Finanțe

Comisia Europeană estimează creștere în toate statele UE

13 feb. 2017 < 1 min

Comisia Europeană estimează creștere în toate statele UE

Reading Time: < 1 minut

Comisia Europeană (CE) estimează că toate economiile din Uniunea Europeană vor crește în 2017 și 2018, pentru prima dată în ultimii nouă ani.

CE avertizează însă, în legătură cu „gradul ridicat de incertitudine” al previziunilor sale, pe care le leagă de noua administrație americană, de viitoarele alegeri în unele state europene și de Brexit, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

În previziunile de iarnă, Bruxelles a revizuit în creștere ușoară estimările privind avansul PIB în zona euro pentru acest an și pentru 2018, comparativ cu prognoza din toamnă (1,6% în 2017 și 1,8% în 2018, față de 1,5 și 1,7% anterior). Pentru UE este preconizată o creștere de 1,8% atât în 2017 cât și în 2018 (față de 1,6% și 1,8%).

Inclusiv țările cele mai afectate de recesiune vor reveni pe creștere, conform previziunilor, care avertizează că aprecierea dolarului american și niște rate ale dobânzilor mai ridicate pe termen lung vor putea majora diferențele de creștere dintre statele membre.

Totodată, CE estimează o creștere a inflației în zona euro, de la 0,2% în 2016 la 1,7% în 2017 și 1,4% în 2018. În UE inflația va crește de la 0,3% în 2016 la 1,8% în 2017 și 1,7% în 2018.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: