Business Stiri

Dacia va lansa Jogger, un model de familie cu până la 7 locuri

30 aug. 2021 2 min

Dacia va lansa Jogger, un model de familie cu până la 7 locuri

Reading Time: 2 minute

Dacia a anunțat că noul model de familie polivalent, cu 7 locuri, se va numi Jogger. Modelul va fi dezvăluit în cadrul unui eveniment digital live în data de 3 septembrie. Debutul fizic va avea loc pe 6 septembrie, la Salonul Internațional Auto de la Munchen.

„Evocând sportul, natura și energia pozitivă, Dacia Jogger se poziționează ca un vehicul de familie perfect adaptat ieșirilor în aer liber. Jogger reflectă spiritul pragmatic și autentic al mărcii Dacia și mediul „outdoor” al noii identități de marcă”, se arată într-un comunicat al companiei.

Model de familie versatil cu până la 7 locuri

Disponibil în două configurații, cu 5 sau 7 locuri, Dacia Jogger este destinat în principal familiilor, atât în traseele urbane din viața cotidiană cât și în periplurile mai lungi, prilejuite de ieșirile în natură la sfârșit de săptămână sau în concedii.

Potrivit Dacia, Jogger este un nume simplu, modern, ușor de pronunțat și înțeles în întreaga lume. Jogger evocă dinamism și energie pozitivă.

În iunie, Dacia și-a schimbat identitatea vizuală. Marca dispune de acum de un nou logotip, de o nouă emblemă și de o culoare nouă.

Simbolurile acestei schimbări sunt reprezentate de noul logotip și de noua emblemă, elemente care au fost realizate de echipa de design, cu dorința de a exprima ceea ce este esențial mărcii Dacia.

Noua identitate vizuală fusese prefigurată de conceptul Dacia Bigster, lansat în ianuarie 2021 și care arată felul în care Renault vede viitorul mărcii românești în deceniul următor.

Brandul românesc a avut o perioadă excelent pe piețele externe. Dacia Sandero a fost cel mai bine vândut model de autoturism din statele din Uniunea Europeană, în luna iulie 2021. Modelul de la Mioveni a fost comercializat în 20.446 de unități, conform unei analize a Jato Dynamics. Aceasta reprezintă o creștere de 6% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: