Stiri

Ce se întâmplă pe piața aurului? Corecție și revenire pe plus

22 apr. 2026 2 min

Ce se întâmplă pe piața aurului? Corecție și revenire pe plus

Reading Time: 2 minute

După maximul istoric de la începutului lui 2026, aurul a avut o corecție, dar nu a fost vorba despre o cădere, ci despre despre o ajustare normală după o creștere accelerată, apreciază Daniel Văduva, Partener Avangard Gold.

Ce s-a întâmplat, de fapt?

Corecția a fost influențată în principal de factori pe termen scurt: întărirea dolarului, dobânzi ridicate, precum și marcări de profit după raliul din 2025–2026. Este un comportament normal într-o piață care a crescut mult într-un timp scurt.

Rolul conflictului din Iran

Situația din Iran a adus multă volatilitate în piață și a creat, pe termen scurt, reacții contradictorii. În prima fază, aurul a crescut puternic, pentru că investitorii s-au dus către active de refugiu. Practic, imediat după escaladarea conflictului, prețul a urcat rapid spre maxime. După aceea, însă, piața s-a recalibrat: prețul petrolului a crescut odată cu incertitudinea navigației prin strâmtoarea Hurmuz, inflația a redevenit o problemă, dobânzile au rămas ridicate sau chiar au urcat, iar în acest context, aurul a fost presat pe termen scurt deoarece randamentele din alte active au devenit mai atractive pentru investitori.

Este important de înțeles că acest gen de conflicte nu mișcă aurul într-o singură direcție, ci în etape.

Pe termen lung, astfel de conflicte nu slăbesc aurul. Dimpotrivă.

Istoric vorbind, instabilitatea geopolitică crește interesul pentru aur, investitorii caută active sigure, iar statele își consolidează rezervele. Chiar și acum vedem că băncile centrale cumpără aur la niveluri record, cererea de retail este la maxime istorice, iar investitorii mari își mută capitalul spre active defensive.

În plus, există riscuri reale ca astfel de conflicte să ducă la inflație mai mare, încetinire economică, presiuni pe sistemul financiar global. Toate acestea sunt, în mod tradițional, factori pozitivi pentru aur.

Cum se uită piața mare la aur?

Nu în ultimul rând, contează și poziționarea instituțională. Bănci mari precum JPMorgan Chase sau Bank of America vorbesc despre scenarii în care aurul poate depăși 6.000 de dolari/uncie în 2026, în funcție de evoluția dobânzilor și a economiei globale.

Din punctul de vedere al Avangard Gold, ceea ce vedem acum este o corecție conjuncturală, nu una de fundament. Aurul a crescut puternic, a corectat, iar apoi a început să recupereze.

„Faptul că este încă aproape de maxim arată că interesul din piață nu a dispărut. În concluzie, dacă ne uităm doar la titluri, pare că aurul „a scăzut puternic”. Dacă ne uităm la context, vedem altceva: este încă aproape de maxime, cererea este foarte ridicată atât retail, cât și instituțional, instabilitatea globală rămâne prezentă. Din perspectiva noastră, aurul nu este într-un declin. Este într-o fază normală de consolidare, într-un trend care rămâne ascendent”, arată Daniel Văduva.

Avangard Gold este o companie românească specializată în tranzacționarea aurului și argintului de investiții și a serviciilor financiare conexe. Compania oferă clienților acces la lingouri de aur și argint certificate, servicii de schimb valutar și transferuri internaționale de bani. Avangard Gold este partener exclusiv al rafinăriei METALOR, una dintre cele mai mari rafinării din lume. Produsele includ lingouri de aur (puritate 999‰, 24K), disponibile în gramaje între 2 g și 1.000 g, lingouri de argint pentru investiții, monede de aur și argint de la Monetăria Austriei, precum Ducați Franz Iosif și Filarmonica Viena.

Articole pe aceeași temă: