Claudiu Butacu: Despre curajul de a trăi între control și curiozitate

Claudiu Butacu: Despre curajul de a trăi între control și curiozitate

Reading Time: 4 minute

Un eseu despre curaj, incertitudine și echilibrul viu dintre confort și căutare. Despre cum maturitatea nu vine din liniște, ci din tensiunea dintre ce știi sigur și ce alegi să descoperi.

de Claudiu Butacu

Când alarma sună pe repeat

Câte dimineți ai apăsat pe „snooze”, nu pentru că ți-era somn, ci pentru că nu aveai chef să înceapă ziua? Nu pentru că era grea, ci pentru că era identică cu cea de ieri. E acel moment în care înțelegi că nu te mai sperie efortul, ci golul dintre acțiune și sens.

Ne dorim siguranță. În relații, în muncă, în decizii. În planuri care merg după calendar și în oameni care răspund la timp. Vrem echilibru, dar nu ne dăm seama că, odată cu liniștea, uneori dispare și pulsația vieții.

Există un moment ciudat, pe care îl recunoaștem fără să-l putem explica: totul e bine, dar ceva lipsește. Nimic nu e greșit și totuși nu te mai simți viu.

Nu te pregătește nimeni pentru asta și totuși, când vine momentul, la un pahar de vin, găsești prietenul sau necunoscutul căruia îi spui: „Dar la tine cum e?”. Poate vrei să afli ce e diferit pentru el, sau ți-ai dori să fii în locul lui pentru o clipă. Sunt lucruri pe care nu le-ai face în mod normal, dar care îți pun un zâmbet larg, zâmbetul pe care orice alarmă repetitivă ți-l fură atunci când îi mai dai un „snooze”.

Lumea sigură și lumea vie

Trăim vremuri în care siguranța a devenit o monedă de schimb. Ne cumpărăm confortul cu fragmente de sens. Ne izolăm în lumi previzibile, curate, controlabile, unde nu ni se mai întâmplă nimic neașteptat, dar nici memorabil.

E ironic cum muncim ani întregi pentru confortul perfect, pentru un „hotel de cinci stele”, doar ca să ne dăm seama, mai târziu, că pe o bancă în parc vezi mai bine luna și stelele din jurul ei.

Lumea siguranței e ordonată, predictibilă, fără muchii. Are program, checklist, KPI și confort termic. Lumea sensului e dezordonată, cu drumuri care nu duc nicăieri și oameni care întreabă mai mult decât răspund, dar e greu când nu ai ghizi pentru asta, când ceilalți îți spun că nu se poate și că e mai bine să stai în banca ta.

Prima lume îți dă un salariu, a doua îți dă o poveste. Și între ele trebuie să înveți să locuiești fără să te rupi. De cele mai multe ori, nici nu mai apuci să te plângi. Ne înconjurăm de oameni care să ne suie pe piedestal și îi îndepărtăm pe cei care ne dau jos de pe el.

Incertitudinea nu e dușmanul

Adevărata dezvoltare începe abia când alegem să ne expunem, conștient, incertitudinii. Pentru că incertitudinea nu e o greșeală de sistem, e parte din manualul vieții. Ea nu vine să te pedepsească, ci să te dezvețe de falsul control.

Întâlnesc tot mai des oameni care vorbesc despre echilibru ca despre o destinație. Ca și cum, odată ajuns acolo, nu mai ai nimic de simțit. Doar că echilibrul nu e o țintă, e o mișcare. O stare vie, între curaj și teamă, între a ști și a învăța.

Când devii prea sigur pe tine, te transformi într-o fotografie. Când rămâi curios, chiar și când nu ai răspunsurile, devii un film, un film pe care îl dai mai departe, dar căruia îi proiectezi adesea un final diferit.

Trecerea dintre lumi

Robert Kegan spunea că maturitatea adevărată nu vine când devii mai previzibil, ci mai conștient. Când înțelegi că trebuie să-ți scrii singur regulile, nu doar să le respecți pe ale altora.

Dar, înainte să ajungi acolo, treci printr-un loc ciudat. O perioadă în care nu mai ești cine ai fost, dar nici cine urmează să devii. Ți se prăbușesc reperele familiare, îți pierzi controlul, dar poate că e momentul când începi să vezi clar.

E o zonă de disconfort și vulnerabilitate, unde învățarea nu vine din ce știi, ci din ce alegi să afli. Acolo descoperi cât de mult ți-ai construit identitatea din aprobări, cât de ușor ai confundat loialitatea cu dependența și cât de mult ți-ai anesteziat curajul în numele siguranței.

Dar dacă reziști să nu fugi, dacă rămâi în tensiunea aceea neplăcută, se întâmplă ceva esențial: începi să gândești din tine, nu din reflex.

Presiunea care te crește

Poate că de asta e atât de greu să ne schimbăm: pentru că fiecare transformare începe printr-o pierdere. Pierzi certitudini, confort, aplauze. Dar câștigi libertate. Iar libertatea, oricât de incomodă, e singura formă reală de liniște.

Nassim Taleb crede că unele lucruri cresc doar când sunt puse sub presiune. Că nu trebuie să te ferești de haos, ci să-l folosești ca să devii mai bun. Vântul stinge o lumânare, dar aprinde un foc. Oamenii care caută doar siguranța sunt lumânări. Cei care caută sens devin focuri. Și poate că rostul vieții e exact acesta: să învățăm să fim foc, fără să ardem în gol.

Despre control, încredere și liniștea minții

Cândva, am confundat controlul cu încrederea. Controlul te liniștește, dar te micșorează. Încrederea te sperie, dar te crește. Când nu mai ai încredere, începi să cauți garanții. Când înveți să ai încredere, poți suporta haosul.

E amuzant cum înțelegi asta, de obicei, post-mortem. Dar e în regulă. Accepți și mergi mai departe. Mai bine o alarmă ratată decât un „snooze” la infinit.

Dar mai e o formă de echilibru pe care o uităm: igiena minții. Trăim într-o lume care cere să acumulăm continuu, informații, notificări, opinii, teorii, până când gândurile nu mai respiră.

Ne spălăm zilnic pe dinți și pe mâini, dar uităm să ne curățăm mintea. Să tăiem fluxul. Să stăm câteva zile fără stimuli, fără știri, fără voci străine. Nu ca formă de evadare, ci de așezare.

Exercițiu pentru ziua de mâine

Scoate-ți alarma pentru mâine. Sau, dacă o lași, nu mai începe ziua cu același gest reflex. Nu te arunca direct în emailuri, în mesaje, în taskuri care doar umplu timpul.

Fă ceva diferit, oricât de mic. Mergi pe alt drum spre birou, scrie un mesaj de recunoștință, schimbă ordinea lucrurilor. Rutina te va prinde din nou și va fi tot mai ușor să te frustrezi. Dar dacă schimbi ritmul, chiar și puțin, creezi loc pentru altceva: pentru curiozitate, pentru claritate, pentru sens.

Schimbarea nu se produce când faci mai mult, ci când alegi conștient ce nu mai faci la fel. Acolo începe spațiul dintre siguranță și sens. Acolo începi tu.

Claudiu Butacu este inginer de profesie și ONG-ist la suflet, fiind motivat de sustenabilitate și de crearea de locuințe accesibile, bazate pe energie regenerabilă. Claudiu crede că educația este singurul factor ce poate genera schimbare. De aceea, prin colaborare atât cu sectorul privat, cât și cu cel public, acesta a reușit dezvoltarea de strategii-pilot de energie regenerabilă, precum și soluții de orașe inteligente pentru a combate provocările globale de mediu actuale.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 402 (15 ianuarie – 15 februarie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.