Constantin Bîlici, Beciul Domnesc: Inovație în spiritul tradiției
Reading Time: 5 minuteCum reușește să se adapteze la gusturile în plină schimbare ale consumatorilor tineri o companie cu o tradiție bogată ne-a explicat Constantin Bîlici, director de vinificație la Beciul Domnesc.
Ce ne puteți spune despre vinurile din portofoliul Beciul Domnesc?
Beciul Domnesc dispune de un portofoliu extrem de diversificat, construit pe o bază solidă de viticultură proprie. În prezent, cultivăm 18 soiuri de struguri, repartizate strategic pe patru mari podgorii cu tradiție – Cotești, Odobești, Panciu și Huși. Plantațiile noastre se întind de la zona Buzăului până în inima Moldovei, în Vrancea, și continuă cu cea mai mare concentrație de suprafață viticolă la Huși, unde deținem aproximativ 600 de hectare dintr-un total de aproximativ 1.400.
Această acoperire geografică extinsă ne permite o foarte bună adaptabilitate la diferite condiții pedoclimatice, ceea ce contribuie la complexitatea și varietatea vinurilor noastre. Cultivăm atât soiuri autohtone, cât și internaționale, iar filosofia noastră de vinificare este orientată către pluralitatea gusturilor și a profilurilor de consumatori. Astfel, producem vinuri seci, demiseci, demidulci și dulci, vinuri din soiuri semiaromate din care amintesc Galbena de Odobești, Fetească Regală, sau din soiuri aromate precum Tămâioasa Românească și Busuioaca de Bohotin. Avem în portofoliu vinuri albe, rosé sau roșii, proaspete, tinere, mature dar și vinuri de colecție. Facem vinuri roșii fără maturare în barrique precum și vinuri roșii baricate. Astfel, ne putem practic plia pe toate preferințele consumatorilor.
În timpul vizitei noastre, am avut ocazia să degustăm un Shiraz (Syrah). Ce puteți spune despre acest sortiment?
Vinul roșu din soiul Syrah (sau Shiraz, cum mai este cunoscut în Australia) este ca o seară de toamnă târzie – întunecată, catifelată, plină de mister și cu o intensitate care te atinge adânc. Are o culoare profundă, adesea un roșu-vișiniu închis, cu reflexe purpurii, ca o cerneală groasă, memorabilă. Aromele sale sunt dense și captivante – un buchet puternic de fructe negre coapte (mure, afine, prune), completate cu note de condimente, piele, lemn afumat, uneori ciocolată amară. Gustativ, Syrah-ul are o textură bogată, catifelată, cu taninuri ferme, dar bine integrate. Îți dă senzația că poți mușca din el. E un vin cu structură, cu corp, un vin cu coloană vertebrală. Uneori, vinul Syrah maturat în stejar capătă valențe și mai complexe – accente de vanilie, cafea prăjită, scorțișoară sau tabac – transformându-l într-o experiență multisenzorială.
Care sunt planurile pe care le are Beciul Domnesc?
Compania investește constant în modernizarea infrastructurii și în optimizarea proceselor tehnologice, cu scopul de a crește competitivitatea și de a livra vinuri de calitate superioară, adaptate cerințelor actuale ale pieței. Un proiect strategic pe care îl avem în plan pentru perioada următoare este reconstrucția Centrului de Vinificație Huși – un obiectiv foarte important.
Această modernizare vizează atât reconfigurarea spațiilor de producție, cât și extinderea echipamentelor tehnologice, pentru a ne alinia celor mai înalte standarde din industria vinului. Investiția totală, estimată la aproximativ 2 milioane de euro, va conduce la o creștere semnificativă a capacității de prelucrare a strugurilor, dar și la o eficientizare generală a proceselor – de la recepția materiei prime, până la fermentație, stabilizare.
Prin acest proiect, ne propunem nu doar îmbunătățirea calității produsului final, ci și reducerea costurilor operaționale prin automatizare și control sporit al parametrilor tehnologici. Va fi un pas important către o vinificație sustenabilă, modernă și performantă, în linie cu obiectivele noastre pe termen mediu și lung.
Cum reușiți să îmbinați tradiția și istoria cu toată această inovație și noi tehnologii?
Piața vinului este într-o continuă transformare, iar comportamentul consumatorului evoluează constant. Observăm o diferențiere clară între preferințele consumatorului tradițional, cel cu o afinitate pentru vinurile clasice și preferințele generației tinere, care tinde spre vinuri proaspete, lejere, cu un conținut mai redus de alcool. În acest context, este esențial pentru noi să adaptăm procesul tehnologic astfel încât să răspundem acestor cerințe.
Modernizarea echipamentelor și orientarea către tehnologii compatibile cu principiile industriei 4.0 au devenit priorități strategice. Introducem linii de vinificare care permit o procesare mai blândă a strugurilor, control termic precis și extragerea optimă a aromelor primare, esențiale pentru vinurile tinere și expresive. Concomitent, dezvoltăm și infrastructura de stocare – atât în butoaie de stejar pentru vinurile de maturare lungă, cât și în cisterne de inox pentru vinurile care necesită păstrarea prospețimii.
Schimbările climatice ne obligă, totodată, să regândim calendarul și metodele de recoltare. În 2024, efectele secetei au fost semnificative, afectând nivelurile de zahăr, aciditate și echilibrul aromatic al strugurilor. A fost nevoie de o abordare diferențiată – inclusiv selectarea parcelară, culesul devansat sau adaptarea tehnicilor de presare și fermentare – pentru a asigura un standard calitativ ridicat, indiferent de condițiile externe. Din perspectiva portofoliului, urmărim permanent tendințele pieței. Vrem ca fiecare segment de consumatori, indiferent de vârstă sau nivel de expertiză, să găsească în portofoliul nostru un vin care să-i fie pe plac.
Nu în ultimul rând, ne concentrăm și pe dezvoltarea portofoliului de vinarsuri, pentru a continua creșterea numărului de clienți fidelizați a celor două branduri de vinars: Miorița și Jad. Prin această dualitate – modernitate și tradiție – ne poziționăm ca o companie completă, pregătită să răspundă cerințelor pieței de azi și de mâine.
Apropo de vinurile baricate, ce ne puteți spune despre acestea?
Maturarea vinului în butoaie de stejar rămâne una dintre cele mai rafinate și eficiente metode de a adăuga valoare produsului final. Dincolo de tradiție, acest proces are o justificare tehnologică clară: stejarul permite o microoxigenare lentă, controlată, care contribuie semnificativ la stabilizarea vinului, la integrarea taninurilor și la dezvoltarea unei structuri gustative echilibrate. Contactul vinului cu lemnul aduce transformări notabile. Compuși aromatici precum vanilina, lactonele sau eugenolul – eliberați treptat din fibra lemnului – imprimă vinului note de vanilie, condimente, fum sau chiar ciocolată, în funcție de originea și gradul de prăjire al butoiului.
În paralel, interacțiunea oxigenului cu taninurile din vin favorizează o evoluție spre catifelare, rotunjime și complexitate aromatică. Este un proces care necesită precizie și viziune – de la alegerea tipului de stejar (francez, american sau est-european), până la stabilirea duratei de maturare și a gradului de extragere dorit. Pentru producători, maturarea în stejar înseamnă investiție în calitate, poziționare premium și diferențiere într-o piață tot mai competitivă. Iar pentru consumatori, vinul baricat devine un produs cu poveste.
Sunteți în companie de trei ani. Cum a fost această perioadă pentru dumneavoastră?
În acești trei ani am avut oportunitatea de a înțelege în profunzime specificul companiei – atât din perspectiva fluxurilor operaționale, cât și din punct de vedere strategic. Am analizat și internalizat valorile organizaționale, metodele tradiționale de vinificație aplicate aici, dar și modul în care acestea pot fi integrate în procese moderne. Am lucrat direct în plantații pentru a observa comportamentul fiecărui soi de strugure, în funcție de microclimat, tip de sol și expunere, ceea ce ne-a permis să identificăm atuurile dar și limitele fiecărei zone viticole.
Pe baza acestor observații, am colaborat strâns cu echipa de oenologi și cercetare pentru a introduce elemente de inovație – fie că vorbim de diversificarea portofoliului de vinuri, fie de optimizarea proceselor tehnologice. În paralel, am inițiat actualizări ale echipamentelor și liniilor tehnologice pentru a alinia producția la cerințele actuale ale pieței, mai ales în ceea ce privește sustenabilitatea, trasabilitatea și constanța calității.
A fost o perioadă intensă, cu multe încercări, dar și cu rezultate semnificative în direcția modernizării și consolidării poziției noastre pe piață.
Cum arată echipa pe care o conduceți?
Am avut privilegiul de a prelua o echipă extrem de solidă, formată din profesioniști cu o experiență vastă în domeniul vinificației. Sunt oameni care au contribuit direct, timp de decenii, la consolidarea identității brandului Beciul Domnesc și la dezvoltarea standardelor noastre de calitate. Această expertiză a fost esențială pentru integrarea mea eficientă în echipă și pentru a putea genera împreună idei de dezvoltare. Într-o companie de dimensiunea pe care o are Beciul Domnesc, este nerealist și contraproductiv să credem că vinul este rezultatul muncii unui singur om. Procesul de vinificare este unul colectiv, iar în prezent suntem peste 20 de specialiști în oenologie care lucrăm în strânsă colaborare. Fiecare etapă, de la evaluarea materiei prime până la stabilizarea și îmbutelierea vinului, implică expertiză din multiple arii – oenologie, microbiologie, inginerie alimentară și controlul calității.
Un aspect esențial al culturii organizaționale la Beciul Domnesc este îmbinarea experienței cu energia și perspectiva tinerilor specialiști. Avem o politică activă de atragere și formare a noilor generații de oenologi și ingineri, iar experiența colegilor cu vechime joacă un rol cheie în acest proces. Mentoratul este o practică frecventă în cadrul echipei tehnice – ceea ce ne permite să transferăm know-how-ul acumulat în mod eficient, fără pierderi de continuitate. Compania investește constant în dezvoltarea profesională a angajaților. Oamenii sunt, fără îndoială, cea mai importantă resursă a noastră. Tehnologia poate fi replicată, instalațiile pot fi achiziționate, dar valoarea reală vine din competența și dedicarea echipei.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 396 (1 – 31 august 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz