Companii

Care este cea mai sustenabilă companie din România?

Reading Time: 2 minute

În cadrul conferinței ”Best Practices in Romanian CSR”, Kaufland România a fost numită ”Cea mai sustenabilă companie din România”, potrivit studiului Romania CSR Index, studiu al căror rezultate scoate în evidență nivelul de implicare al companiilor în sustenabilitate din punct de vedere economic, de mediu sau social.

Dintre peste 700 de companii, Kaufland România a fost recompensată cu distincția ”Gold Level”, obținând 98 de puncte dintr-un total de 100. Este al doilea an consecutiv când Kaufland România se clasează pe primul loc în topul celor mai sustenabile companii din țară.

În plus, Kaufland România ia măsuri privind implementarea proiectelor care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), abordând situații sensibile ale planetei precum îmbunătățirea sănătății și a educației, eradicarea sărăciei, creșterea sustenabilității urbane și chiar susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.

Premiul ”Gold Level” este o recunoaștere a eforturilor companiei de a îmbina toate informațiile relevante non-financiare, într-o manieră transparentă, cooperând și asumându-și obiectivele de investiții și performanță.

În plus, raportul are Indexul de Conținut validat GRI (Global Reporting Initiative), exactitatea informațiilor fiind audiată conform standardului internațional AA1000AS.

Guvernața corporativă, mediul înconjurător, drepturile omului, diversitatea, impactul economic și politica anti-corupție, angajați, marketing, investiții în comunitate și lanțul de aprovizionare sunt categoriile care au stau la baza premiului obținut de Kaufland.

 

Raportul de sustenabilitate în discuție, analizează activitatea companiei în ceea ce privește dezvoltarea angajaților, a unui mediu de lucru corect, strategia de sustenabilitate, contribuția în cadrul comunităților, investițiile în lanțul de aprovizionare, etică sau protecția mediului, oferind informații cu privire la performanța companiei din perspectiva dezvoltării sustenabile, alături de obiectivele asumate pentru următorul an financiar.

Team

Recent Posts

Primești 10.000 de euro pentru a călători peste tot în lume. Ce trebuie să faci pentru a avea cel mai râvnit job de vară

Pentru toți cei care doresc să devină travel influencers, Kiwi.com, una dintre cele mai importante companii de travel-tech, revine cu…

37 de minute ago

Prețul chiriilor a crescut cu 15% față de anul trecut. Ce preț au chiriile în București și în țară

În luna aprilie a acestui an s-au înregistrat cu 10% mai puține interacțiuni între chiriași și cei care publică anunțuri…

44 de minute ago

Întâlnire cu Antreprenorii Viitorului, pe 14 mai, la București

Toți cei care doresc să facă pasul spre antreprenoriat, antreprenorii la început de drum, dar și cei cu experiență care…

47 de minute ago

Kaufland oferă reduceri egale cu valoare garanției recuperate la returnarea recipientelor SGR

Kaufland România derulează, în perioada 6-12 mai, o nouă campanie de încurajare a reciclării: clienții care aduc la Kaufland recipientele…

2 ore ago

Acord de 20 mil. euro între One United Properties și MetaWealth. Ce active vor fi listate pe platforma de tokenizare imobiliară

Startup-ul fintech MetaWealth și One United Properties anunță un acord-cadru de 20 de milioane de euro pentru apartamente de închiriat,…

3 ore ago

Peste 70.000 de turiști au fost la mare în minivacanța de Paști

Peste 70.000 de turişti români şi străini s-au aflat în hotelurile şi apartamentele de vacanţă de pe Litoralul românesc, în…

3 ore ago