Care sunt tendințele în comunicare în 2026. Mai mult AI, dar și o scădere de engagement al angajaților
Reading Time: 4 minuteSistemele automatizate bazate pe artificial intelligence (AI), utilizarea covârșitoare a dispozitivelor și comunicațiilor mobile, scăderea nivelului de engagement în rândul angajaților, incidența în creștere a fenomenelor meteorologice extreme și noi reglementări conturează tendințele pe 2026 pentru industria comunicării și a PR în România.
Potrivit unei analize a V+O Communication, afiliată la rețeaua globală de comunicații SEC Newgate, impactul folosirii sistemelor bazate pe AI reprezintă un salt al profunzimii și vitezei de dobândire a cunoașterii similar cu cel de acum 30 de ani, când apariția internetului ne-a schimbat modul de documentare.
Căutările prin AI vor deveni mainstream și vor înlocui în mare măsură căutările prin Google search. Consumatorii vor solicita din ce în ce mai mult instrumentelor AI rezumate și review-uri, recomandări și credențiale. Prin urmare percepția asupra unui brand va fi tot mai mult influențată de narațiuni agregate, nu doar de știri online, postări și conținuturi disparate, pentru că instrumentele de căutare prin AI rezumă sentimentul public, recenziile, acoperirea știrilor și rețelele sociale în rezultate unice. Mesajele de PR care nu sunt ușor de descoperit și „lizibile de AI” s-ar putea să nu ajungă niciodată la public.
Gestionarea reputației unui brand în timp real, prin analiza sentimentelor cu ajutorul AI, va deveni obișnuință și va înlocui actuala paradigmă om-monitorizare, oferind și răspunsuri gata de utilizare în câteva minute, ceea ce este deosebit de util pentru identificarea problemelor înainte ca acestea să prindă teren și să devină crize complete. Experiența și intuiția umană rămân esențiale pentru interpretarea concluziilor generate de inteligența artificială.
Autenticitatea și transparența ca monede de schimb: Într-o lume plină de „fake news” și de comunicare poleită, publicul caută povești și branduri autentice. PR-ul viitorului va pune un accent și mai mare pe crearea de narațiuni care reflectă valorile reale ale organizației, pe comunicarea deschisă, chiar și în situații de criză, construind încredere pe termen lung, respectiv pe demonstrarea angajamentului prin fapte tangibile.
Influența Micro și Nano-Influencerilor: Deși influencerii mainstream rămân importanți, micro media va crește în 2026, populând YouTube cu postcasturi serioase pe aproape orice temă posibilă, cu audiențe relevante care le fac să pară o alternativă mai dinamică și mai flexibilă. Autenticitatea și relația de încredere dintre acești influenceri și comunitățile lor devin un atu valoros pentru campanii de PR targetate și credibile.
Prevenția și gestionarea crizelor de comunicare trece la un nou nivel, cu ajutorul AI, care poate ajuta companiile să includă în scenariile de pregătire pentru situații de criză și incidentele generate de fenomene meteorologice (caniculă și secetă cronică, întrerupte de ploi torențiale și furtuni violente), și care pot amenința fie direct, fie indirect atât resursele umane cât și activele mobiliare și imobiliare deținute.
Specialiștii de PR vor trebui să învețe să navigheze printre polarizările sociale și ideologice. Trăim într-o eră a „camerelor de ecou” și a bulelor informaționale, unde indivizii sunt expuși predominant la informații care le confirmă propriile convingeri, amplificând astfel diviziunile. Rețelele sociale, în special, au transformat modul în care oamenii percep realitatea și interacționează cu brandurile, făcând ca o singură declarație sau acțiune să poată fi interpretată în moduri diferite de segmente mari ale publicului.
„Specialistul in PR de astăzi trebuie să fie un sociolog, un psiholog, un expert in comunicare strategică pentru a-și dezvolta capacitatea de a construi punți de comunicare și de a facilita înțelegerea reciprocă”, explică Loredana Visa, Director General V+O Communication.
Comunicarea internă va deveni mobile-first pentru că tot mai mulți angajați sunt utilizatori fervenți ai aplicațiilor mobile de mesagerie în detrimentul e-mail-ului. De fapt, lucrătorilor din Generația Z le displac în mod activ e-mailurile, 40% dintre aceștia afirmând că e-mailul le restricționează capacitatea de a-și arăta personalitatea la locul de muncă. Comunicarea internă trebuie „să ajungă la oameni acolo unde se află” și asta înseamnă din ce în ce mai mult pe smartphone-uri, tablete și prin intermediul aplicațiilor mobile, pentru că funcțiile mobile first (aplicații mobile, comunicare nativă mobilă) fac parte din experiența digitală în evoluție a angajaților, mai ales a celor din Gen Z, care vor reprezenta în 2030 aproximativ 30% din forța de muncă.
De asemenea, companiile vor fi nevoite să considere tot mai mult sustenabilitatea ca parte a strategiei de afaceri. Sustenabilitatea va însemna un efort financiar imediat cu impact asupra profitabilității, dar cu câștiguri pe termen mediu și lung. Sub presiunea activiștilor, companiile își vor repoziționa treptat ciclurile de viață ale produselor către un model de tip 3R – „Reparare, Reutilizare, Reciclare”. Pe de altă parte, vorbind de activism, apare și un fenomen în creștere – Activismul CEO – în care liderii de afaceri seniori vorbesc public despre probleme sociale care nu sunt neapărat direct legate de operațiunile de bază ale companiei, dar se pot lega de probleme ESG mai largi și de așteptările consumatorilor și angajaților de la companii.
Evenimentele sustenabile de la „ar putea fi” la „obligatoriu” Sustenabilitatea este și în BTL mai mult decât un concept. În 2026, susținerea inițiativelor ecologice va asigura că evenimentele companiilor rezonează cu audiența și cu participanții care prețuiesc angajamentul etic și semnificativ. Organizatorii de evenimente vor adopta spre exemplu soluții de producție care includ materialele ecologice, vor alege locații eficiente din punct de vedere energetic și vor invita la evenimente vorbitori ținând cont de criteriile de diversitate și incluziune socială. Integrând aceste practici, ele vor diferenția evenimentele, ridicând brandul și inspirând schimbări mai ample în industrie.
V+O Communication România este o agenție multiplu premiată și un catalizator al comunicării pe piața locală din 2006. Agenția oferă clienților soluții de comunicare 360 – de la strategie, creație, servicii de PR clasice și digitale, social media, până la servicii pentru producție tipărită și audio-video și organizare de evenimente – prin companiile V+O Communication, Bakers Digital și Unlimited Production.
V+O Group, lider de piață în sud-estul Europei, este una dintre cele mai mari agenții independente și integrate din regiunea EMEA, cu peste 180 de angajați. V+O Group, cu 12 prestigioase IPRA Golden Awards, este un partener strategic de încredere și o agenție de referință pentru mai mult de 250 de companii din regiune.
SEC Newgate este un grup global de comunicare strategică și consultanță, bazat pe informații și cercetare, cu sediul în Milano, Italia și operațiuni pe cinci continente, ajutând clienții să-și demonstreze în mod clar scopul și valoarea, oferind consiliere și asistență non-stop, implementând campanii la nivel local, național și internațional.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


