BizRemote by certSIGN Stiri

Cum s-au simțit românii în pandemie

5 iun. 2020 < 1 min

Cum s-au simțit românii în pandemie

Reading Time: < 1 minut

Românii se simt furioși și obosiți în această perioadă, după cum arată rezultatele unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.

După o perioadă cu un nivel ridicat de furie (60% în aprilie 2020), scăderea incidenței acestei stări, alături de cea de energie/optimism este firească. Românii se plasează astfel în luna mai încă într-un moment de furie, dar mai temperată (51%, urmată pe locul II de oboseală și liniște – 38%, tradusă printr-o detașare de problemele din contextul actual).

Potrivit specialiștilor Reveal Marketing Research crește predicleția către analiză a românilor și aceștia sunt mai critici, mai apatici și mai greu de mulțumit. Brandurile pot comunica în continuare invitând oamenii la dezbatere și implicare.

O altă concluzie a studiului este creșterea în importanță a relațiilor sociale (de la 11% la 23%) care poate fi explicată si prin încetarea stării de urgență și posiblitatea oamenilor de a se conecta cu ceilalți.

Ierarhia teritoriilor se păstrează (față de aprilie 2020), cu diferențe nesemnificative între depășirea obstacolelor și stabilitate/ responsabilitate.

Brandurile pot comunica mai mult acum pe teme precum familia, prietenia sau relațiile de cuplu, pentru că ele cresc în importanță.  Este în continuare  un moment bun să le arate oamenilor că sunt alături de ei în depășirea obstacolelor.

Rolul cumpărăturilor este încă, în principal, legat de baza piramidei (supraviețuire, siguranță). Cresc însă în importanță nevoile din vârful piramidei. Acest lucru se întâmplă într-o perioadă în care mulți oameni își reiau activitatea și speră să poată din nou cheltui și pentru altceva, nu doar pentru produse si servicii de absolută necesitate. Rolul stimei de sine devine acum aproape la fel de important ca cel al siguranței.

Oamenii sunt acum deschiși să compenseze abținerea de la cheltuieli non-esențiale de pe parcursul stării de urgență.

Foto: © Mykola Kravchenko | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: