Cardul Salt Multicurrency cu 17 monede aduce premii de 3.000 de euro și 5% cashback în Grecia
Reading Time: 2 minuteCardul Salt Multicurrency devine, vara aceasta, accesoriul esențial al vacanțelor fără griji. Începând de astăzi, clienții Salt care efectuează cel puțin trei plăți în oricare dintre monedele străine disponibile prin Salt Multicurrency, fiecare de minimum 100 de lei (echivalentul în moneda locală), la POS, până pe 31 august, intră automat în tragerea la sorți pentru unul dintre cele cinci premii de 3.000 de euro.
Fiecare plată în plus, de minimum 100 de lei (echivalentul în moneda locală), multiplică șansele de a câștiga premiul cel mare.
„În vacanță, totul ar trebui să fie simplu – ca să te poți lăsa dus de val și să te bucuri de fiecare moment. Vacanțele nu sunt despre calcule, ci despre clipe care contează. Ne-am întrebat cum putem contribui la asta. Așa s-a născut cardul multicurrency – pentru ca oamenii să lase deoparte grijile legate de cursul valutar și costurile ascunse, și să se bucure de tot ce le place cu adevărat.”
Gabriela Nistor, CEO Salt Bank

Cashback de 5% cu Salt Multicurrency în Grecia
Pentru cei care aleg Grecia – una dintre cele mai îndrăgite destinații de vacanță, vizitată anual de peste 1,3 milioane de români – Salt Bank împreună cu MasterCard oferă și un beneficiu special: 5% cashback pentru orice plată la POS făcută pe teritoriul elen, fie că este vorba de taxe de autostradă, bilete de feribot sau o cină cu vedere la mare.
Având în vedere că românii petrec, în medie, 8 zile în concediu, iar o familie ajunge să cheltuiască aproximativ 3.200 de euro pentru o vacanță în afara țării, optimizarea bugetului este o grijă permanentă – mai ales când vine vorba de costurile ascunse ale conversiilor valutare sau ale comisioanelor bancare.
Cu cardul Salt Multicurrency, clienții pot face plăți directe în 17 monede, la un curs valutar avantajos – fără stres, fără comisioane inutile, fără complicații.
În plus, pentru cei care călătoresc cu mașina – opțiune aleasă de peste 75% dintre români – Salt Bank oferă și un serviciu de Asistență Rutieră gratuit primilor 100.000 de clienți care activează funcționalitatea, disponibil direct din aplicație, pentru mai multă siguranță pe drumurile din peste 60 de țări.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz