Stiri Lifestyle

Ce cărți audio și e-book-uri au preferat românii în 2023

19 dec. 2023 2 min

Ce cărți audio și e-book-uri au preferat românii în 2023

Reading Time: 2 minute

E-book-urile și audiobook-urile au cunoscut o creștere accelerată în ultimii ani, iar formatele digitale au ajuns să reprezinte până la 15% din vânzările de carte la nivel european, potrivit unui raport al Federației Editorilor Europeni.

Estimările Voxa arată că piața de carte digitală – audiobook și e-book – va ajunge în următorii trei ani la 50-60 milioane de lei (11-13 milioane de dolari) și va reprezenta cel puțin 10% din totalul pieței de carte din România.

Voxa va încheia cel de-al doilea an de activitate cu venituri din abonamente în valoare de circa 2,3 milioane de euro (triplarea cifrei de afaceri versus anul anterior) și peste 300.000 de utilizatori activi, după numai doi ani de activitate. Această creștere se reflectă și în creșterea categoriei – dacă anul trecut cărțile digitale reprezentau sub 1% din totalul pieței de carte, la finalul acestui an vor depăși 3%.

Rezultatele extraordinare din acest an ne confirmă că în România avem un public cititor foarte racordat la tendințele de lectură din alte țări europene. Având acces la platforme de streaming cu un conținut foarte variat, tot mai mulți cititori descoperă avantajele alternării formatelor de carte în ritmul alert al vieții cotidiene”, spune Dan Vidrascu (foto), CEO Voxa și Co-CEO Litera.

Tendințe de consum

Cele mai consumate categorii de conținut pe Voxa în 2023 au fost cele de dezvoltare personală (31%), ficțiune (29%), biografii (17%) și conținut pentru copii (16%). Cărțile în format audio rămân în topul preferințelor pe Voxa cu 514.663 de cărți ascultate în 2023.

Printre cele mai așteptate lansări pe Voxa în format audiobook în 2023 se numără „Nu mă poți răni” (David Goggins), „Cele șapte surori. Atlas. Povestea lui Pa Salt” (Lucinda Riley), „Icebreaker” (Hannah Grace), „Epoca Viciului” (Deepti Kapoor) , „Furia” (Alex Michaelides). Cea mai populară carte din platformă a fost „Gândește ca un călugăr”, care a fost distribuită pe canalele sociale de către 58% dintre utilizatori.

Producția de audiobook-uri urmărește îndeaproape evenimentele de lansare din print, iar în 2024 Voxa se așteaptă la o creștere a lansărilor exclusiv în digital sau a unor avanpremiere în format audiobook pentru noutăți importante. 

Timpul de ascultare din aplicație este de aproape trei ori mai mare în 2023 față de anul precedent, însumând 4.564.376 milioane de ore, nivelul crescut de activitate al utilizatorilor fiind un indicator al dezvoltării obiceiului de consum în categoria audiobook-urilor. 

Audiobook-uri în limba română

Cea mai mare cerere este pentru audiobook-urile în limba română, localizarea conținutului fiind unul din factorii principali care au determinat o rată de adopție accelerată a aplicației Voxa la scurt timp de la lansare. În ultimii doi ani, Voxa a produs peste 2800 de audiobook-uri și a lansat în premieră formate inovatoare precum enhanced experience și soundscapes. În 2024, Voxa își va consolida eforturile pentru crearea de conținut original prin extinderea capacității de producție la 11 studiouri. Peste 80 de naratori aduc la viață cărțile în limba română din aplicația Voxa, printre cele mai populare voci în rândul utilizatorilor numărându-se și Cristina Stănciulescu, Raluca Moianu, Mihai Călin, Alex Potocean, Daniela Nane, Șerban Pavlu sau Emilia Bebu.

Cele mai ascultate cărți pentru copii 

  1. 365 de povești de seară (Disney)
  2. În căutarea lui Dory (Biblioteca magică, Disney)
  3. Vaiana (Biblioteca magică, Disney)
  4. Istoria lumii pentru copii (Autor colectiv, editura Emse)
  5. Regatul de gheață (Biblioteca magică, Disney)
  6. Cartea bunelor maniere. Învață să te porți ca o prințesă (Disney)
  7. Micul prinț (Antoine de Saint-Exupéry)
  8. Regatul de gheață II (Povestea filmului, Disney)
  9. Capra cu trei iezi (Ion Creangă)
  10. Alice în Țara Minunilor (Disney)
Array

Articole pe aceeași temă: