Corul Madrigal a cucerit Japonia
Reading Time: 2 minuteCorul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și dirijoarea Anna Ungureanu s-au întors din turneul din Japonia, unde au susținut șase reprezentații în două mari orașe – Osaka și Yokohama, în fața a peste 4.000 de spectatori entuziaști. Sălile au fost arhipline, o dovadă clară că muzica Madrigalului a cucerit inimile publicului nipon.
Turneul a debutat pe 19 august, cu un concert în premieră mondială, găzduit în Shining Hat Expo Hall, pavilionul central al Expoziției Mondiale de la Osaka. Concertul extraordinar al Corului Madrigal, „Music for the Future”, inclus în programul oficial al Expo 2025 Osaka, s-a bucurat de un mare succes. Sala a fost ocupată la capacitate maximă – 1800 de locuri – iar publicul a primit cu ovații selecția de lucrări corale semnate de compozitori contemporani români și internaționali.
Programul a continuat la Expo 2025 Osaka cu alte două spectacole emblematice susținute de Corul Madrigal la Pavilionul României, pe 20 și 21 august: „Madrigal for Babies” și „Music of the European Renaissance”. Cererea uriașă a publicului a impus dublarea reprezentațiilor pentru fiecare concert. Într-o atmosferă electrizantă, spectatorii au așteptat ore în șir, la temperaturi de peste 40 de grade Celsius, pentru a intra în sală, iar entuziasmul acestora a fost recompensat cu bisuri și momente muzicale inedite.
„De peste șase decenii, Corul Madrigal este unul dintre cei mai prețuiți ambasadori culturali ai României. Prin generații de muzicieni talentați și dedicați, aceștia împărtășesc lumii frumusețea atemporală a tradițiilor corale, îmbrățișând limbajul universal al muzicii. Arta Corului Madrigal reflectă nu doar profunzimea patrimoniului României, ci și credința noastră constantă în dialog, armonie și legătura dintre oameni. Astfel, prezența sa la Osaka nu este doar un spectacol: este o afirmație a angajamentului României pentru dialog prin cultură și a credinței noastre că muzica transcende granițele și hrănește pacea.” – Oana Țoiu, Ministrul Afacerilor Externe al României
Turneul s-a încheiat în forță pe 23 august, la Yokohama, unde Corul Madrigal a susținut un Recital de gală în prestigioasa sală Minato Mirai, în cadrul Japan International Choral Festival. Concertul s-a desfășurat în fața publicului nipon ce a oferit artiștilor români aplauze îndelungate, multă emoție și profundă admirație.
Organizarea turneului a presupus un efort uriaș: peste 23.000 de kilometri parcurși, 100 de valize și un lot oficial de 37 de persoane – artiști și o mică echipă de suport.
„Turneul Madrigal în Japonia a fost o experiență care ne-a marcat profund. Faptul că un public atât de departe de România a reacționat la muzica noastră cu atâta deschidere și emoție, ne onorează. Să cântăm în fața a mii de oameni, care ne-au așteptat răbdători afară în condiții de caniculă și care, la final, ne-au ovaționat impresionați în picioare, este cel mai frumos dar pentru un artist”, a declarat Emil Pantelimon, manager al Corului Madrigal.
Prezența Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” în Japonia întărește parteneriatul cultural dintre România și Japonia și confirmă încă o dată rolul ansamblului ca ambasador al României în lume. Turneul Corului Madrigal în Japonia a fost organizat la invitația Ministerul Afacerilor Externe, Pavilionul Romaniei Expo 2025 Osaka, cu sprijinul important al Ministerului Culturii, Institutului Cultural Român, Institutului Cultural Român Tokyo și Ambasadei României în Japonia.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz