Stiri Business Companii

Carrefour România prezintă programul Poftim Brânza Românească, o nouă inițiativă de susținere a producătorilor locali

22 aug. 2023 5 min

Carrefour România prezintă programul Poftim Brânza Românească, o nouă inițiativă de susținere a producătorilor locali

Reading Time: 5 minute

În weekendul 18-20 august, Carrefour a prezentat oficial cel mai nou program care sprijină producătorii locali, Poftim Brânza Românească, cu ocazia târgului de produse tradiționale „Bunătăți de soi din România“ desfășurat la Iași. Inițiativa, lansată încă din luna aprilie în format pilot în câteva magazine, format hipermaket și market, vine în sprijinul fermierilor români din numeroase regiuni ale țării pentru a aduce în atenția consumatorilor o selecție bogată de brânzeturi românești unice, maturate, fermentate și cu mucegai, toate create cu ingrediente locale de cea mai bună calitate.

Pe parcursul celor trei zile de târg, mai bine de 3.000 de vizitatori au fost întâmpinați de Carrefour în cadrul evenimentului cu o selecție de brânzeturi locale, de la fermierul Alideea, iar în cadrul hipermarketului din incinta Era Shopping Park, ieșenii au descoperit sortimentația extinsă de brânzeturi create de artizani români, din programul Poftim Brânza Românească, precum:

  • ARKASE: trappist, raclette, arkenzeller, brânzeturi fabricate din lapte 100% românesc, din satul Arcuș (jud. Covasna, la 3 km de Sfântu Gheorghe), maturate minim opt săptămâni;
  • TOROCKOI – brânzeturi cu condimente din lapte de vacă 100% românesc, din Munții Trascăului, maturate minim trei luni;
  • Five Continents – brânzeturi din lapte de capră și de oaie, maturate minim trei luni;
  • LaColline – brânză de capră cu mai multe tipuri de mucegai – alb, albastru, precum și un amestec unic de mucegai și fenugreek;
  • Artesana – brânză maturată din lapte de capră;
Poftim Branza Romaneasca Carrefour Romania

Fiecare sortiment de brânză din cadrul programului Poftim Brânza Românească oferă clienților Carrefour o experiență senzorială unică prin diversitatea gusturilor și tradițiilor locale specifice, tradiții care poartă cu ele o parte din istoria și cultura României.

Expunerea produselor la raft beneficiază de un spațiu dedicat și semnalizat, amplificat prin materiale de comunicare care au ca scop valorificarea fiecărui produs din cadrul programului. Brânzeturile sunt disponibile în toate cele 43 de hipermarketuri Carrefour și în trei marketuri – Market Promenada și Dorobanți din București și Market Manastur din Cluj – oferind clienților ocazia de a susține antreprenoriatul românesc și comunitățile locale.

În plus, inițiativa reprezintă un sprijin real pentru producătorii locali de brânză de specialitate, indiferent de dimensiunea și forma lor de organizare, Carrefour oferindu-le sprijin sub formă de expertiză tehnică pentru îmbunătățirea constantă a produselor, a procesului de fabricație, dar și a procesului de etichetare și promovare.

Pentru producătorii medii sau mari, Carrefour oferă accesul la inovație, la o piață de desfacere extinsă și ocazia de a-și diversifica portofoliul de produse. Totodată, producătorii mici au rolul de catalizator al programului: produsele din brânză cu o moștenire culturală și istorică, ce fac deja parte din patrimoniul nostru gastronomic, nu vor rămâne nedescoperite, datorită parteneriatului cu Carrefour.

Narcis Horhoianu, Director Marketing, Carrefour România

„Producătorii locali și ultra locali din rețeaua noastră ocupă un loc extrem de important în universul Carrefour. În căutarea echilibrului optim din circuitul producător-retailer-client, ne concentrăm eforturile pentru a identifica nevoile specifice consumatorilor, dar și ale producătorilor români, pentru a găsi acele soluții benefice mutual. Așa a luat naștere cel mai nou program din portofoliul Carrefour, Poftim Brânza Românească, lansat oficial cu ocazia târgului de producători de la Iași, prin care promovăm specialitățile din brânză realizate pe plan local de maeștri în gastronomia artizanală. Și nu ne oprim aici. Vom continua extinderea rețelei de parteneri locali și dezvoltarea de proiecte dedicate misiunii noastre de conservare a gusturilor și a tradițiilor românești”, a declarat Narcis Horhoianu, Director Marketing, Carrefour România.

Această acțiune se alătură programelor Deschidem Vinul Românesc, Creștem România Bio și Grădina Noastră derulate local de către Carrefour sub umbrela Act for Food în direcția tranziției către o alimentație mai sănătoasă pentru toți clienții săi și se bazează pe produse curate, calitative și prietenoase cu mediul înconjurător.

Tot în cadrul evenimentului, dincolo de lansarea acestui proiect unic, Carrefour a contribuit cu o selecție de produse regionale, dezvoltate cu sprijinul a peste zece producători români, printre care:

  • struguri și prune crescute cu grijă pentru natură de la Cooperativa Grădina Noastră din Huși;
  • căpșune culese de pe plantațiile de la Agromol Hurjuieni Suceava;
  • legume proaspete cultivate pe pământurile din regiunea Moldovei de către întreprinderea individuală din Târgu Frumos, Iași, deținută de producătorii Maxim Ionuț și Fadei Vasile;
  • produse din carne, brânzeturi artizanale, diverse sortimente de băuturi aromate pe bază de fructe (suc de cătină bio de la Hipy BIO Iași sau o selecție aleasă de vinuri românești din programul Carrefour Deschidem Vinul Românesc) și multe alte bunătăți.

Evenimentul, desfășurat în incinta ERA Shopping Park Iași, a găzduit mai bine de 60 de producători români din mai multe județe ale țării, oferindu-le participanților ocazia de a descoperi preparate tradiționale dintr-o gamă variată de peste 40 de produse din regiunea Moldovei, atestate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca produse tradiționale.

Participanții au avut ocazia să încerce o varietate de produse tradiționale, transmise din generație în generație, de la carne, lapte, ouă, pește, uleiuri presate la rece, legume și fructe, până la produse de patiserie, miere și produse apicole, țuică, vin, toate obținute de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.

Printre cele mai vândute produse se numără fructele și legumele, aproximativ 800 kg de roșii și castraveții de la Târgu Frumos, aproximativ 200 kg de struguri de la Cooperativa Agricolă Huși, precum și aproximativ 100 kg de semipreparate din carne de la producătorii Alideea și Vascar.

Array

Articole pe aceeași temă: