Stiri CSR

Codin Maticiuc, casier la Kaufland Barbu Văcărescu pe 23 decembrie

22 dec. 2021 2 min

Codin Maticiuc, casier la Kaufland Barbu Văcărescu pe 23 decembrie

Reading Time: 2 minute

În plin sezon al cumpărăturilor de sărbători, Kaufland România și Codin Maticiuc își unesc forțele pentru o acțiune caritabilă de sărbători. Cunoscutul actor va fi joi, 23 decembrie, casier în magazinul Kaufland Barbu Văcărescu din Capitală.

Joi, 23 decembrie, începând cu ora 15:00, Codin Maticiuc, una dintre personalitățile publice implicate activ în acțiuni caritabile, va fi casier pentru două ore la una dintre casele de marcat ale hipermarketului Kaufland Barbu Văcărescu nr. 120-144. Acțiunea are la bază o cauză nobilă, venind în sprijinul sistemului medical public și este prima de acest fel în retailul românesc.

Suma încasată de Codin va fi înzecită și donată în campania #SpitalePubliceDinBaniPrivați

Suma încasată de vedetă de la clienții Kaufland care vor face cumpărături în magazinul de pe bulevardul Barbu Văcărescu nr. 120 – 144, va fi înzecită de companie și donată către campania #SpitalePubliceDinBaniPrivați, derulată de Fundația Metropolis.

”Să muncești ca să faci bine, asta consider eu a fi o meserie cu sens. Așa că am acceptat imediat provocarea prietenilor mei de la Kaufland de a fi casier. Cu o condiție. Ca tot ce încasez de la clienți să fie înzecit de Kaufland. Fondurile merg către cei care-și doresc doar să fie sănătoși, nu doar de sărbători, ci tot anul”, declară Codin Maticiuc.  

”Codin este un bun prieten de-al nostru, care ne inspiră nu doar cu energia lui, cât și cu modul în care se implică în cauze de impact. Și o face cu totul, pentru că îi pasă și știe că puterea exemplului este cea mai importantă. Ce a făcut cu #SpitalepubliceDinBaniPrivați” este remarcabil. Este rândul nostru și al clienților noștri să plusăm și, de sărbători, să mai punem o cărămidă pentru sănătatea românilor. Pentru noi, implicarea face diferența și ne dorim să fim întotdeauna prezenți acolo unde este nevoie”, a spus Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România.

Scopul campaniei #SpitalePubliceDinBaniPrivați este de a aduce spitalele din România la standardele cele mai noi, prin proiecte de renovare, reabilitare și dotare cu echipamente moderne.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: