Marketing

Cine va reprezenta România în competiția Young Marketers la Cannes?

Reading Time: 3 minuteFlorentina Dumitru și Ștefania Bugan – echipa Connected – sunt câștigătoarele competiției  Young Marketers în cel de-al treisprezecelea sezon al The Alternative School for Creative Thinking. Ele vor reprezenta România în competiția cu același nume de la Cannes Lions, unde vor concura cu echipe similare din toate țările lumii.

La cea de-a treisprezecea ediție a The Alternative School au fost admiși peste 40 de concurenți din de la companii precum Albalact, Altex, Golin, GSK, Electrecord, Henkel, Philips, Rogalski Damaschin, Vel Pitar, Skin, dar și studenți de la SNSPA și Jurnalism, care au primit burse în urmă competiției anterioare înscrierii. 

Timp de aproape două luni, elevii școlii au avut acces la conținut curatoriat via Dubai Lynx, Eurobest, Cannes Lions și Spikes, au avut întâlniri cu lideri din mediul de marketing și business din țară și din străinătate (WGSN, Publicis Paris), precum și acces la două evenimente de industrie – The Future of Marketing și The Best of FMCG, unde sunt înrolați peste 20 de speakeri români și străini.

În competiție au rămas nouă echipe, ale căror aplicații au fost evaluate de specialiști din industrie, printre care: Elena Markos, Business Development Manager- UK, IRL & CEE, WGSN, Hände Guler, director de creație DDB Berlin, Tahaab Rais, Head of Planning & Strategy F7 MENA, Nicoleta Pădure, fost jurat român la Eurobest și Dubai Lynx, Alexandru Haidamac, câștigător de gold la competiția Young Lions Design, Alexandra Bombiță, Andrei Chirisi – veterani ai The Alternative School și membri în Above 106, grupul de elită al Școlii, Vera Gavrilă, Strategy Director la Media Concept Store, Filip Gonzacenco art director Publicis Paris, Vesna Vlasic–Managing Director, McCann Serbia, Tamara Kostro, PR Director at McCann Adriatics, Alina Damaschin, juratul român la Cannes Lions PR 2017 și Managing Partner la Rogalski Damaschin, Mara Cristina, brand manager MiniPrix și Florentina Taudor, CEO Renania.

Clasamentul final a arătat astfel: Connected – 4,06; Deep Watermark – 3,72; Ineratio – 3,67; Chicas Bombillas – 3,47; Elision – 3,39; Kaleidonorm – 3,17; The Antlers – 3,01; airplane – 2,80; ImaginAd – 2,78.

Top 3 echipe: Connected, Deep Watermark și Ineratio

 La încheierea semestrului cei prezenți au fost invitați să evalueze la rândul lor calitatea experienței de la The Alternative School.

Ce spun finaliștii despre The Alternative School:

“Eu am avut șansa să studiez în Londra și regăsesc în sistemul de la The Alternative School stilul britanic de predare, mod de lucru, exigență. Foarte bine aleși speakerii, informațiile de la WGSN – foarte interesante” (Ștefania Bugan, membră a echipei câștigatoare)

“E o școală care te conectează la viitor. Idei, noi, trenduri care abia se conturează.”, (Florentină Dumitru, GSK, membră a echipei câștigatoare).

 “Well, cred că mai vin și semestrul viitor, deci chiar aș recomanda” Iulia Boloaca, finalist.

“A fost cea mai tare experiență de învățare la care am participat vreodată. Super profesionalism și implicare. Un loc în care te simți apreciat și încurajat, un loc în care se deschid uși la care doar visai”, Ruxandra Besciu, finalist.

“O școală cu emoție, suflet și inspiratie” – Maria Popa, finalist.

“Voi recomanda această școală celor care chiar doresc să se conecteze la industriile creative,  îmi doresc să revin”. Tudor Neagu, finalist.

 

 

 

 

 

 

Loredana Sandulescu

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

20 de ore ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

o zi ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

2 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

2 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

2 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

2 zile ago