Clienții Lidl au donat peste 416,7 tone de alimente la Colecta de Paște
Reading Time: 3 minuteSpiritul solidarității rămâne activ în România și în pragul sărbătorilor de Paște. Cea de-a paisprezecea colectă de alimente organizată de Lidl România în parteneriat cu Federația Băncilor pentru Alimente a generat peste 416,7 tone de alimente, cea mai mare cantitate colectată de un retailer în cadrul acestei ediții. De la prima ediție a colectei alimentare, din anul 2019 și până în prezent, clienții Lidl au donat peste 1.988 de tone de alimente.
Colecta de alimente este organizată în magazinele Lidl de două ori pe an, înaintea sărbătorilor de Paște și de Crăciun, încă de acum 7 ani, iar pentru multe persoane din România aceste produse pe care le primesc acoperă nevoi esențiale. Rezultatele ultimei ediții, care a avut loc între 20 – 22 martie 2026, confirmă un comportament constant și responsabil la nivel național: românii continuă să fie alături de cei aflați în nevoie, demonstrând că generozitatea nu este un gest punctual, ci un reflex social bine înrădăcinat. Cantitatea colectată în acest an a fost distribuită prin 279 de organizații neguvernamentale partenere ale Băncilor pentru Alimente și a ajuns la peste 70.300 de persoane vulnerabile, printre acestea fiind copii, vârstnici, familii aflate în dificultate sau persoane cu dizabilități.

„De sărbători, fiecare dintre noi are propriile tradiții – de la pregătirea diverselor preparate culinare specifice momentului până la mesele în familie. Ne bucurăm să vedem că, dincolo de acestea, generozitatea a devenit și ea o tradiție pentru români. Faptul că oamenii aleg, an de an, să fie alături de cei care au nevoie arată că solidaritatea face parte din cultura noastră și din modul în care alegem să ne raportăm unii la ceilalți. Le mulțumim clienților că au dus tradiția donării de produse mai departe și că, la fel ca în edițiile precedente, au ales să fie alături de comunitățile din care fac parte.” a declarat Maria Mihai, Head of Corporate Affairs Lidl România.
Cea de-a paisprezecea ediție a colectei de alimente a mobilizat, la nivel național, în toate magazinele Lidl, peste 5.680 de voluntari, implicarea acestora fiind esențială pentru buna desfășurare a campaniei și pentru sprijinirea eficientă a beneficiarilor. Cu ajutorul lor și al generozității clienților Lidl România, s-au adunat peste 416,7 tone de alimente, echivalentul a circa 833.568 porții de mâncare.
Printre cele mai mari cantități colectate se numără cele înregistrate de Banca pentru Alimente din Roman (peste 71,8 tone), Banca pentru Alimente din București (58,4 tone) și Banca pentru Alimente din Timișoara (48,6 tone). Cantitatea totală de alimente donate în cadrul magazinelor Lidl este una dintre cele mai mari înregistrate în cadrul campaniilor dedicate sprijinirii persoanelor vulnerabile, reconfirmând amploarea mobilizării la nivel național.
Ediția din acest an a reunit, ca și în anii precedenți, toate cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente din București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați, consolidând astfel o rețea națională activă în sprijinul persoanelor vulnerabile. În calitate de partener fondator, Lidl România joacă un rol constant în susținerea acestei infrastructuri, contribuind atât la dezvoltarea, cât și la funcționarea ei, și sprijinind eforturile de reducere a risipei alimentare.
De la începutul colaborării, în 2016, Lidl a contribuit financiar la extinderea și consolidarea Rețelei Naționale a Băncilor pentru Alimente cu peste 5,2 milioane de euro și a sprijinit redistribuirea a peste 3.840 de tone de produse.
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent în jur de 12.600 de magazine și peste 230 de centre logistice în 31 de țări.
La Lidl, punem preț pe un raport optim calitate-preț pentru clienții noștri. Simplitatea și orientarea către procese definesc activitățile zilnice din magazine, din centrele logistice regionale și din sediul central. În activitatea sa de zi cu zi, Lidl își asumă responsabilitatea față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea înseamnă respectarea promisiunii de calitate, din nou, în fiecare zi. În prezent, Lidl are peste 382.400 de angajați, dintre care peste 14.000 în România, unde retailer-ul german are deschise 400 de magazine și 6 centre logistice.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


