Finanțe Stiri

CertAsig – creștere pe asigurările de bunuri, aviație și tehnice

25 apr. 2017 2 min

CertAsig – creștere pe asigurările de bunuri, aviație și tehnice

Reading Time: 2 minute

Cele mai mari polițe subscrise de CertAsig în primul  trimestru al acestui an, în funcție de suma totală asigurată, au fost generate de produse de asigurări specializate: bunuri, răspunderi și asigurări tehnice, anunță compania, într-un comunicat de presă.

Topul polițelor CertAsig a inclus asigurări  de bunuri pentru un bine-cunoscut producător de componente industriale din Bulgaria, răspundere civilă pentru o companie de aviație utilitară din România, asigurări tehnice pentru un proiect în curs de construcție al uneia dintre cele mai mari companii de logistică din România , o asigurare de  bunuri pentru un producător de textile din Bulgaria, o poliță de asigurare maritimă pentru un armator în Turcia  precum și o altă poliță de asigurari tehnice pentru o companie de construcții de infrastructură din România.

„Asigurăm în exclusivitate clienți persoane juridice, de toate dimensiunile, de la IMM-uri cu un angajat și până la companii multinaționale active în mai multe țări. Clienții noștri provin din multe domenii de activitate, dar principalele noastre segmente includ companii de transport, logistică, producție și depozitare, IT și construcții”, a spus James Grindley, CEO-ul CertAsig.

certasig top t1

“Pe piața asigurărilor corporate, vedem 2017 ca pe un an cu un grad mai mare de maturizare pentru companii, care înțeleg din ce în ce mai bine faptul că asigurarea potrivită îi poate avantaja în afaceri: pe lângă protecția față de diverse riscuri, produsele de asigurare specializate ajută companiile să fie mai competitive și să îndelinească standardele cerute de clienții lor“, a declarat James Grindley, CEO-ul CertAsig.

Portofoliul CertAsig este susținut de acorduri de reasigurare cu rating AA și A, subscrise cu unii din cei mai puternici reasiguratori internaționali, printre care Swisss Re, Hannover Re, Partner Re și Lloyd’s, precizează compania, în comunicat. Potrivit reprezentanților CertAsig, strategia asigurătorului este de a se adresa exclusiv companiilor, pentru care dezvoltă produse de asigurări specializate pentru domeniile lor specifice de activitate, prin intermediul brokerilor.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: