Stiri

CNN anunță CNN+: ”cea mai importantă lansare pentru rețea de la Ted Turner”

19 iul. 2021 2 min

CNN anunță CNN+: ”cea mai importantă lansare pentru rețea de la Ted Turner”

Reading Time: 2 minute

CNN este în proces de angajare a mai multor jurnaliști și dezvoltă mai multe programe pentru o lansare a unui serviciu digital de streaming care va avea loc la începutul anului viitor.

Noul serviciu, denumit CNN+ a fost anunțat luni. Acesta va exista pe lângă programele clasice CNN și va avea între 8 și 12 ore de emisie în fiecare zi.

Jeff Zucker, președintele CNN Worldwide a prezentat CNN+ ca evoluția normală a știrilor video și ca un nou început pentru companie: ”CNN a inventat televiziunea de știri în 1980, a definit știrile online în 1995, iar acum face un pas important în dezvoltarea știrilor, prin lansarea unui serviciu de streaming bazat pe abonamente direct-to-consumer în 2022”.

La conducerea CNN+ va fi Andrew Morse care s-a referit la proiect ca fiind ”cea mai importantă lansare din Iunie 1980 încoace, când Ted Turner a lansat televiziunea de știri”.

Potrivit celor de la CNN este necesar ca trustul media să țină pasul cu cerințele consumatorilor.

1 miliard de dolari, profitul anual al CNN

În timp ce zeci de milioane de oameni privesc CNN printr-un abonament de cablu sau de satelit, televiziunile au primit o lovitură din partea celor care au renunțat la abonamentele clasice, în favoarea serviciilor de streaming cum ar fi Netflix.

CNN spune că nu poate să își mute emisia pe streaming din cauza contractelor cu diferiți distribuitori de cablu, iar de aici încă realizează mai mult de un miliard de dolari profit, majoritatea din abonamente și publicitate. Iar pentru aceasta CNN va construi o nouă soluție de informare, pe lângă televiziunea clasică pentru a putea răspunde necesităților atât venite din partea utilizatorilor de cablu, dar și a utilizatorilor de internet care nu se uită la televizor.

CNN+ se va lansa în 2022

Viitorul serviciu de streaming se va lansa în prima parte a anului 2022 și va avea trei componente: 8 – 12 ore de emisie live, programe originale unele dezvoltate doar pentru CNN+ care conțin și imagini din arhivele CNN, dar și ceva ce a fost denumit ”comunitate interactivă”.

CNN+ nu va fi gratuit, dar prețul pentru abonamentele serviciului de streaming vor fi anunțate mai târziu. Iar vedetele noii stații vor fi atât personajele clasice de la CNN, dar și fețe noi.

CNN este conștient că vor intra pe terenul foarte aglomerat al știrilor în direct, unde foarte multe televiziuni au servicii de streaming gratuite, unde utilizatorii pot afla informațiile în direct, la orice oră. Dar pe lângă concurența din partea New York Times și Wall Street Journal, CNN+ spune că se va axa pe partea de video, în timp ce entitățile media din Statele Unite sunt axate pe partea de text.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: