Unde plecă elevii români să studieze în străinătate
Reading Time: 3 minuteJumătate dintre absolvenții Clasei a XII-a din școlile private partenere (Promoția 2026) au fost admiși la universități de prestigiu din Europa, Asia și Australia, conform unei analize realizate de Romania Education Alliance (REA), prima rețea națională care reunește școli private performante. Ceilalți 50% dintre absolvenți își vor continua studiile la instituții importante de învățământ superior din România.
Dacă în anii anteriori opțiunile se concentrau în special pe Marea Britanie, Olanda și Statele Unite, harta destinațiilor de studiu se lărgește considerabil anul acesta și cuprinde universități din zece țări, de pe trei continente: Europa, Asia și Australia.
„Rezultatele acestui an confirmă că un elev pregătit într-un sistem acreditat național și internațional poate concura de la egal la egal cu absolvenți din orice colț al lumii pentru un loc la universități de top. Tendința pe care o observăm în această promoție este diversificarea: absolvenții nu se mai orientează doar către destinațiile europene consacrate, ci caută, la nivel internațional, programul de studiu care răspunde cel mai bine intereselor, abilităților și planurilor lor profesionale”, declară Anca Macovei Vlăsceanu, co-fondator și CEO Romania Education Alliance.
Romania Education Alliance (REA) este o platformă de investiții și dezvoltare operațională pentru școlile private performante care vor să își accelereze creșterea. Rețeaua include în prezent Mark Twain International School și Little London International Academy, cu obiectivul de a integra peste 15 școli private din marile orașe ale României în următorii ani.
Europa rămâne în topul opțiunilor internaționale de studiu
Cei mai mulți dintre absolvenții care își continuă studiile în străinătate au fost admiși la universități europene. Printre acestea se numără Eindhoven University of Technology din Olanda, clasată în primele 100 de universități ale lumii la Inginerie și Tehnologie (Top 5% mondial), Medical University of Vienna, una dintre cele mai selective facultăți de medicină din Europa, și University of Glasgow din Scoția, aflată în Top 100 mondial.
Lista continuă cu Brunel University London, Universidad Carlos III Madrid și Karel de Grote University of Applied Sciences and Arts din Anvers, Belgia. Absolvenții au fost admiși și la universități din Italia și Irlanda.
Australia și China, destinații noi de studiu pentru elevii români
Noutatea acestui an o reprezintă deschiderea către spații academice mai puțin explorate de absolvenții români. Printre destinații se numără University of Sydney, aflată pe Locul 25 în lume în QS World University Rankings 2027, și Jinan University din Guangzhou, China, lider în tehnologie și cercetare universitară.
Cele două destinații răspund unor criterii foarte practice. În Australia, anul universitar începe în februarie, programele sunt predate integral în engleză, iar țara găzduiește cinci universități în primele 50 din lume, un nivel de concentrare a performanței academice atins doar de Statele Unite și Marea Britanie. În China, universitățile oferă programe în engleză, burse pentru studenți internaționali și acces la unul dintre cele mai dinamice ecosisteme de cercetare și tehnologie din lume, un avantaj pentru absolvenții care aleg matematica, informatica sau ingineria.
Business, medicină și inginerie, principalele domenii alese de absolvenți
Distribuția pe domenii urmează cererea de pe piața globală a muncii. Administrarea afacerilor, economia, business internațional, marketingul și global supply chain management concentrează 30% dintre alegeri, urmate îndeaproape de medicina generală, stomatologică și veterinară, cu 29%. Data science și ingineria, cu specializări precum electrică, mecatronică, industrială, robotică, civilă, construcții, transport și mecanică, adună 17%. Restul opțiunilor se distribuie între științele politice, diplomație și studii istorice, arhitectură, urban design și fashion design, respectiv informatică, matematică și fizică.
Jumătate dintre absolvenți aleg universități din România
Cealaltă jumătate a promoției a fost admisă la instituții de top din învățământul superior românesc, atât din București, precum Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Politehnica București și ASE, cât și din țară, precum Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


