Stiri

Care este costul forței de muncă, pe oră în Uniunea Europeană

31 mart. 2021 2 min

Care este costul forței de muncă, pe oră în Uniunea Europeană

Reading Time: 2 minute

Costul orar mediu al forței de muncă în întreaga economie (excluzând agricultura şi administraţia publică) în 2020 este estimat la 28,5 euro, în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi la 32,3 euro în zona euro. Acesta este în creştere faţă de 27,7 euro în UE şi, respectiv, 31,4 euro în zona euro, în 2019. Datele sunt publicate miercuri de Eurostat, citat de Agerpres.

România, cel mai ieftin cost al forței de muncă: 8,1 euro pe oră

Totuşi, există diferenţe semnificative între statele membre. Cele mai scăzute costuri orare ale forţei de muncă fiind înregistrate anul trecut în Bulgaria (6,5 euro), România (8,1 euro). În Ungaria (9,9 euro), iar cele mai mari salarii se găsesc în Danemarca (45,8 euro), Luxemburg (42,1 euro) şi Belgia (41,1 euro).

Costul forței de muncă în 2020

Costul forței de muncă din industrie era de 28,8 euro în UE şi de 34,8 euro în zona țărilor care au moneda euro, în anul 2020. În construcţii era de 25,6 euro în UE şi de 29 euro în zona euro. În domeniul serviciilor costul era de 28,2 euro în UE şi de 31,1 în zona euro.

Între 2019 şi 2020, costul orar al forţei de muncă în întreaga economie exprimat în euro a crescut la 3,1% în UE şi cu 2,9% în zona euro.

Costul forței de muncă a crescut în Europa

În zona euro, costul orar al forţei de muncă a urcat în toate statele membre. Exceptie face Malta (minus 4,7%), Cipru şi Irlanda (minus 2,7% fiecare). Cea mai mare creştere a fost în Portugalia (8,6%), Lituania (7,5%) şi Slovacia (7%). Cel mai redus ritm de creştere s-a consemnat în Luxemburg (0,5%), Finlanda (0,7%) şi Olanda (0,8%).

Pentru statele membre din afara zonei euro, cea mai mare creştere a costului orar al forţei de muncă exprimat în moneda naţională a urcat anul trecut în toate statele membre. Croația nu a avut creștere a salariilor – minus 1%. În același timp, cea mai mare creştere a fost în Ungaria (7,9%), Bulgaria (7,8%), Cehia (7,4%) şi România (7,2%). Cel mai redus ritm de creştere a fost în Suedia (1,1%) şi Danemarca (2%). AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: