Stiri

Cresc taxele pe țigări, alcool și băuturi alcoolice de la 1 august 2022

5 iul. 2022 4 min

Cresc taxele pe țigări, alcool și băuturi alcoolice de la 1 august 2022

Reading Time: 4 minute

Guvernul va majora taxele pe țigări, alcool și băuturi alcoolice de la 1 august. Justificarea pentru aceste măriri ale accisezi este că valorile nu au mai fost actualizate.

Tot de la 1 august 2022, se propune creşterea nivelului accizei totale pentru ţigarete, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete, ţinând cont de necesitatea respectării legislaţiei unionale în domeniul produselor din tutun, securizarea veniturilor bugetare şi asigurarea predictibilităţii fiscale necesară sectorului.

„În vederea respectării cerinţei prevăzute la art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE şi pentru a fi evitată declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva ţării noastre, se propune creşterea nivelului accizei totale pentru ţigarete, începând cu 1 august 2022, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete ţinând cont de necesitatea respectării legislaţiei unionale în domeniul produselor din tutun, securizarea veniturilor bugetare şi asigurarea predictibilităţii fiscale necesară sectorului. Ţinând cont că potrivit art. 343 alin. (5) din Codul fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale, precum şi faptul că începând cu data 1 august 2022 va creşte nivelul accizei totale pentru ţigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete. În ceea ce priveşte procentul legal al accizei ad valorem aplicat asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, se propune diminuarea acestuia cu un punct procentual pe an, începând cu 1 august 2022, astfel că acesta va fi de 10% în anul 2025. Se propune majorarea cuantumului accizei minime pentru ţigarete datorate, de la de 97% din nivelul accizei totale pentru ţigarete la 100% din nivelul accizei totale pentru ţigarete prevăzut în anexa nr. 1”, se spune în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.

Având în vedere că măsura privind creşterea graduală a accizei la tutun fin tăiat destinat rulării în ţigarete şi la alte tutunuri de fumat introdusă prin Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal nu a ţinut pasul cu modificarea calendarului de creştere graduală a accizei la ţigarete în vederea respectării Directivei 2011/64/UE, se propune introducerea unui calendar de creştere graduală a accizei pentru aceste produse pentru a avea o abordare unitară a
sistemului de taxare, potrivit Notei.

Ministerul de Finanţe propune majorarea nivelului accizelor pentru alcool şi băuturi alcoolice, începând cu 1 august 2022, având în vedere „că nivelul accizelor pentru aceste produse nu a mai fost actualizat de la rescrierea Codului fiscal”.

„Ţinând cont de faptul că pentru produsele din tutun prelucrat supuse accizelor armonizate a fost stabilit anterior un calendar de creştere graduală a nivelului accizelor, precum şi similitudinea dintre această categorie de produse şi tutunul încălzit, se propune stabilirea unui tratament similar pentru produsele din tutun încălzit, prin introducerea unui calendar de creştere graduală a nivelului accizelor pentru aceste produse. Totodată, pentru egalitate de tratament în ceea ce priveşte taxarea produselor supuse accizelor nearmonizate, se propune majorarea nivelului accizelor şi pentru lichidul care conţine nicotină prin instituirea unui calendar de creştere graduală a accizei pentru acest produs”, se arată în document.

De asemenea, în proiectul de act normativ se propune eliminarea aplicării prevederilor referitoare la actualizarea nivelului accizelor cu creşterea preţurilor de consum pentru tutun fin tăiat destinat rulării în ţigarete, alte tutunuri de fumat, ţigări şi ţigări de foi, tutunul conţinut în produse din tutun încălzit întrucât nivelul accizelor stabilit pentru aceste produse este stabilit prin aplicarea unui procent asupra nivelului accizei totale pentru ţigarete – nivel care este determinat ţinând cont de preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul pentru ţigarete şi prin urmare se are în vedere evoluţia preţurilor din piaţă.

Totodată, se propune eliminarea aplicării prevederilor referitoare la actualizarea nivelului accizelor cu creşterea preţurilor de consum pentru lichidul care conţină nicotină întrucât nivelul accizelor pentru acest produs este determinat prin aplicarea unui procent care reprezintă media creşterilor procentuale aferente produselor din tutun (ţigarete, tutun fin tăiat destinat rulării în ţigarete, alte tutunuri de fumat, ţigări şi ţigări de foi, tutun încălzit) şi prin urmare se are în vedere evoluţia preţurilor din piaţă.

„Prin excepţie de la art. 342 alin. (1) din Codul fiscal, se propune ca, în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2023, inclusiv, pentru produsele prevăzute la nr. crt. 10 – 12 (benzină cu plumb, benzină fără plumb şi motorină) din anexa nr. 1 la Titlul VIII – Accize şi alte taxe speciale din Codul fiscal, nivelul prevăzut în coloana nr. 4 din această anexă, să nu se actualizeze cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului 2022, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015. În situaţia în care, în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2023, nivelul accizelor pentru aceste produse prevăzute la nr. crt. 10 – 12 din anexa mai sus menţionată, este mai mic decât nivelul minim prevăzut în Tabelul A din anexa I la Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii, al cărui echivalent în lei se stabileşte utilizând cursul de schimb leu/euro publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în prima zi lucrătoare din luna octombrie a anului 2022, se aplică nivelul minim prevăzut de directivă”, se mai arată în document.

Photo 167270273 © Alexander Pytskiy | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: