Analize Opinii

Cea mai bună lume posibilă pentru burse, după alegerile din SUA

15 nov. 2020 3 min

Cea mai bună lume posibilă pentru burse, după alegerile din SUA

Reading Time: 3 minute

Chiar dacă rezultatul oficial al alegerilor prezidențiale din SUA se lasă așteptat, bursele sunt pe plus. Dacă rezultatul va fi definitivat în câteva săptămâni, nu în câteva luni, și dacă ambii candidați îl vor accepta, optimismul va fi la cote înalte atât în zona de business, cât și în rândul americanilor.

Text de Willem H. Buiter și Anne Sibert

Singura surpriză a alegerilor a fost diferența foarte mică în multe state. Întârzierea în numărarea voturilor era de așteptat, iar reacția burselor și optimismul legat de evoluția economiei SUA sunt în linie cu evoluția anterioară.

Conform sondajelor, piețele de capital se așteptau ca Joe Biden să fie victorios și ca democrații să preia controlul asupra Senatului și să-și mențină majoritatea în Camera Reprezentanților. Dacă s-ar fi produs acest lucru, democrații ar fi interpretat victoria zdrobitoare drept un mandat pentru o agendă mai progresistă.

Ar fi urmat modificări importante în domeniul cheltuielilor publice pentru bunuri și servicii, inclusiv în sănătate și educație, reforme fiscale și noi reglementări îndreptate împotriva marilor corporații, protecționism comercial crescut și încetinirea investițiilor străine, precum și o largă redistribuire a veniturilor, prin măsuri de securitate socială. Bursele ar fi considerat astfel de măsuri ca având un impact negativ pentru evaluarea riscului activelor.

Dar controlul republican asupra senatului pare că se va menține (deși rezultatele finale depind de câteva curse unde câștigătorul va fi stabilit în turul doi – n.r.) și, mai mult, republicanii au mai scăzut din diferența față de democrați în Camera Reprezentanților. Prin urmare, nu s-a obținut mandatul pentru o agendă democrată mai agresivă.

Orice politici importante vor trebui să aibă sprijin măcar parțial și dinspre republicani. Membrii Congresului vor trebui să negocieze la sânge asupra măsurilor ce urmează să fie adoptate, cum ar fi un stimulent fiscal avantajos pentru companii. Bursele consideră acest scenariu mult mai bun decât așa-numitiș „tsunami democrat” estimat de sondaje.

Sigur, scena politică este acum destul de neclară, există inclusiv potențiale contestări la Curtea Supremă privind rezultatul alegerilor, se fac acuzații de fraudă electorală și asta întârzie anunțarea rezultatelor oficiale.

Dar, în mare, toate acestea erau de anticipat, în condițiile în care pandemia face încă ravagii în SUA și președintele Donald Trump a anunțat de nenumărate ori ce va face în cazul în care rezultatul alegerilor va fi strâns.

Presa și autoritățile electorale au avertizat din timp că vor exista întârzieri și că învingătorul nu va fi cunoscut chiar în ziua alegerilor. Era de așteptat să se ceară renumărarea voturilor și acest proces nu provoacă îngrijorări, având în vedere că renumărarea voturilor nu schimbă, în general, rezultatul alegerilor.

Alegerile din SUA de anul acesta au fost ieșite din comun, având în vedere numărul uriaș de voturi trimise prin poștă și radicalismul ambelor tabere. E normal ca oricare dintre părți să pună la îndoială respectarea regulilor când rezultatele sunt atât de strânse. Dacă, însă, autoritățile abilitate vor rezolva aceste dispute în săptămânile următoare, piețele de capital vor tolera bine situația incertă de acum.

Pe de altă parte, dacă rezultatul final va fi amânat prea mult și vom avea o situație similară celei dintre George W. Bush și Al Gore, când totul s-a prelungit până pe 12 decembrie 2000, optimismul burselor și cel al pieței va avea de suferit.

Va exista un moment în care netranșarea situației va deveni o problemă. Deși puțin probabil, refuzul unui candidat de a accepta rezultatul oficial ar avea implicații grave asupra piețelor de capital și asupra sistemului politic american. Printre altele, o astfel de criză ar preveni punerea în aplicare a foarte necesarului proiect de lege privind stimulente fiscale pentru economie, lăsând Rezerva Federală ca singura stavilă în calea crizei economice.

Rezultatul cel mai probabil va avea însă un impact pozitiv pe piețele de capital, în timp ce efectul său asupra economiei va fi mai degrabă neutru. Joe Biden nu e un socialist declarat ca Bernie Sanders și s-ar putea confrunta cu un Senat republican. Mai mult, șase dintre cei nouă judecători de la Curtea Supremă sunt conservatori. Este greu de crezut că, în aceste condiții, vor putea fi adoptate măsuri îndreptate împotriva companiilor.

În același timp, pachetul de stimulente fiscale anticriză va fi ca și adoptat. Cum să nu le convină situația actorilor de pe piețele de capital?

Willem H. Buiter este profesor asociat pentru probleme internaționale la Universitatea Columbia. Anne Sibert este profesoară de economie la Birkbeck, University of London.

© Project Syndicate

Ilustrație: © LoopznDreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: