Unlock Research: ce vor bucureștenii de la București

Unlock Research: ce vor bucureștenii de la București

Reading Time: 3 minute

Bucureștenii își iubesc orașul pentru ce le oferă, nu pentru ce construiesc împreună în el. Atașamentul față de oraș este ridicat (7,8 din 10), dar apartenența la o comunitate este mai slabă (6,9) și, mai important, difuză. Oamenii se simt legați de oraș la nivel individual – prin job, oportunități, cultură, energie – dar nu se recunosc într-un „corp comun” numit București. Aici sunt și problema și oportunitatea.

Studiul realizat de Unlock Research oferă una dintre cele mai ample radiografii recente ale relației bucureștenilor cu orașul și oferă rezultatele relevante despre sentimentul de apartenență la comunitate, nivelul de mândrie față de București, percepția asupra calității vieții și intenția de relocare a locuitorilor Capitalei.

Ce spune studiul

1. Apartenența înseamnă încă „de unde vii”, nu „ce faci”. Pentru majoritate, a fi bucureștean ține de origine și de acte – 8 din 10 cred că trebuie să te fi născut aici ca să fii „cu adevărat” bucureștean. Implicarea zilnică, participarea, contribuția cântăresc mai puțin. Identitatea e privită ca un statut moștenit, nu ca o relație activă cu orașul.

2. Relația cu orașul e reală, dar tranzacțională. Oamenii sunt atașați, dar legătura vine din ce le rezolvă orașul: muncă, servicii, infrastructură, distracție. Doar 51% declară mândrie față de oraș, semn că mai e drum până la o afiliere profundă. 1 din 3 iau în calcul mutarea – nu din lipsă de iubire pentru oraș, ci din motive pragmatice: aglomerație, poluare, calitatea mediului. Iar profilul celor tentați să plece e exact cel pe care un oraș vrea să-l păstreze: oameni educați, activi profesional, cu venituri bune.

3. Comunitatea există în cartiere, dar nu la nivel de oraș. Oamenii se conectează la cartier și la vecini, mult mai puțin la sector sau la oraș ca întreg. Doar 22% sunt mulțumiți de calitatea comunității locale (față de 55% mulțumiți de jobul lor). Comunitatea e înțeleasă mai degrabă ca respect reciproc – „să nu ne deranjăm unii pe alții” – și mai puțin ca a face lucruri împreună. Dezvoltarea orașului „pe bucăți”, fără o viziune comună, întreține exact acest sentiment de fragmentare.

Ce înseamnă asta pentru administrație

Studiul descrie o oportunitate clară, nu un deficit. Bucureștenii au atașament, ce lipsește e cadrul în care el să se transforme în implicare. Trei semnale sunt direct acționabile:

• Proximitatea e locul unde se naște apartenența. Cartierul și vecinătatea sunt singurele niveluri la care oamenii simt comunitate. Investițiile vizibile în spațiul de proximitate (verde, piețe, locuri de joacă, spații publice de cartier) sunt și cele mai cerute, și cele mai criticate astăzi – adică pârghia cu cel mai bun raport efort/impact.
• Vocea oamenilor contează – dacă produce efecte. Apartenența crește când oamenii simt că pot semnala, propune și vedea rezultatul. Platformele simple de dialog, cu feedback real din partea administrației, transformă locuitorul din consumator în participant.
• Încrederea e distribuită, nu centralizată. Oamenii au mai multă încredere în ONG-uri și în brandurile/actorii locali decât în instituțiile publice. Pentru un primar, asta nu e un minus, ci o resursă: politicile publice au cel mai mare potențial de impact, dar livrarea credibilă și de proximitate vine din parteneriat cu societatea civilă, nu din comunicare instituțională directă. Administrația dă cadrul și resursa; ONG-urile și comunitățile locale dau credibilitatea și firul cu oamenii (nu știm dacă acest lucru se schimbă odată cu noul primar general).

Patru direcții concrete

1. De la statut la contribuție. Un narativ comun de oraș care mută accentul de pe „cine e bucureștean” pe „ce facem ca bucureșteni” – campanii și proiecte care valorizează implicarea, nu originea. Tip „Poveștile bucureștenilor” / „București împreună”.
2. Construiește dinspre cartier. Zile ale cartierelor, festivaluri și evenimente culturale/sportive locale, reamenajări de spații publice cu implicarea directă a locuitorilor. Întâi micro-comunități reale, apoi punți între ele – nu invers.
3. Dialog cu efecte vizibile. O platformă simplă prin care oamenii semnalează probleme și propun soluții, cu feedback real. Eventual un format de tip workshop unde cetățeni activi din diverse comunități contribuie cu idei de proiecte pentru oraș.
4. Stimulente tangibile + parteneriate de încredere. Un „card de cetățean activ” (reduceri, acces, recunoaștere simbolică) motivează participarea constantă – aproape jumătate dintre respondenți spun că i-ar implica mai mult. Funcționează cel mai bine livrat împreună cu ONG-uri și branduri locale, actorii în care oamenii au deja încredere.

ID 20921492 | Bucharest © Masezdromaderi | Dreamstime.com