Stiri Companii

Claudia Griech este noul director general al E.ON România

4 mai 2021 < 1 min

Claudia Griech este noul director general al E.ON România

Reading Time: < 1 minut

Claudia Griech a preluat funcţia de director general al E.ON Energie România, având responsabilitatea integrală a segmentului Soluţii Clienţi, atât aria B2C, cât şi B2B, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marţi, AGERPRES.

Totodată, ea va îndeplini şi rolul de membru al board-ului E.ON România.

„Într-un moment cu numeroase transformări pe piaţa de energie, ne vom concentra pe dezvoltarea portofoliului de soluţii şi produse inovative şi sustenabile astfel încât să fie cât mai adaptate nevoilor clienţilor. Ne-am asumat, la nivelul Grupului E.ON, să ne îndreptăm eforturile către tranziţia spre energia verde şi voi urmări cu prioritate acest obiectiv”, spune Claudia Griech.

Claudia Griech lucrează în companie din 2005, având roluri de management în zona de marketing şi vânzări, iar din poziţiile deţinute a coordonat cu succes transformarea segmentului B2C, în tranziţia de la statutul de furnizor de energie electrică şi gaze naturale la cel de furnizor de soluţii energetice.

Tot începând cu 1 mai, echipa de conducere este completată de Andrei Ştefănescu care a devenit director general adjunct al E.ON Energie România. Până în prezent director al departamentului Financiar şi Managementul Performanţei pentru segmentul Soluţii Clienţi, Andrei Ştefănescu a coordonat activităţile ce ţin de performanţa financiară şi comercială din Grupul E.ON, fiind responsabil de proiecte specifice ariei de furnizare.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,3 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi.

De la intrarea pe piaţa din România, în 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,5 miliarde de euro

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: