Featured

Cum vrea Airbus să construiască avioane cu zero emisii până în 2035

Reading Time: 3 minute

Airbus și-a propus să construiască, până în 2035, primele avioane comerciale cu zero emisii, folosind hidrogenul drept combustibil. Așa a apărut conceptul ZEROe.

Compania europeană a prezentat trei avioane concept, dintre care primele două nu par foarte diferite de cele actuale: primul seamănă cu avioanele clasice cu motor cu reacție, cu excepția aripilor mai lungi și mai flexibile, al doilea este similar aeronavelor dotate cu motoare cu elice de tip turboprop. Al treilea concept aduce o nouă abordare, în care aripa și fuzelajul devin corp comun.

Schimbarea vine însă din faptul că aceste aeronave beneficiază de propulsie cu hidrogen, o tehnologie care acum cinci ani nici măcar nu era luată în considerare de constructorii de avioane care căutau soluții pentru a reduce emisiile avioanelor. „Dar date convingătoare din alte sectoare de transport au schimbat rapid asta. Astăzi, suntem entuziasmați de potențialul incredibil al hidrogenului pentru reducerea emisiilor în industria aviatică”, a declarat Glenn Llewellyn, vicepreședinte Airbus care se ocupă de proiectul Zero-Emission Aircraft.

Airbus estimează că folosirea hidrogenului pe post de combustibil pentru aeronave poate reduce emisiile de CO2 ale industriei aviatice cu până la 50%. Prin urmare, este un candidat important pentru proiectul companiei de a produce primul avion comercial cu zero emisii până în 2035.

Trei concepte pentru viitorul aviației

În aviație, există două tipuri principale de propulsie pe bază de hidrogen: cu combustie sau prin pile de combustie (fuel cells). Cele trei concepte ZEROe ale Airbus au propulsie hibridă cu hidrogen, adică folosesc motoare cu turbine modificate să folosească hidrogenul lichid pe post de combustibil, dar în același timp folosesc pile de combustie cu hidrogen pentru propulsie electrică suplimentară.

Fiecare dintre cele trei modele abordează diferit felul în care stochează hidrogenul lichid și cum îl distribuie. „Hidrogenul are o densitate diferită de a kerosenului, deci trebuie să analizăm alte opțiuni de stocare și alte arhitecturi ale aeronavelor. Prin urmare, aspectul exterior al viitoarelor avioane cu zero emisii se va schimba. Cele trei concepte prezentate sunt opțiuni care merită explorate”, spune Jean-Brice Dumont, vicepreședinte executiv Airbus pe zona de inginerie.

Airbus ZEROe Turbofan

Turbofan: Două motoare hibrid cu hidrogen asigură propulsia, sistemul de stocare și distribuție al hidrogenului fiind amplasat în spatele peretelui de etanșare din coada avionului.

Airbus ZEROe Turboprop

Turboprop: La fel ca la conceptul Turbofan, sistemul de stocare și distribuție al hidrogenului fiind amplasat în spatele peretelui de etanșare din coada avionului, propulsia fiind asigurată de două motoare turboprop hibride cu hidrogen.

Airbus ZEROe Blended-Wing Body

Blended-Wing Body (BWB): Această configurație oferă un spațiu interior foarte larg, cu variante multiple de stocare și distribuție a hidrogenului. În conceptul prezentat, rezervoarele de hidrogen lichid sunt plasate sub aripi, propulsia fiind asigurată de două motoare hibrid cu hidrogen.

Pentru a atinge ținta din 2035, Airbus trebuie să pornească oficial programul ZEROe până în 2025. Prin urmare, inginerii companiei au la dispoziție mai puțin de cinci ani ca să perfecționeze tehnologiile de propulsie pe bază de hidrogen. Airbur estimează că un prototip funcțional la scară normală va fi gata la sfârșitul acestui deceniu.

Gabriel Barliga

Recent Posts

SVN: Piața creditelor ipotecare noi a depășit 1,1 mld. euro în primul trimestru din 2024

În primele trei luni ale acestui an au fost acordate credite ipotecare noi în valoare de aproximativ 1,1 miliarde de…

6 minute ago

Norofert începe producția de fertilizanți în SUA

Norofert, unul dintre cei mai mari producători de inputuri din România, a finalizat linia de producție de fertlizanți din SUA,…

33 de minute ago

Trei români lansează Slide, aplicație de dating care vrea să depășească Tinder

Slide, o nouă aplicație mobilă destinată întâlnirilor romantice, se lansează pe piața internațională propunându-și să redefinească experiența dating-ului online. Investiția…

60 de minute ago

Birra Moretti lansează Birra Moretti Sale di Mare, o bere cu un strop de sare de mare din Italia

Birra Moretti aduce un strop de savoare mediteraneană pe piața berii din România prin lansarea unui nou sortiment - Birra…

o oră ago

Early Game Ventures lansează cel de-al doilea fond de investiții: 60 mil. euro pentru startup-urile din România și din regiune

Early Game Ventures (EVG) a lansat oficial cel de-al doilea fond de investiții, în valoarea totală de 60 de milioane…

2 ore ago

Doar o treime din contribuabilii români redirecționează 3,5% din impozit către cauze și programe sociale. Restul lasă banii statului

Doar o treime din contribuabilii români (29,93%) care ar fi putut să asigure finanțarea unor cauze sociale și-au exercitat acest…

2 ore ago