Interviuri

Cosmin Popovici, CreditAmanet: „Estimăm că în 2023 suma pe care o vom investi în digitalizare va fi în jur de 1 milion de euro”

16 mart. 2023 4 min

Cosmin Popovici, CreditAmanet: „Estimăm că în 2023 suma pe care o vom investi în digitalizare va fi în jur de 1 milion de euro”

Reading Time: 4 minute

Cu o creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri în ultimii ani, CreditAmanet pariază în 2023 pe digitalizare. Compania care a realizat și anul trecut investiții semnificative în acest sens, va continua să aloce fonduri pentru digitalizare, valoarea acestora ridicându-se anul acesta la 1 milion de euro.

Despre obiectivele de business ale CreditAmanet pentru 2023, despre digitalizare ca motor de creștere, dezvoltare sustenabilă a afacerilor și tendințe pe piața de profil vorbește în cele ce urmează Cosmin Popovici, CEO CreditAmanet.

Cum a încheiat CreditAmanet anul 2022?

La această dată, dispunem de rezultatele financiare preliminare pentru anul trecut, iar acestea confirmă trendul ascendent pe care ne-am înscris în ultimii 3 ani. Am încheiat 2022 cu venituri în creștere cu 30% față de anul precedent și cu o cifră a profitului cu 20% mai mare. De asemenea, un motiv important de satisfacție în 2022 a fost trecerea companiei într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu schimbarea formei juridice în societate pe acțiuni. A fost un efort al întregii noastre echipe, o perioadă de muncă intensă, dar și de mari mulțumiri. 2022 a fost un an care ne-a deschis noi perspective de dezvoltare și în care am investit sume importante în ceea ce considerăm că înseamnă viitorul business-ului nostru, adică în digitalizare.

Care au fost principalele direcții de investiție în 2022?

Așa cum precizam anterior, digitalizarea a fost în topul priorităților CreditAmanet anul trecut, când am realizat investiții în implementarea unui sistem integrat de management electronic al documentelor, a unui sistem ERP și în dezvoltarea segmentului de e-commerce. În 2022 am demarat și un proiect de amanet online, pentru a veni în întâmpinarea necesităților clienților noștri. Estimăm că anul acesta vom finaliza demersul care oferă clienților CreditAmanet tranzacții mai rapide, cu un grad sporit de confort.  

Nu în ultimul rând, anul trecut am investit în creșterea gradului de profesionalism al echipei CreditAmanet, direcție pe care o vom continua și în 2023. Spre exemplu, chiar luna aceasta vom demara un curs de formare profesională pentru angajații noștri în colaborare cu Centrul Gemologic Român. Acest curs va optimiza cunoștintele echipei în materie de pietre prețioase și va spori competențele în privința evaluării și stabilirii autenticității lor. Este singurul curs de acest tip din lume acreditat de stat și este integral susținut financiar de către companie. De altfel, am încurajat întotdeauna dezvoltarea personală și profesională a echipei, pentru că avem convingerea că astfel CreditAmanet va deveni mai puternic și mai competitiv.

Ce obiective de business vreți să atingeți în acest an?

Ne dorim ca prin investițiile pe care le vom face anul acesta să generăm o creștere cu 25% a cifrei de afaceri comparativ cu cea a anului trecut. Principala direcție de investiție va fi, așa cum spuneam, digitalizarea. Estimăm că în 2023 suma pe care o vom investi în digitalizare va fi în jur de 1 milion de euro. Încă de la finalul anului trecut am implementat un chat cu inteligență artificială, iar în 2023 intenționăm să dezvoltăm două platforme digitale de tranzacționare. Aceste investiții vor fi principalul motor de creștere în 2023 și, prin intermediul lor, CreditAmanet va oferi clienților săi o experiență de shopping și tranzacționare mult îmbunătățită. Nu în ultimul rând, prin aceste investiții vizăm consolidarea poziției de top pe care o ocupăm pe piața de profil și expansiunea companiei. 

De ce acest focus pe digitalizare?

Alături de transparență, calitatea produselor și serviciilor pe care le oferim și profesionalism, CreditAmanet a pariat dintotdeauna pe inovație, o valoare importantă, pe care am încercat să o implementăm în toate activitățile noastre. Iar inovația este direct corelată cu digitalizarea. Avem convingerea că tehnologiile performante sunt cel mai important motor al inovației, competitivității și creșterii economice în lumea de astăzi. Prin intermediul tehnologiilor digitale fluxurile de lucru devin mai eficiente și performante, cu costuri operaționale mai mici (după amortizarea investiției inițiale). Avem astfel acces la modalități noi de a ne servi clienții și totodată experiența pe care le-o oferim trece la un nivel superior. Avem convingerea că investițiile constante în digitalizare ne vor consolida poziția pe care o avem pe piață.

Aveți demarat un program Buy Back pentru electronice. Cât interes există pe piața de la noi pentru produse electronice pre-owned?

Există o creștere semnificativă a interesului pentru electronicele pre-owned încă de acum câțiva ani. Această situație se reflectă și în cifra de afaceri CreditAmanet pe acest segment de business. Comercializăm electronice pre-owned încă de acum zeci ani, iar anul trecut am avut o creștere a cifrei de afaceri pe zona electronice de peste 25%. Estimăm că în 2023 interesul pentru aceste produse va fi și mai mare și, urmare a facilităților pe care le oferim clienților noștri prin serviciul Buy Back, apreciem o creștere cu 50% a cifrei de afaceri pentru această zonă.

Interesul pentru produsele electronice pre-owned nu este de altfel o particularitate a pieței noastre, ci se înscrie într-un trend global, care marchează și o schimbare în mentalitatea clienților.

Ce avantaje au clienții care apelează la serviciul Buy Back electronice?

Prin intermediul serviciului Buy Back clienții vin cu un electronic vechi și îl înlocuiesc cu altul din oferta CreditAmanet. Astfel, pot să achiziționeze electronice de ultimă generație la prețuri dintre cele mai avantajoase și totodată au posibilitatea să valorifice acele produse pe care nu le mai utilizează. Pot primi înapoi până la 75 – 80% din valoarea de pre-owned a electronicelor, în timp ce beneficiază de garanție de un an și termen de retur extins pentru produsele achiziționate prin programul Buy Back. În special tinerii preferă un astfel de serviciu cu avantaje financiare evidente pentru ei, dar și cu beneficii pentru mediu.

În ce sens considerați că este avantajos pentru mediu un program Buy Back?

Un program de tipul Buy Back previne risipa și încurajează consumul responsabil. Repunem în circuit obiecte electronice care sunt într-o stare foarte bună și astfel avem o contribuție importantă în economia circulară.

Promovăm dezvoltarea sustenabilă a afacerilor și observăm o schimbare de mentalitate în acest sens mai ales la tinerele generații, în sensul că sunt foarte interesate de protecția mediului. În plus, chiar dacă își doresc modele noi de produse electronice preferă să cheltuiască mai puțin cu achiziționarea acestora.

Care e secretul succesului de piață al CreditAmanet?

Fără a fi vorba despre niciun fel de formula magică, succesul CreditAmanet include un cumul de factori, care se referă la structura business-ului (modul în care este conceput, cu dezvoltarea a 3 linii majore de afaceri, ceea ce îi conferă reziliență și capacitate constantă de dezvoltare, indiferent de circumstanțele socio-economice), felul cum gândim și implementăm deciziile. Modul inovativ în care ne raportăm la viitor, faptul că încercăm să fim o companie trendsetter și perseverența cu care ne urmărim obiectivele de business sunt parte a succesului nostru, care nu ar fi posibil fără echipa fantastică ce lucrează zi de zi în acest sens. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: