fbpx
Companii Stiri

Consumul de bere a scăzut cu 10% de la declanșarea pandemiei2 min

16/07/2020 2 min read

Consumul de bere a scăzut cu 10% de la declanșarea pandemiei2 min

Reading Time: 2 minute

În perioada mai – martie, sectorul local al berii a înregistrat o scădere de peste zece procente față de aceeași perioadă a anului trecut.

Începând cu luna martie 2020, odată cu declanșarea pandemiei, s-a conturat o tendință nouă printre consumatorii de bere, prin creșterea cu 30% a preferinței pentru ambalajele de unică folosință, în detrimentul sticlei reutilizabile. La nivelul primelor 5 luni din an, comparativ cu ianuarie – mai 2019, trendul descendent al sticlei reutilizabile este și mai accentuat (-45%) în raport cu sticla de unică folosință, care a crescut cu 36%.

Totodată, faptul că barurile și restaurantele și-au oprit activitatea timp de 2 luni și jumătate, a dus și la închiderea liniilor de bere la draft. Chiar dacă începând cu 1 iunie terasele s-au redeschis, reluarea comercializării berii draft se petrece treptat, în concordanță cu măsurile de redeschidere etapizată a locațiilor Horeca. Oricum, scăderea importantă înregistrată de segmentul Keg din primele luni va marca întregul an 2020.

“Producătorii de bere observă cu îngrijorare situația din sectorul Horeca și, implicit, din industria berii. Primele luni ale anului nu au fost unele bune pentru industria berii, iar impactul cel mai puternic se va resimți în trimestrul al treilea al anului care, în mod obișnuit, este vârful de sezon pentru bere, dar care depinde mult de condițiile de operare din industria ospitalității. De aceea este esențială implementarea programelor de investiții anunțate de autorități și a strategiilor de susținere pentru sectorul Horeca, inclusiv prin facilitarea extinderii teraselor pe spațiile publice, prin deciziile autorităților locale sau prin permiterea funcționării unor locații temporare de tip food trucks sau baruri mobile”, spune Julia Leferman, diector general Asociația Berarii României.

Asociația Berarii României continuă campania #SOSHoreca de susținere a sectorului ospitalității, sub umbrela #Reconnect. Mesajul de susținere al sectorului Horeca de către Berarii României se regăsește într-un video, ce poate fi urmărit aici.

Foto: © 350jb | Dreamstime.com

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *