fbpx
BizRemote Finanțe Stiri

BRD finanțează procesatorul de miez de nucă Transilvania Nuts cu 2,3 milioane euro2 min

28/09/2020 < 1 min read

author:

BRD finanțează procesatorul de miez de nucă Transilvania Nuts cu 2,3 milioane euro2 min

Reading Time: < 1 minut

BRD Groupe Société Générale a acordat o finanțare de 2,3 milioane euro companiei Transilvania Nuts. Suma este destinată a acoperi nevoia de capital de lucru a procesatorului de miez de nucă, anunță banca, într-un comunicat de presă.

”Sprijinim funcționarea economiei în această perioadă dificilă. Suntem alături de companiile românești în planurilor lor de dezvoltare și suntem onorați să lucrăm cu Transilvania Nuts, un business pe care l-am sprijinit încă de la primele faze ale proiectului”, a spus Yves Lallemand, Director General adjunct al BRD, coordonatorul activității de corporate banking.

Compania Transilvania Nuts este dezvoltată și condusă de antreprenorii Levente Bara și Alexandru Chiric.

“Sprijinul oferit de BRD ne-a dat imboldul de a realiza una dintre cele mai performante unități de producție și procesare a nucii la nivel global. Prin acoperirea nevoii de capital de lucru reușim cu succes să servim clienți din toată lumea, la cele mai înalte standarde de calitate și profesionalism. Mai mult, am generat valoare adaugată portofoliului nostru de produse și am introdus produse noi pe piață, inovând. Capitalul românesc este crucial pentru dezvoltarea țării, deoarece acesta generează prosperitate și oportunități unor întregi comunități de oameni, de aceea sprijinirea acestuia este esențială pentru dezvoltarea economică a României”, a spus Alexandru Chiric, CEO Transilvania Nuts.

În anul 2019, BRD a finanțat cu 3,1 milioane EUR proiectul de investiție co-finantat prin fonduri UE având ca obiect construirea fabricii de procesare a miezului de nucă a companiei din comuna Ciugud, județul Alba; rezultatul a fost cea mai modernă fabrică din România, dotată tehnologiei de ultimă oră, inclusiv cu utilaje de sortare optică programate să identifice orice defecte ale produsului și să înlăture materiile străine. Fabrica a fost finalizată în octombrie 2019, iar capacitatea ei de prelucrare se ridică la 5.000 de tone anual.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *