BizRemote by certSIGN

Măsuri drastice și restricții pentru prevenirea răspândirii coronavirusului

22 mart. 2020 2 min

Măsuri drastice și restricții pentru prevenirea răspândirii coronavirusului

Reading Time: 2 minute

Circulaţia persoanelor în afara locuinţei se va face numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 şi evitarea formării oricărui grup de persoane, a anunţat, aseară ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, citat de Agerpres.

„Prin formarea unui grup de persoane se înţelege alăturarea unui număr mai mare de trei persoane, persoane care nu locuiesc împreună”, a declarat Vela, care a prezentat o ordonanţă militară ce cuprinde mai multe prevederi. 

În intervalul 6.00 și 22.00, oamenii pot circula doar pentru câteva motive, printre care mersul la serviciu, cumpărarea de produse, inclusiv pentru animale de companie, sau îngrijirea persoanelor în vârstă.

În intervalul orar 22,00 – 6,00, circulaţia oamenilor în afara caselor lor va mai fi permisă pentru deplasarea în interes profesional sau pentru cumpărături. Totuși, în acest interval, orice persoană trebuie să prezinte autorităților, la cerere, legitimația de serviciu, adeverință de la angajator și o declarație pe proprie răspundere „completată în prealabil”.

Vela a mai spus că printre deplasările permise se mai numără şi cele pentru asigurarea de bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, precum şi pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă.

Printre alte măsuri adoptate se numără și suspendarea temporară a activităţii în cabinetele de medicină dentară. Potrivit ordonanţei prezentate de ministru, sunt permise, prin excepţie, intervenţiile stomatologice de urgenţă.

Totodată, se închid toate magazinele din mall-uri, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.

Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția culoarelor umanitare.

În același timp, autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora.

Nu se mai pot oficia slujbe în biserici, cu accesul publicului, ci doar transmise de presă sau online. S-au luat măsuri speciale și pentru căsătorii, botezuri sau înmormântări, unde pot participa maximum 8 persoane.

Toate măsurile vor intra în vigoare din 22 martie, de la ora 22.00.

Marcel Vela a mai afirmat că nu există răspândire comunitară extinsă a noului coronavirus pe teritoriul României.

Credit foto: ID 150201545 © Panom Kimsue | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: