Cristina Roșu și echipa Singureni Manor Polo Club scriu istorie și câștigă ediția 2025 a Singureni Manor Polo Cup
Reading Time: 3 minuteTimp de trei zile, între 26 și 28 septembrie, România a fost capitala internațională a polo-ului călare, odată cu desfășurarea celei de-a doua ediții a Singureni Manor Polo Cup. Evenimentul a adus în arenă echipe din SUA, Malta, Germania și România, într-un spectacol care a îmbinat sportul, cultura și eleganța.
Atmosfera a fost electrizantă: cu o capacitate cu 30% mai mare decât anul trecut, arena VIP a fost plină în fiecare zi, iar printre invitați s-au numărat diplomați, lideri de business și pasionați de lifestyle premium. În total, 13 ambasadori acreditați la București au fost prezenți la finală, alături de peste 250.000 de spectatori conectați online, pe platforma de transmisiune live Pololine.tv.
Apogeul competiției a fost atins duminică, 28 septembrie, în Marea Finală, unde echipa Singureni Manor Polo Club (România), condusă de Cristina Roșu, a învins echipa Maltese Falcons (Malta), condusă de Melissa Ganzi. Scorul final, 6 – 3, a marcat prima victorie a echipei de club din România într-un turneu internațional de polo călare, parte din circuitul World Polo.
„Când am început să joc polo, Reto Gaudenzi mi-a spus un singur lucru: să nu uit niciodată să mă bucur. Bucuria și energia pe care ți le oferă acest joc sunt esențiale, iar asta am simțit din plin în ultimele luni. Sunt extrem de mândră de performanța echipei noastre și vreau să le mulțumesc lui Adrian Laplacette Jr., Agustin Kronhaus și Massimo Baggi pentru toată dedicarea și implicarea lor pe teren. Victoria noastră este rezultatul pasiunii și al efortului comun. Nu în ultimul rând, le mulțumesc tuturor celor care au crezut în viziunea și curajul nostru de a organiza un eveniment de o asemenea anvergură în România – nimic n-ar fi fost posibil fără implicarea lor.”, spune Cristina Roșu, fondatoarea Asociației Club Sportiv Polo Singureni și căpitan al echipei Singureni Manor Polo Club.
Reto Gaudenzi, fondatorul World Polo declară: „La Singureni Manor nu se joacă doar polo – aici se creează tradiție, se construiește o comunitate unită și se îmbină sportul cu eleganța și cultura. Cine a fost o dată la Singureni Manor Polo Cup, nu va dori să mai rateze vreo ediție.”
Momente speciale și energie pe teren
Evenimentul a fost deschis de soprana Angela Gheorghiu, cea mai strălucitoare și admirată soprană a timpului nostru, care a interpretat imnul României într-un moment memorabil. Actorul britanic Ed Westwick, cunoscut pentru rolul lui din „Gossip Girl”, a aruncat prima minge, marcând oficial startul competiției.
Turneul a adus nu doar meciuri spectaculoase, ci și experiențe memorabile pentru public. În fiecare zi, Polo Village a oferit invitaților experiențe exclusive, iar între meciuri, atmosfera a fost completată de spectacole ecvestre cu cai arabi de renume internațional și sesiuni muzicale live.
De asemenea, a avut loc și Provocarea Începătorilor – meciuri demonstrative în care cursanții Școlii de Polo Singureni Manor au intrat pentru prima dată în arenă, arătând publicului progresul spectaculos al acestui nou nucleu de jucători. Școala, fondată în urmă cu mai puțin de un an, este deja membru al Federației Internaționale de Polo și dispune de infrastructură de top: cai argentinieni pur-sânge și antrenori internaționali.
Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol istoric: peste 600 de drone au dansat pe cer într-o coregrafie spectaculoasă, sincronizată perfect cu muzică originală, stabilind un nou record național și oferind publicului o experiență unică, la granița dintre artă și tehnologie.
Trofee și distincții speciale au completat competiția:
● Nic Roldan (SUA) a fost desemnat Most Valuable Player;
● Ryan Cronin a primit premiul Best Playing Patron;
● Speedy, calul jucat de Adrian Laplacette Jr. și deținut de Cristina Roșu, a primit titlul de Best Playing Pony.
Succesul ediției 2025 confirmă că Singureni Manor Polo Cup este deja un eveniment de referință pe harta competițiilor internaționale de polo. Următoarea ediție va avea loc între 25 și 27 septembrie 2026.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz