fi înregistrate primele cazuri în România, compania avea deja un plan de acțiune, pentru a-și proteja echipele și a sprijini tranziția către lucrul de acasă. Acum, Ubisoft monitorizează situația locală și în funcție de evoluția acesteia, va regândi politicile și măsurile relevante la nivelul companiei.

Impactul COVID-19 asupra jocurilor Ubisoft este minim și nu a afectat planurile de lansare pentru anul fiscal următor. Echipele companiei se concentrează pe asigurarea accesului la instrumentele și suportul tehnic necesare pentru a susține un nivel normal de productivitate la nivelul companiei, în circumstanțele actuale.

„Zona de wellbeing a angajaților este foarte importantă – le oferim sfaturi despre ce pot face pentru a-și menține condiția fizică, dar și un nivel ridicat al bunăstării emoționale. Continuăm să le fim alături tuturor celor care vor să apeleze la servicii de terapie, însă ședințele s-au mutat de la cabinetul on-site pe Skype”, spune Grigoriada Stroe.

Ubisoft dezvoltă de mai mulți ani capabilitățile de work from home, politica fiind deja implementată în anumite departmente. Este însă pentru prima dată când politica a fost aplicată la o scară atât de largă.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: